
Rapiță semănată în benzi – tehnologie testată de Denis Perneu pentru o producție țintă de 4 tone/hectar.
Inginerul Denis Perneu, fermier la Agri Consortium Oravița, și-a propus să realizeze o producție medie la rapiță de cel puțin 4 tone/ha, adică să atingă sau să depășească același nivel de randament obținut în sezonul trecut. Potrivit acestuia, rapița este una dintre cele mai profitabile culturi din fermă și de aceea i se acordă atenția cuvenită.
RAPIȚĂ SEMĂNATĂ ÎN BENZI CU TEHNOLOGIA STRIP TILL
„Am început semănatul pe 25 august, după un cumul de precipitații de circa 20 litri pe mp, numai în ultimele zile. Terenul se lucrează bine, are suficientă umiditate pentru ca semințele să germineze și să plantele să răsară.
Imediat după recoltarea grâului, am intrat în miriște cu un disc greu pentru a forța samulastra, urmată înainte de semănat de o lucrare de erbicidare cu Total pentru a face curățenie printre buruieni. Acum însămânțăm cu două mașini performante: Horsch Focus și Claydon în tehnologia strip till, la 25 și 30 cm, având în vedere să realizăm o densitate în jur de 45 de plante pe mp.

De asemenea, concomitent cu semănatul, aplicăm pe rând îngrășământul starter – DAP 125 kg/ha”, explică elementele tehnologice tânărul inginer.
”DE VREO 5 ANI ÎNCOACE TOT ÎNTOARCEM RAPIȚA”
Acesta are un program la rapiță de 1.100 de hectare și își dorește ca în aproximativ două săptămâni să încheie lucrarea și să treacă la înființarea păioaselor de toamnă.
Denis Perneu: „Noi, fermierii din vestul țării, de vreo 5 ani încoace tot întoarcem și reînsămânțăm rapița. De aceea, am și ales tehnologia de semănat în benzi, ca să conservăm cât mai bine apa în sol”.
VIDEO: Și Dacian Sabău a testat seamănatul în benzi la rapiţă!
2.000 HA DE GRÂU ÎN TEHNOLOGIE CONVENȚIONALĂ
„Vom semăna în jur de 2.000 de hectare cu grâu în sistem de lucru convențional, pentru că nu ne permite timpul să lucrăm în tehnologia strip till. La prelucrarea eficientă a miriștei ne vom folosi de un disc și de un dezmiriștitor greu (Gruber), apoi însămânțăm”, explică specialistul.
Denis Perneu va testa pe câteva parcele sistemele de lucru no till și strip till, fiind și un promotor în aceste tehnologii ale viitorului.

NOUA „ispravă” tehnologică a lui Denis Perneu: și-a echipat semănătorile de floare și porumb cu roți de compactare metalice. Rezultatele sunt incredibile – VIDEO
Denis Perneu, un „tânăr și neliniștit” inginer agronom bănățean, e „bântuit” de virusul inovației. Revista Ferma a mai scris despre reușitele sale: extinderea tehnologiei de însămânţare a rapiței la 50 cm, prelucrarea solului doar pe fâșiile de semănat la cultura de floarea soarelui (tehnologia strip-till), fertilizarea cu rată variabilă la porumb sau semănatul direct al grâului.
Ultima „ispravă” tehnologică a lui Denis Perneu vizează echiparea mașinilor de semănat culturi prășitoare cu roți metalice care înlocuiesc roțile de compactare anvelopate cu cauciuc. Acest lucru se recomandă pentru terenurile umede din primăvară sau pentru solurile grele. „Se știe că semănătorile sunt echipate din fabrică cu o roată de compactare din cauciuc care, în anumite condiții de sol, nu sigilează perfect semințele, lucru esențial pentru o bună germinare și creștere uniformă”, ne-a declarat inginerul. Află mai multe AICI!







