RABLA PENTRU TRACTOARE, în linie dreaptă! Ministrul Mediului a semnat ordinul, precizări oficiale de care trebuie să țineți cont! - Revista Ferma
4 minute de citit

RABLA PENTRU TRACTOARE, în linie dreaptă! Ministrul Mediului a semnat ordinul, precizări oficiale de care trebuie să țineți cont!

Ordinul pentru programul „Rabla pentru Tractoare” a fost semnat, a anunțat marți, 19 februarie,Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor într-un video postat pe pagina sa de socializare.

Rabla pentru tractoare Mircea Fechet ministrul mediului RABLA PENTRU TRACTOARE, în linie dreaptă! Ministrul Mediului a semnat ordinul, precizări oficiale de care trebuie să țineți cont!

Fermierii pot accesa finanțare pentru achiziția de tractoare noi

Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a anunțat semnarea ordinului pentru programul „Rabla pentru Tractoare”, inițiativa menită să sprijine fermierii și tinerii fermieri cu carnet de producător să își modernizeze echipamentele agricole.

„Dăm o veste bună din nou. Semnez chiar acum ordinul prin care definitivăm programul de finanțare numit RABLA pentru tractoare. E acel program prin care încurajăm fermierii și tinerii fermieri să devină mai prietenoși cu mediul, însă în același timp să producă mai mult, mai ieftin și mai ecologic,” a declarat ministrul.

Înscriere individuală la Rabla pentru tractoare

Una dintre cele mai importante modificări aduse ghidului programului vizează procedura de înscriere. Dacă anterior înregistrarea se făcea prin intermediul dealerilor, acum fiecare fermier va avea posibilitatea de a aplica individual.

„Am primit multe mesaje de la cetățeni cărora le era teamă că nu vor prinde finanțarea pentru că înregistrarea se făcea prin dealer și nu de către ei înșiși. Am decis ca fiecare fermier să se înscrie, să aibă propria lui șansă de a prinde această finanțare,” a explicat Mircea Fechet.

Mircea Fechet: Monitorizare extinsă pentru fermierii beneficiari

O altă modificare semnificativă constă în creșterea perioadei de monitorizare a beneficiarilor de la un an la cinci ani.

„Asta înseamnă că timp de cinci ani de zile respectivul fermier se obligă să nu înstrăineze tractorul respectiv și să-l folosească așa cum s-a decis prin acel ghid. E o măsură care ne ajută să finanțăm adevărații fermieri, nu doar pe cei care doreau să profite de această oportunitate”, a precizat ministrul.

Valoarea voucherelor și condițiile de eligibilitate

Prin acest program, fermierii pot beneficia de vouchere în valoare de 35.750 de euro sau 44.000 de euro, în funcție de procentul de finanțare: 65% pentru fermierii peste 40 de ani și 80% pentru tinerii fermieri. Valoarea maximă a unui tractor finanțat este de 55.000 de euro.

„Să nu uitați că trebuie să predați un autovehicul uzat, poate fi vechiul tractor sau poate un autoturism,” a subliniat Mircea Fechet.

Fără restricții legate de vechimea la APIA

În ciuda zvonurilor apărute recent, ministrul a clarificat că nu există cerințe privind vechimea înscrierii fermierilor cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

„Nu avem astfel de condiții în ghid, nici de un an, nici de trei ani. Nu avem nicio problemă cu noii fermieri, cu tinerii fermieri, cu cei care doresc să se apuce acum de această activitate. Cred că avem nevoie de mai mulți fermieri, nu de mai puțini”, a declarat Fechet.

Când va începe Rabla pentru tractoare?

Potrivit oficialului, programul „Rabla pentru Tractoare” va fi operațional cel târziu pe 31 martie 2024, iar ghidul de finanțare va fi publicat pe site-ul ministerului.

„Sper eu că vom fi pregătiți și noi aici la minister și fermierii ca în luna martie a acestui an să poată să beneficieze de această finanțare,” a concluzionat ministrul.

Citește și: RABLA pentru TRACTOARE începe în martie!

În concluzie, Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că programul „Rabla pentru Tractoare” va deveni accesibil fermierilor cel târziu pe 31 martie 2024, oferindu-le acestora o șansă echitabilă de înscriere fără intermediari.

Finanțarea acoperă până la 80% din valoarea unui tractor nou, pentru tinerii fermieri, respectiv 65% pentru producătorii de peste 40 de ani, cu un plafon maxim de 55.000 de euro, iar beneficiarii trebuie să predea un vehicul uzat. De asemenea, perioada de monitorizare a fost extinsă la cinci ani, pentru a preveni revânzarea prematură a echipamentelor achiziționate.

Condiția de bază pentru accesarea programului rămâne deținerea unui carnet de producător agricol!

rabla pentru tractoare 1 miliard de lei buget RABLA PENTRU TRACTOARE, în linie dreaptă! Ministrul Mediului a semnat ordinul, precizări oficiale de care trebuie să țineți cont!
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto @iStock.com/Mironmax Studio

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →