Reforma Ministerului Agriculturii: spectacol sau strategie? - Revista Ferma
3 minute de citit

Reforma Ministerului Agriculturii: spectacol sau strategie?

Reforma de pe hârtie și întrebarea din câmp!

reforma ministerului agriculturii
Foto generată cu AI

Ministerul Agriculturii aplică reforma cu bisturiul în propriile structuri. Însă strategia lipsește cu desăvârșire. 216 funcții de conducere dispar, agenții se comasează, organigrame se rescriu cu aplomb birocratic. Sună spectaculos. Dar întrebarea pe care fermierii o simt în câmp este simplă: reorganizarea chiar aduce eficiență sau doar mai puțin zgomot pe hârtie și mai mult haos în realitate?

Un film vechi, reluat la nesfârșit

De douăzeci de ani trăim același film: vine câte un ministru cu ambiții de „reformator”, schimbă denumiri, mută direcții, scade funcții, promite „mai puțină birocrație” și „mai multă eficiență”.

După aplauze, lucrurile se reașază exact acolo unde dor: întârzieri la plăți, lipsă de predictibilitate, proceduri care se schimbă mai repede decât pot fermierii să se adapteze.

Numai că agricultura nu trăiește din cosmetizarea organigramelor, ci din mecanisme care funcționează la timp, coerent și transparent.

Întrebarea esențială pe care nimeni nu o pune

Rolul ministrului, în acest context, nu este să bifeze o reformă administrativă și să plece mulțumit de economia de la capitolul „cheltuieli de personal”.

Rolul lui este să răspundă la o întrebare pe care nimeni nu are curaj să o pună public: ce vrea, de fapt, această țară de la agricultura ei? Vrea producție mare? Vrea competitivitate europeană? Vrea ferme familiale consolidate? Vrea procesare internă sau rămânem exportatori de materie primă și importatori de valoare adăugată?

Fără o strategie clară, asumată și aplicată, orice reorganizare este doar un exercițiu de imagine.

buget 2025 madr florin barbu boicot supermarketuri investitii in ferme ingrasaminte azomures grindina inghet tarziu de primavara ministrul agriculturii florin barbu guvernul bolojan arenda

Riscul pierderii competenței

Mai mult, odată cu „simplificarea structurii”, riscăm să pierdem expertiză reală. Agențiile specializate nu sunt simple cutiuțe administrativ-contabile. Sunt zone de cunoaștere, memorie instituțională și responsabilitate. Dacă le dizolvi doar ca să arăți un tabel mai subțire, nu ai modernizat nimic. Ai făcut economie la competență.

Ce vor fermierii!

Fermierii nu cer revoluții pe hârtie. Cer stabilitate, reguli clare, instituții care răspund rapid și coerent. Cer ministere care să gândească pe termen lung, nu miniștri preocupați de moștenirea propriului mandat. Reorganizarea nu este un scop în sine. Este doar o unealtă. Dacă nu e dublată de viziune, curaj și consecvență, devine doar o schimbare de decor într-o piesă în care actorii principali – fermierii – sunt mereu lăsați în culise.

Reforma fără asumare, un simplu exercițiu tehnic

Fără asumare politică reală și fără responsabilitate publică pentru rezultate, orice reformă rămâne doar un exercițiu tehnic. Agricultorii au nevoie de dialog, de termene clare și de instituții care își asumă răspunderea, nu de schimbări făcute din inerție.

Întrebarea care rămâne deschisă

Adevărata întrebare rămâne: Ministerul Agriculturii se reorganizează pentru fermieri sau doar pentru a arăta bine în fața guvernului și Bruxelles-ului? Pentru că eficiența nu se măsoară în funcții tăiate, ci în câte soluții reale ajung, la timp, la cei care produc hrana acestei țări. Dacă nu acolo țintim, atunci „marea reformă” nu e decât o altă promisiune frumos ambalată, dar fără gust.


Editorial publicat în Revista Ferma – ediția ianuarie 2026

NICOLETA DRAGOMIR

Redactor-şef Ferma Clasic Ferma Media Grup

nicoleta@revista-ferma.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×