Registrul - paznic al brânzei de calitate? - Revista Ferma
4 minute de citit

Registrul – paznic al brânzei de calitate?

un articol de
DUMITRU NEDELCU

Proiectul de lege a fost depus în Parlament în primăvara acestui an, când pandemia se instalase deja în ţară, iar autorităţile declaraseră deja stare de urgenţă. La Senat a fost depus în 14 aprilie şi adoptat în 12 mai, apoi, chiar în ziua următoare, a fost depus la Camera Deputaţilor.

 

Unde se ascund grăsimile vegetale?

 

De ce mai era nevoie de o nouă lege a laptelui, ne explică iniţiatorii (40 de senatori şi deputaţi, majoritatea de la PSD, plus unul de la PNL şi altul de la UDMR): laptele şi produsele lactate comercializate prezintă parametri fizico-chimici neconformi, conţinutul de grăsime, de proteină sau de umiditate fiind diferit de cel impus prin actele normative sau declarat de producători prin etichetare. Mai mult, produsele obţinute din lapte şi/sau cazeină şi grăsimi vegetale/animale sunt prezentate sub denumiri de brânzeturi comercializate sub denumiri improprii, denumiri comerciale care creează ideea că sunt produse lactate, deşi acestea sunt grăsimi vegetale.

Parlamentarii noştri intenţionează, aşadar, să facă ordine pe piaţa laptelui şi a produselor lactate unde marfa nu ar fi cu adevărat ceea ce pretind comercianţii că este.

 

Nereguli depistate

 

legea laptelui CANVA_b

foto: canva.com

Legiuitorii afirmă chiar că există ”foarte multe abateri în informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor în vrac, respectiv lipsa informaţiilor obligatorii la locul de comercializare, a denumirii sub care se vinde produsul, sau ingredientele alergene”. Aşadar, parlamentarii români au aflat cel mai probabil de la OPC şi ANSVSA despre anumite neregului pe piaţa laptelui şi a produselor lactate şi s-au gândit că singura soluţie pentru descurajarea/stoparea acestora ar fi o nouă lege!

 

Încă un drum către minister

 

Prin urmare, în noua lege, iniţiatorii au stipulat înfiinţarea unui Registru al Laptelui, care va fi gestionat de Ministerul Agriculturii. Operatorii economici care desfăşoară activităţi economice în domeniul procesării laptelui crud şi producţiei laptelui de consum şi produselor lactate, destinate comercializării în România, inclusiv importatorii, respectiv operatorii economici care efectuează activităţi comerciale pe teritoriul României, pot comercializa produse sub denumirea de lapte şi produse lactate numai în baza înregistrării produsului în Registrul Laptelui.

 

Câteva nelămuriri

 

legea laptelui 2 CANVA_b

foto: canva.com

Prevederile legii nu se aplică producătorilor agricoli persoane fizice care obţin produse agricole în propria fermă/gospodărie, iar acestea, depăşind necesarul de consum propriu, sunt vândute la piaţă. Nu este clar însă, care vor fi obligaţiile fermierilor crescători de bovine pentru lapte şi crescători de ovine şi caprine, organizaţi ca persoane juridice, care prepară brânzeturi în regie proprie şi le vând fie direct consumatorului final, fie unor magazine. Trebuie să treacă şi ei pe la Registrul Laptelui? Vom afla la momentul oportun, întrucât, deocamdată, legea se află în dezbatere la Comisia pentru Agricultură din Camera Deputaţilor. Piaţa laptelui este deja reglementată în ţara noastră după reguli de inspiraţie europeană. Mai precizez că o nouă lege, dacă nu va produce efecte concrete şi binevenite în piaţă, creează riscul ca mai mult să încurce lucrurile decât să le pună în ordine.

 

LAPTELE ARE PREŢ DE MIZERIE
„De la 80 de bani pe care îi ia fermierul din zona de munte pe un produs ecologic montan, până la 6-7 lei cât ajunge laptele la raft, cineva mănâncă foarte mult pe acest lanţ şi fermierul are de suferit”! Scanează codul QR şi află detaliile acestei declaraţii!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →