Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul! - Revista Ferma
8 minute de citit

Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!

foto 1 1 Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Foto 1: iStock.com/JanMiko

La sfârşitul lunii iunie a început secerişul – proba de foc a campaniei agricole de vară! Mai întâi în judeţele din sudul ţării, unde temperaturile ridicate au permis coacerea lanurilor aurii.

Din cauza frontului de ploi, în zonele de vest recoltarea, transportul şi depozitarea cerealelor păioase a fost întârziată.

Pentru cei mai mulţi dintre agricultori, orzul a fost una dintre culturile de toamnă care au dat producții bune anul acesta. În aceste zile, campania la grâu se desfăşoară din plin.

START RECOLTAT ÎN SUDUL ȚĂRII

Primele probe de lan au fost făcute la jumătatea lunii iunie în fermele din Dolj şi Olt, dar şi în sudul Litoralului (zona 23 August – Mangalia), când umiditatea boabelor scăzuse undeva la 13%.

Ca în fiecare an, flotilele de combine au recoltat primele cantităţi de orz în Câmpiile Băileştilor şi Romanaţilor. Umiditatea boabelor a fost în jur de 12% iar producțiile obţinute au fost mulţumitoare. Buna organizare a fluxului recoltare – transport – depozitare, cât şi dotarea tehnico-materială adecvată au asigurat premisele realizării unei campanii scurte.

foto 2 1 Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Foto 2: iStock.com/Aleksandr Rybalko

VESTUL ŢĂRII

Recolta a răsplătit eforturile agricultorilor!

După frontul de precipitaţii care au întârziat activitatea din câmp, agricultorii din Câmpia de Vest  au trecut la… fapte! Dispunând de mijloace tehnice performante au recoltat orzul în câteva zile.

„Din cauza precipitaţiilor, au fost întârziate perioadele de recoltat. Noi am avut 140 ha de orz lot semincer. Cu două combine am finalizat lucrarea în mai puţin de două zile şi în bune condiţii. Nu vindem, păstrăm şi procesăm noi sămânţa şi, cum avem firmă de distribuţie, o ducem noi în piaţă”, ne-a declarat Florin Deznan, fermier din judeţul Arad.

Cu toate că „piaţa s-a calmat”, cunoscutul antreprenor recunoaşte că „din păcate, preţurile au căzut cu vreo 50%, faţă de cea fost anul trecut. O să fie o problemă pentru fermieri pentru că înfiinţarea culturilor s-a făcut cu cheltuielile ridicate la materiile prime, şi aici mă refer în special la îngrăşăminte şi combustibili”.

Florin Deznan Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Florin Deznan

Cu siguranţă, anul acesta fermierii vor ieşi în câştig doar dacă vor reuşi să obţină randamente mari la hectar!FLORIN DEZNAN, CEO Roca Agri RDF

Potrivit lui Florin Deznan, în zonă, toate culturile de toamnă (grâul, orzul şi rapiţa) arată bine pentru că au avut parte de ploi bune.

Vâlcea: producții bune la orz

După 1 iulie, când au încetat ploile, au intrat în lucru şi agricultorii vâlceni. În ferma Damila Agro din Oveselu, orzul cultivat pe 230 de hectare a fost strâns, transportat şi depozitat în trei zile bune de lucru. Recolta a răsplătit eforturile angajaţilor. Acum flotila de combine Claas taie pârtie în lanurile cu grâu ce însumează 580 ha.

constantin epure Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Constantin Epure

Prețurile sunt foarte mici! Oferta la grâu a fost de 0,75 lei/kg luat din câmp şi 1,5 lei/kg la rapiţă. Pentru orz nu am primit preţ, dar este sub cel al grâului! Am luat decizia să nu vindem recolta.CONSTANTIN EPURE, Ferma Damila Agro

Îngrijorarea inginerului Constantin Epure este legată de preţuri.

SUDUL DOBROGEI

Secetă severă, recoltă slabă, preţuri de batjocură! 

În partea de sud a Dobrogei, în ferma inginerului Telu Voicu din comuna 23 August, combinele au intrat în lanurile coapte de orz încă de la sfârşitul lunii trecute, în momentul în care umiditatea boabelor a fost de 13%. Formaţia de 4 combine de mare randament a grăbit recoltarea (care s-a încheiat în trei zile) şi s-a mutat pe grâu, cultură înfiinţată pe 2.400 ha.

