“Mai întâi trebuie început cu reglarea aparatului de tăiere; hederul trebuie să aibă lamele de cuţit bine ascuţite şi aderente pe contracuţit, fără să frece pe acesta pentru că pot provoca scântei care pot duce la incendierea lanurilor! De asemenea, trebuie bine reglat şi gresat rabatorul, astfel încât să funcţioneze corespunzător, nici să nu pieptene cultura, dar nici s-o aglomereze la melcul sau lanţul transportor, turaţia rabatorului cu viteza de înaintare în lan a combinei trebuie să fie în sincron”, ne-a declarat inginerul Ştefan Ginerică, fermier din judeţul Buzău, care peste circa 10 zile va intra la recoltat.
Agricultorul s-a confruntat cu probleme de campanie, dar având mecanici cu experienţă, şi, apelând la echipele de service ale constructorilor de maşini şi utilaje agricole de la care a achiziţionat tehnica de mecanizare, a trecute uşor peste ele.
ATENŢIE LA PIERDERILE DE RECOLTĂ!
Cutivatorul atrage atenţia că, în timpul unei zile de lucru cu combina, trebuie reglată de mai multe ori distanţa dintre bătător (tobă) şi contrabătător (grătar), în funcţie de starea şi gradul de îmburuienare ale lanului, de umiditatea plantelor, spre a evita spargerea boabelor (dacă toba este prea strânsă) şi rămânerea de boabe în spicele paielor (dacă toba este prea largă).
“Atenţie la turaţia tobei, bătătorului, ca aceasta să fie 900 – 1100 rotaţii pe minut pentru a nu lăsa boabe în paie, dar nici să nu spargă boabele. De asemenea, nu trebuie neglijat nici circuitul boabelor! Orice etanşare defectuoasă produce risipă de boabe, iar dacă mecanismul de selectare, cai, vânturi, dârmon, site nu este curat de ariste şi bine reglat ca intensitate şi direcţie, nu va permite trecerea boabelor spre buncăr, ci le va conduce în pleavă, ceea ce va fi o pagubă destul de mare”, precizează Ştefan Ginerică.
Marian MUŞAT