RALF 2024 ne-a arătat că un element cheie pentru viitorul agriculturii îl reprezintă schimbul de bune practici care fac diferența atât la nivel de solă sau de grajd, cât și la nivel de management și optimizare economică a unui business agricol.
Pe 7 și 8 noiembrie, marii fermieri și-au dat întâlnire la a opta ediție a Romanian Agriculture Leadership Forum pentru a stabili ce presupune „Agricultura Pregătită pentru Viitor”.
Având ca invitați și speakeri fermierii anului din diferite state europene (Marea Britanie, Estonia, Germania, Polonia), experți naționali și internaționali, dar și agricultori locali ce pot servi drept exemple de succes, evenimentul a arătat cât de importante sunt colaborarea, inovarea și adaptabilitatea fermierilor pentru a avea un sector agricol sustenabil, productiv și competitiv.
Scop: pregătirea pentru viitor a fermierilor
Ediția din acest an a Forumului RALF a reprezentat o platformă unică de învățare, ce a adus în prim-plan pregătirea pentru viitor a fermierilor și a fermelor, având ca element central schimbul real de experiență și de bune practici, de la solă la solă și de la fermier la fermier. Iar pentru că ecosistemul agricol și activitatea derulată de fermieri este din ce în ce mai complexă, rolul specialiștilor unor companii precum Agrifac, Corteva, Ecofol, Netafim, BCR sau Valmont a fost acela de a facilita și de a oferi soluții pentru transferul și implementarea acestor noi practici.
Participarea la RALF 2024 ne-a oferit ocazia de a reafirma angajamentul Corteva de a sprijini fermierii români cu cele mai noi soluții bazate pe știință. Prin aducerea pe piață a inovațiilor adaptate condițiilor unice de climă și de sol din România, Corteva Agriscience oferă fermierilor încrederea necesară pentru a răspunde cerințelor actuale și viitoare. – JEAN IONESCU, Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience
Eficient, Economic, Ergonomic, Ecologic
Cele 3 sesiuni ale evenimentului (Agricultura Europeană Pregătită pentru Viitor, Agricultura Românească în Transformare și Economia Agricolă: De la Pasiune la Profit) au parcurs etapă cu etapă principalele puncte esențiale ale agriculturii de azi (plecând de la impactul schimbărilor climatice și al politicilor agricole europene, continuând cu strategiile și tehnologiile folosite de fermieri pentru a se adapta și terminând cu evoluția piețelor internaționale agricole și rolul pe care capitalul uman și pregătirea resursei umane îl are în transformarea agriculturii românești și europene). Iar la final au arătat că în actualul context plin de provocări există și o serie importantă de oportunități (precum sistemele inteligente de lucru, integrarea și procesarea producției, tehnologiile de automatizare și agricultura de precizie sau gestionarea riscurilor prin asigurări și diversificarea activității) care le permit fermierilor să ajungă la cei 4E ai agriculturii: Eficient, Economic, Ergonomic, Ecologic.
Fermieri care au schimbat perspectiva
Însă, cele mai bune exemple pe care Forumul RALF 2024 le-a putut oferi sunt chiar fermierii, atât din țara noastră, cât și din străinătate.
- Airi Külvet administrează o fermă de familie ce datează încă din 1684 și a fost distinsă în 2023 cu titlul de „Fermierul Anului în Estonia”. Are aproximativ 200 de capete de vaci de carne (rasele Angus, Hereford, Galloway și Wagyu) și este inițiatoarea Grassfed Cattle Quality Scheme, o organizație ce reunește peste 100 de fermieri care produc carne certificată ecologic printr-o serie de practici sustenabile de pășunat. Deși poate părea contra-intuitiv, hrănirea animalelor exclusiv cu iarbă, prin metoda pășunatului rotativ (similară vechilor practici ale transhumanței), i-a permis fermierei din Estonia să aibă în același timp costuri reduse și un produs cu valoare adăugată mare.
„Am reluat tradiția și metodele de pășunat pe care strămoșii mei le foloseau când au fondat această fermă. Animalele pasc în natură, în arii protejate și oferă multiple beneficii atât pentru mediu, cât și economice. Vacile permit regenerarea solului pentru că ele consumă ierburi pe care mulți fermieri nu le recoltează, deoarece nu au valoare mare atunci când sunt transformate în furaj. Însă noi aproape că nu avem nevoie de furaje, iar la final obținem un produs premium, o carne certificată ecologic pe care o exportăm în țări precum Danemarca sau Suedia”, ne-a declarat Airi Külvet.
- David Bell – Fermier de succes în Scoția. Însă experiența RALF 2024 nu s-a oprit aici. Fermierii prezenți au avut ocazia să descopere cum a reușit David Bell, câștigătorul titlurilor Cereal Grower of the Year 2024 și Farm Manager of the Year în Scoția, să devină unul dintre cei mai importanți furnizori pentru branduri precum Tesco, Marks and Spencer, Aldi și McDonald’s sau producătorii de whisky-uri The Macallan și Johnnie Walker.
- Vasile Balcan este directorul companiei Marsat, din localitatea Roman (județul Neamț), ce are în exploatare peste 2000 de hectare, iar în cadrul evenimentului a vorbit despre folosirea utilajelor și tehnologiilor moderne precum senzori, drone, roboți agricoli, inteligență artificială și analiza datelor, pentru a optimiza procesele agricole și a reduce utilizarea resurselor. Totodată, acesta a subliniat importanța procesării locale pentru a face față condițiilor economice de pe piață și a concurenței generate de importuri, motiv pentru care compania Marsat a investit circa 5 milioane de euro într-o moară de grâu.
• De altfel, tot despre integrarea producției și procesare au vorbit și Ioji Zifceak, cofondatorul grupului Maxagro, companie cu peste 20.000 de hectare cultivate în vestul țării, dar și fermierul Alexandru Haită, din Călinești – Teleorman, cel care folosește cerealele din propria exploatație pentru a obține băuturi spirtoase în cadrul distileriei Măgura Zamfirei.
Pe canalele media online ale grupului nostru veți afla de ce mizează Emanuel Iercan, administratorul exploatației Terracult Arad (peste 7000 ha) pe cultura de soia nemodificată genetic și care sunt perspectivele lui Cosmin Iancu, fermier cu 1.100 ha în Ilfov, despre reziliența fermierilor, ambii speakeri în cadrul RALF 2024!