Constantin Ovidiu Ilie este fermier din tată în fiu. Şi, mai mult ca probabil, fiul său de 13 ani va fi legat de meseria nobilă de fermier prin fireasca linie a descendenţei. Aşa cum a concluzionat încă tânărul fermier giurgiuvean: „dacă trăieşti în lumea asta, nu ai cum să nu te loveşti de ea”. Tatăl său, Dan Ilie, fostul preşedinte al APA Ilfov, a locuit în tinereţe chiar în IAS-ul unde lucra, în Mogoşoaia. Ca inginer economist, fiind printre primii care au absolvit la Agronomie această specializare. Deşi avea să capete şi un apartament în cartierul Militari, grădiniţa din curtea fermei cu cireşi şi caişi era şi a rămas deosebit de atractivă. Aşa se face că fiul său, dar şi fata, care acum este medic şi lucrează la CASS Ilfov, au crescut printre oamenii care lucrau pământul. Şi au învăţat de mici respectul pentru truditorii pământului!
Dan Ilie a simţit nevoia de a impinge în fruntea asociaţiei generaţia UE şi de aceea a provocat alegeri, în urma cărora şef al APA Ilfov a ajuns Ionuţ Spiţă, care are o fermă de peste 1.000 ha în Tunari. Am adus vorba de acest tânăr lider, deoarece Constantin Ovidiu Ilie a văzut prima dată la el în fermă, în brazdă, Războinicul (“Warrior” înseamnă “Războinic”) Agrotron de la Deutz-Fahr, urcat pe toţi cei 237 de CP din dotare. Şi iată că, după porţia de iarnă blândă ca aşteptare, aproape ca un mărţişor, NHR Agropartners i-a adus şi lui minunea văzută anul trecut la Tunari. Taman când iarna a zis să nu plece aşa, fără măcar o fiţă de cucoană cu ştaif.
Deşi a copilărit şi în Militari, Ovidiu Ilie se simte mult mai bine în fermă…
…alături de utilaje şi de oameni. Că unele fără altele sunt inutile, deocamdată! Şi, deşi spune că tatăl său „îşi face mult prea multe griji pentru tot ce se întâmplă”, pot afirma că aşchia nu a sărit mult prea departe de trunchi. Doar că tânărul de 43 ani a înţeles că asigurările sunt extrem de necesare. El este de 7 ani clientul celor de la Gothaer şi îşi aduce aminte că într-un an a pierdut total 150 ha de rapiţă, iar asigurările i-au dat banii în maxim o lună de zile. Acum se asigură la producţie, deşi este mai scump, dar eventualitatea unei daune care să-i pună afacerea în pericol merită o cheltuială pe măsură! Asta se vede şi în felul în care îşi alege utilajele, dar şi oamenii. Oameni la care ţine şi pe care îi menţine aproape, prin salarizare şi motivaţie. Pe noul tractor va lucra finul său. Iată că munca i-a apropiat şi în acest fel! Constantin Ovidiu Ilie recunoaşte că nu ar putea dormi liniştit în Bucureşti ştiind că în fermă e nevoie de el. Aşa că l-am găsit dis-de-dimineaţă în sediul fermei de la Vărăşti, aflat practic în câmp. Doar că m-a adus el cu un Ford de fermier la sediu, deoarece Polo-ul din dotarea mea nu ar fi ajuns acolo.
Fermierii povestesc cu patimă despre utilajele lor
Mi se întâmplă deseori să ascult poveşti care ar părea un pic deplasate dacă nu aş fi obişnuit cu fermierii. De fiecare dată îşi aduc aminte cine le-a propus “întâlnirea” cu un anume utilaj, unde şi în ce fel s-au înamorat de o “fierotanie” cu colţii mai tari decât zmeul-zmeilor. Nici Ovidiu Ilie nu poate fi rupt din această tagmă. Mi-a povestit cum şi-a luat un Lamborghini. Mă şi gândeam pe unde naiba îl conduce. Apoi mi-a arătat tractorul Lamborghini. Dar când mi-a povestit de noua achiziţie, ochii fermierului s-au aprins, deşi doar ce trecuse ploaia îngheţată şi apoi se aşezase în strat destul de gros omătul de primăvară: „Tractorul Deutz-Fahr 7250 Agrotron TTV Warrior este fabricat, cum altfel, în Germania. Mai precis în localitatea Lauingen, unde, conform afirmaţiilor celor de la NHR Agropartners, se află cea mai modernă fabrică de tractoare din Europa. Războinicul (Warrior) Agrotron se laudă cu un motor Deutz TCD 6.1 cu 6 cilindri (cu un sistem de injecţie directă de tip Deutz Comon Rail), care are o normă de poluare Tier 4, realizată cu ajutorul SCR (reducere catalitică selectivă – cu AdBlue), EGR (recircularea gazelor de eşapament) şi cu DPF (filtru pasiv de particule). Puterea nominală, la 2100 rpm, este de 237 CP, cu un maxim de 246 CP. Agrotron Warrior se livrează cu o transmisie cu variaţie continuă TTV.