„Am cultivat 450 ha cu Sue Ellen, de la compania Saaten Union, cu un randament superior pentru grupa de maturitate extratimpurie. Producţia obţinută a fost aşa şi aşa; mai mult decât ne aşteptam, dar mai puţin decât trebuie!”, ne-a declarat fermierul care vânduse ultimele 3.000 tone de cereale pentru a face loc recoltei din acest sezon.

telu voicu Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Telu Voicu

Preţurile sunt un dezastru faţă de investiţia făcută! Costurile medii pe hectar sunt mari, depăşesc 1.000 euro. Nu vom ieşi în pierdere, dar nici în profit, dar cred că arenda oamenilor o să o punem de la noi! – TELU VOICU, Fermier com. 23 August

Inginerul Telu Voicu susţine că în Dobrogea seceta s-a instalat confortabil, de la începutul sezonului, precipitaţiile însumând doar 220-230 de litri/ha. Pe unde a mai burniţat, grâul arată mai binişor iar estimările la rapiţă sunt de până în 3 tone la hectar.

Început bun, sfârșit prost

Pentru tânărul agricultor Raul Mărunţoiu orzul începuse bine, era la un moment dat cultura-regină în ferma lui din Săcele. Dar, pe parcursul vegetativ, în condiţii severe de secetă, a dezamăgit.

“Am semănat o suprafaţă de 250 ha cu soiul românesc Artemis, rezistent la secetă şi perfect aclimatizat pentru zona noastră. Ca o noutate, l-am pus mai târziu, după ce am înfiinţat cultura de grâu! Noi ca tehnologie la orz am reuşit! Dar producţia e slabă şi preţurile de batjocură: 900 tona de grâu pentru panificaţie, 1.650 lei tona de floarea soarelui, 1.670 lei tona de rapiţă, 880 lei/tona de porumb, iar la mazăre nu am primit preţ!”, susţine constănţeanul.  

Preţul orzului la recoltă

Consultând ofertele, la poarta fermei sau direct din câmp preţul pornește, în unele zone, de la 600 până la 750 lei pe tonă. Orzul adus în Portul Constanţa este cotat în jur de 830 de lei tona.

“Nu vedem foarte mari schimbări de preţ, s-a întârziat recoltatul din cauza vremii, însă au fost exportatori care au plătit un bonus de 10 euro pe tonă pentru o livrare mult mai precoce a recoltei de orz. Vedem un nivel de preţ aşezat undeva la 180 euro pe tonă pentru marfa livrată până în data de 10 iulie 2023”, a declarat Cezar Gheorghe, analist expert şi consultant pentru comerţul cu cereale, fondatorul AGRIColumn.

PRODUCȚII BUNE, CU PROBLEME LA VALORIFICARE!

Conform datelor de la Ministerul Agriculturii, în anul 2022, suprafaţa totală cultivată cu semănături de toamnă a fost de 3,32 milioane de hectare, din care 2,15 milioane de hectare cu grâu, 588.000 de hectare cu rapiţă, 349.000 de hectare cu orz şi 64.000 de hectare cu orzoaică.

Suprafaţa este uşor mai mare decât cea însămânţată în 2021, când pentru culturile de toamnă producţia a fost de peste 10 milioane de tone.

În concluzie, avea dreptate Dan Corbuţ, fermier din judeţul Bihor, care afirmase că: „Anul 2023 se arată a fi extraordinar, cel puţin în vestul României, unde culturile sunt foarte frumoase, cum nu am văzut de mult timp. Sunt producţii bune de grâu, rapiţă, orz, dar cred că va fi o problemă să le valorificăm!”

Temerea fermierilor este că nu vor putea să valorifice marfa la preţuri corecte, deoarece achizitorii din piaţă oferă cotații scăzute!

raul maruntoiu Recolta răsplăteşte efortul fermierilor. Nu şi preţul!
Raul Maruntoiu

Rezultatul – puţin peste 4 tone la hectar – este foarte slab; am livrat orzul la 81 de bani kilogramul. Partea bună e că marfa a fost de calitate (masa hectolitrică a fost undeva la 69), dar nu a fost cantitate, că nu a plouat. Mergem înainte!RAUL MĂRUNȚOIU, Agricultor din Săcele

MAI PUȚIN ORZ ÎN CONSTANȚA

În judeţul Constanţa suprafeţele de orz s-au diminuat de la an la an. Potrivit dr. ing. Dumitru Manole, fermier din Amzacea, în ultima perioadă a scăzut interesul faţă de această cultură, zootehnia intrând într-un con de umbră şi ca atare orzul nu mai e cerut.

Din datele DAJ Constanţa în judeţ se cultivă în jur de 35.000 ha cu orz şi circa 25.000 ha cu orzoaică pentru bere, în timp ce grâul ocupă în jur de 180.000 ha.

 

 

un articol de

MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției

Witness P*S – taurul Simmental de 206.000 de euro!

În vârstă de aproximativ unsprezece luni, Witness P*S este cel mai scump taur din rasa Simmental vândut vreodată la o licitație în Bavaria. Taurul recordist este fiul lui Wirbelwind-P*S, a fost crescut de Christiane Böhm

taur Witness PS Witness P*S - taurul Simmental de 206.000 de euro!
Ultimele articole
Citește mai multe știri →