Producția totală de mere a României nu este suficientă pentru satisfacerea nevoilor unui sfert din populație, reprezentând consumatorii zilnici de fructe și legume.
Motivele pentru care fermierii noștri nu extind suprafețele pomicole sunt foarte clare:
- Pârghiile economice și potențialul de comercializare (merele poloneze au un preț de vânzare mai mic cu 25-30%);
- Provocările legate de boli și dăunători;
- Schimbările climatice.
Rapănul (Venturia spp.) este una dintre problemele cele mai frecvente.

Rapănul mărului – atac pe fruct. Sursa foto: www.alamy.com
SEMNELE INFECȚIEI CU RAPĂN
Petele mici și cenușii de pe suprafața frunzelor sau fructelor de măr sau păr sunt semne ale infecției cu rapăn. Boala atacă toate organele aeriene ale pomilor fructiferi de măr și păr din livadă, iar riscul crește cu cât petele se măresc, se brunifică, iar țesuturile din jurul lor se întăresc și crapă. Astfel, fructele afectate sunt deformate și își pierd aroma, iar frunzele atacate cad prematur, ducând la defoliere masivă. Infecția cu rapăn cuprinde și lăstarii tineri, cu semne vizibile la nivelul crăpăturilor scoarței, care se cojește, apoi se usucă.
Patogenul este unul dintre cei mai întâlniți în culturile de măr și păr, iar atacul cel mai virulent se manifestă în timpul primăverilor reci și umede, deoarece favorizează apariția sporilor și infecția. Deoarece rapănul prezintă risc crescut de infecție, cu o perioadă extinsă de atac, se recomandă un program integrat de management al rezistenței.

Rapănul mărului – atac pe frunză. Sursa foto: Adobe Stock Photos
PITANGI – NOUL PRODUS CU ACȚIUNE MULTI-SITE ȘI SISTEMICĂ
Fungicid cu dublă acțiune, sistemică și de contact, sub formă de suspensie concentrată, noul produs PITANGI este combinația ideală dintre:
• O substanță activă multi-site (captan 360 g/l) recunoscută pentru capacitatea de protecție și control, datorită faptului că previne germinarea sporilor și protejează planta minim 24 de ore după inoculare.
• O substanță activă sistemică, cu două moduri de acțiune (fosfonații de potasiu 657 g/l), care, fiind preluată acropetal și bazipetal în interiorul plantelor, controlează preventiv boala și, în același timp, stimulează mecanismele naturale de apărare ale plantei.
Formularea lichidă (suspensie concentrată) permite substanțelor active să penetreze rapid planta. Produsul manifestă o acțiune secundară de susținere a calității fructelor în timpul depozitării. PITANGI sporește rezistența plantelor la patogeni și la condiții nefavorabile de depozitare.
PITANGI prezintă o fereastră largă de aplicare și are un profil toxicologic favorabil față de mediul înconjurător, se aplică în doză de 2 l/ha, de la fenofaza de buton roz, până la intrarea în pârgă (BBCH 57 – 81), cu un timp de pauză de 28 de zile.

Rapănul părului – atac pe fruct și pe frunză. Sursa foto: www.alamy.com
Pentru detalii suplimentare, contactați reprezentanții de vânzări Kwizda Agro Romania +40 37 208 97 00 .
Surse: https://economedia.ro/raport-ocde-trei-sferturi-dintre-romani-mananca-zero-portii-de-fructe-si-legume-in-fiecare-zi.html#.ZAHv-uxBzX1, https://www.euronews.ro/articole/romania-consuma-mai-mult-decat-produce-in-2022-importurile-romaniei-au-depasit-pr; https://agriculture.ec.europa.eu/system/files/2023-02/apple-dashboard_en.pdf
un articol de
Mai multe pe această temă www.kwizda-agro.ro