Printre dotările importante într-o fermă este şi ridicătorul hidraulic de pe spatele tractorului, care dispune de o capacitate de ridicare de 10 tone. “Pentru noi este important să-l avem în fermă şi l-am cumpărat fericit cu doar 144.000 euro fără TVA, deşi preţul de listă se ridică la 167.000 euro”, spune tânărul.
În fermă au tot felul de utilaje de prelucrat solul de Maschio Gaspardo, dar şi de la Vogel&Noot. Şi multe alte utilaje necesare pentru a fi fermier de top! Pentru că nu este de ajuns să ştii ce să faci, ci mai ales să ai cu cine şi cu ce să faci, spune fermierul care nu îşi arată vârsta deloc. Poate unde dincolo de utilajele din fermă, am zărit şi tot felul de aparate de gimnastică şi fitness numai bune de întins muşchii la propriu!
PARTENER CU NHR AGROPARTNERS
În curtea fermei din Văreşti, a fermierului Constantin Ovidiu Ilie am găsit, pe lângă deja vestitul Lamborghini (la care nu s-a schimbat decât ambreiajul, o dată), o combină New Holland veche, de prin 1994, pe care „Adrian Rădulescu ne-a facilitat-o. Îmi amintesc ce tânăr mai era Florin Neacşu pe atunci!”, spune cu nostalgie tatăl fermierului. O combină pe care, doar de când şi-au luat noul Deutz-Fahr C6205 au scos-o la pensie. Deşi încă mai merge!
Cât priveşte amintirile cu service-ul NHR Agropartners, „acestea sunt din ce în ce mai bune şi noi ne-am legat de echipa de la Otopeni şi facem o treabă bună împreună! Suntem apropiaţi de Vlad Atansescu şi atunci când ceva nu e în regulă, vine personal să se ocupe!”, spun fermierii din Vărăşti.
AGROTRON ŞI MAŞINA DE FERTILIZAT BOGBALLE M45W
Deşi finalul denumirii maşinii de fertilizat m-a dus cu gândul la uleiurile auto, aveam să aflu că această maşină este cea mai tare din lumea tehnicii de fertilizat. „Bogballe M45W Plus este un model nou, lansat la Agritehnica 2017, şi, în acest moment, este cea mai mare şi complexă maşină de fertilizat din portofoliul NHR Agropartners. Volumul buncărului este de 4.000 de litri, iar lăţimea de lucru poate ajunge şi la 36-42 m. Totul este reglabil şi perfect măsurabil pe acest utilaj complex. Inclusiv greutatea particulelor de fertilizat. Maşina are nevoie de un tractor de minim 170 CP şi poate împrăştia amendamentele prin cele două discuri din inox, atât spre centru, cât şi spre exterior, facilitate întâlnită doar la utilajele marca Bogballe. Maşina este dotată cu sistemul Quadro (patru funcţii), care permite realizarea distribuţiei spre centru, spre margine, calibrarea manuală, precum şi golirea buncărului. Cântărirea automată şi încadrarea fertilizantului – ce urmează a fi împrăştiat – într-un anumit segment, împreună cu funcţia de dozare independentă faţă de viteza de lucru permit ajustarea exactă a vitezei optime cu care se poate face treaba. Dar, atunci când este nevoie, norma la hectar poate fi reglată şi electric, la capătul parcelei”, spune fermierul. Dan Ilie consideră că este ideal, deoarece acum vor putea să folosească aceleaşi urme făcute cu maşina de fertilizat şi pentru trecerile cu maşina de erbicidat. În plus, mai spune fermierul, “am luat-o cu calculatorul ei, deoarece este modalitatea cea mai eficientă. Acesta are în memorie 30 tipuri de fertilizanţi pe care deja sunt făcute reglajele”, explică Dan Ilie. Acesta era încântat că poate să regleze, absolut la fineţe, distribuirea de fertilizanţi. Cu ajutorul lui Vlad Atansescu, pentru început.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 7/212 (ediţia 15-30 aprilie 2018)