Prognoza agrometeorologică - perspective agrometeo pentru luna noiembrie - Revista Ferma
3 minute de citit

Prognoza agrometeorologică – perspective agrometeo pentru luna noiembrie

Cantităţile de precipitaţii pot depăşi normele climatologice, local, în regiunile sudice ale ţării, iar în restul teritoriului, acestea se vor situa în limite apropiate de mediile multianuale lunare.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.

Noiembrie_b

Starea solului
Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă, pe profilul de sol 0-50 cm, la data de 30 noiembrie, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă) în majoritatea zonelor de cultură. Pe suprafeţe agricole extinse din centrul, sudul şi, local, vestul ţării, rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare.

Caracteristici fenologice
Pe parcursul lunii noiembrie, regimul termic din aer şi din sol va imprima în general ritmuri normale în desfăşurarea fazelor de creştere şi de dezvoltare, precum şi de călire/adaptare la condiţiile din timpul iernii la culturile de toamnă şi pomi-viticole, pe majoritatea suprafeţelor agricole. De asemenea, în zonele depresionare, procesele biologice ale plantelor vor fi încetinite şi chiar stagnate temporar, în condiţiile scăderii valorilor termice din aer şi din sol. Starea de vegetaţie a plantelor se va prezenta, per ansamblu, bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile efectuate tardiv şi pe terenurile cu deficite de apă în sol.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă înfiinţate în epoca optimă se vor afla predominant în fazele de formare a frunzei a treia şi de înfrăţire, în aproape toate regiunile, iar cerealierele înfiinţate tardiv vor parcurge răsărirea şi apariţia frunzei a treia.
Cultura de rapiţă va înregistra faza de dezvoltare a aparatului foliar, cu o uniformitate şi vigurozitate a plantelor în general bună şi medie.
În majoritatea plantaţiilor, la pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor continua fazele de maturare a lemnului/coardelor şi căderea frunzelor, totodată fiind posibilă semnalarea stării de repaus vegetativ.
Condiţiile agrometeorologice prognozate vor permite continuarea lucrărilor agricole în câmp (arături, întreţinerea plantaţiilor pomi-viticole, fertilizări etc.), exceptând zilele cu precipitaţii.

Recomandări de specialitate:
• Finalizarea arăturilor adânci de toamnă;
• Continuarea verificării sistematice a viabilităţii plantelor la cerealierele de toamnă, precum şi a elementelor de rod la speciile pomi-viticole;
• Încorporarea gunoiului de grajd în câmp şi fertilizarea cu îngrăşăminte minerale complexe pe bază de fosfor şi de potasiu;
• Aplicarea tratamentelor fito-sanitare în plantaţiile pomi-viticole.

 

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Rodica TUDOR, , Oana Alexandra OPREA, Anda BARBU, Alexandru VOEVOZEANU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro

 

CITIŢI pe www.agroinfo.ro
Prognoza meteorologică sezonieră se elaborează cu anticipaţie de 1-3 luni, având caracter orientativ şi grad de realizare de peste 60-65%. De aceea, aceste estimări sezoniere sunt permanent actualizate prin prognozele pe termen scurt (1-3 zile) şi mediu (7-10 zile), cu grad de realizare de peste 87-95%.
Prognozele agrometeorologice le actualizăm săptămânal pe portalul nostru de ştiri: www.agroinfo.ro.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 18/220 (ediţia 15-30 octombrie 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →