Protecție timpurie a cerealelor, în zona Moldovei - Revista Ferma
7 minute de citit

Protecție timpurie a cerealelor, în zona Moldovei

Pe fondul lipsei precipitațiilor încă din toamna 2022, pe terenurile ocupate cu culturi de cereale, acum, la începutul primăverii 2023, se manifestă o secetă pedologică moderată, puternică și chiar extremă.

 

CĂLDURA DEVANSEAZĂ SEZONUL

În același areal agricol, din punctul de vedere al indicelui termic, iarna 2023 a fost blândă, cu valori termice mai mari față de cele obișnuite pentru această perioadă, abaterile termice din regiunea de nord-est a țării fiind mai ridicate decât în alte zone ale țării.
Aceste condiții climatice au permis o evoluție destul de bună a culturilor semănate în toamna 2022, așa după cu evidențiază fermierii, în urma efectuării controlului biologic sistematic în câmp, în vederea determinării viabilității plantelor și în urma verificării numărului de frați la plantele cerealiere.
Aceștia mai semnalează faptul că lucrările agricole de primăvară vor începe mai devreme decât în alți ani, cauzele fiind tocmai condițiile climatice evidențiate mai sus și efectele lor asupra evoluției culturilor agricole.

 

15 GRADE CELSIUS ÎN IANUARIE!

“În ferma mea din zona Dorohoi, județul Botoșani, am 100 ha cu grâu, 50 ha cu rapiță și 20 ha cu orz. Culturile arată mai bine decât cele din anul agricol precedent, deoarece, imediat după semănat, în zona noastră au venit câteva ploi care au ajutat la răsărirea uniformă a plantelor. Dar, peste iarnă, vremea a fost destul de secetoasă, de exemplu în luna ianuarie 2023 nu am avut nici 3 litri/mp.
Va trebui să pornim mai devreme lucrările din primăvară, referindu-mă în special la întreținerea sănătății plantelor. Timpurietatea acțiunilor noastre este determinată îndeosebi de evoluția temperaturilor din toamna 2022 și din această iarnă. Pe la jumătatea lunii ianuarie, s-au înregistrat temperaturi pozitive care au urcat și până la 15-16 grade Celsius, ceea ce a făcut ca grâul și rapița să pornească în vegetație. Gerul din prima decadă a lunii februarie 2023 a prins culturile acoperite cu un strat de numai vreo 5-10 cm de zăpadă. Am avut emoții, dar a fost bine că gerul nu a durat mult “, sublinia fermierul Florin Carp.

 primul tratament cereale 2023_b

ACŢIUNEA AGENŢILOR PATOGENI

Despre necesitatea devansării unora dintre lucrările agricole de primăvară, precum fertilizarea și efectuarea primului tratament la culturile de toamnă, vorbesc atât fermierii, cât și specialiștii ori cei care reprezintă segmentul de furnizare a produselor pentru protecția plantelor.
În cadrul caravanei BASF desfășurate la Iași, în ziua de 7 februarie 2023, în prezența a peste 300 de fermieri din regiunea de Nord-Est a Moldovei, au fost prezentate semnale privitoare la cerințele concrete din această primăvară ale culturilor, pe fondul manifestării unor condiții climatice favorabile atât dezvoltării plantelor, cât și evoluției factorilor biologici care pot limita producțiile.
“Menționez de fiecare dată faptul că produsele de protecție a plantelor nu cresc producțiile, ci fac în așa fel încât acestea să nu scadă sub potențialul genetic. Chiar dacă genetica este concepută pentru ca plantele să reziste în perioada îndelungată în care se află în câmp, ele rămân expuse acțiunilor agenților patogeni, atacurilor buruienilor și dăunătorilor”, preciza Mihai Rusu, reprezentant BASF Moldova Nord.

 Mihai Rusu 3_b

Este nevoie de o intervenție mult mai timpurie cu primul tratament pentru protecția plantelor, în primăvara 2023. De asemenea, va fi nevoie și de erbicidări, deoarece încă din toamna 2022 am observat apariția buruienilor cu rezistență pe timp de iarnă.
MIHAI RUSU
Reprezentant BASF Moldova Nord

 

TEHNOLOGII REVOLUŢIONARE

Pe fondul retragerii din piață a multor produse de protecție și de întreținere a culturilor, BASF a prezentat noua tehnologia revoluționară XR (cu cele două variante XR STAR și XR CARE), care se află în relație strânsă cu aprecierea calității boabelor de cereale.
Însă, toate strategiile de aplicare a tratamentelor trebuie să țină seama inclusiv de condițiile climatice. Ori, când vorbim despre crearea șansei de a avea cu ce se interveni mai devreme, de exemplu atunci când temperaturile sunt de 5 grade Celsius și nu ca în alte cazuri la minim 12 grade Celsius, deja evidențiem una dintre premisele reușitei.
“De asemenea trebuie să observăm faptul că în zona Moldovei, există locuri unde sunt peste 200-250 ml/mp precipitații, o mare parte a cerealeor de toamnă fiind răsărite și evoluând destul de bine. Totuși, dacă ținem seama de faptul că anul trecut a fost o secetă accentuată și agenții patogeni nu s-au dezvoltat, ne așteptăm ca în condițiile climatice de acum să se dezvolte inclusiv acești vectori de boli, nu doar plantele”, a mai spus reprezentantul BASF.

 

PREGĂTIŢI PENTRU PRIMUL TRATAMENT LA CEREALE?

Cum se pregătește efectuarea primului tratament la păioase și care sunt regulile ce trebuie respectate au fot aspecte punctate în cadrul reuniunii regionale BAYER, din 10 februarie 2023, eveniment desfășurat la Războieni – Iași.
“Dacă secvențele cu precipitații au ajutat cerealele ca acum să arate destul de bine, după un start dificil, din cauza unei toamne secetoase, temperaturile ridicate din această iarnă blândă au determinat inclusiv atacuri ale insectelor. Vorbesc despre muștele cerealelor, despre afide, care pot fi vectori ai unor boli ce vor putea decima recoltele. Anul acesta trebuie intervenit mai devreme cu tratamentele cerealelor și, atenție, trebuie să se facă o foarte bună pregătire a intervenției. Regulile țin de controlul atent al culturii din câmp, de observațiile repetate legate de dezvoltarea plantelor, de spectrul buruienilor existente și de primele simptome de apariție a bolilor. Nu recomand tratarea unor culturi care nu prezintă semne de boală”, sublinia Doru Cimpoca, Manager Culturi Cereale Păioase în cadrul Bayer România.

primul tratament cereale 2023 02_b 

UN START PLIN DE PROVOCĂRI

Pe câmpurile cu cereale din zona Moldovei, deja sunt semne de făinare, septorioză sau rugini, pe care cei de la Bayer le-au fotografiat și le-au prezentat agricultorilor. Trebuie să fie urmărită și evoluția temperaturilor, iar atunci când este atins pragul de 5 grade Celsius, pot fi începute tratamentele pentru protecția fungică, BAYER dispunând inclusiv de noi produse.
“Oricum, recomand urmărirea minuțioasă a fiecărei parcele, deoarece trebuie să se intervină prompt și țintit pe problema identificată în fiecare parcelă. O altă regulă este aceea de a nu fi uitate managementul rezistenței bolilor și bunele practici privind aceste tratamente, pentru sustenabilitatea și durabilitatea lor, ca suport pentru a trece peste această perioadă de start extrem de provocatoare”, a adăugat Doru Cimpoca.

ATENŢIE LA PRIMUL TRATAMENT!
La culturile de cereale păioase, primul tratament (T1) influențează în mod semnificativ evoluția favorabilă a culturii și reducerea pierderilor determinate de boli și de buruieni, ratarea momentului optim sau întârzierea intervenției putând adânci și cu mai mult de 40% pierderile de recoltă.

Față de cantitatea de 0-25 l/mp acumulată în februarie 2022, acum se poate vorbi chiar și despre o dublare a precipitațiilor!

un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
redactor Radio România Iaşi

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →