Din punct de vedere pluviometric, precipitaţiile prognozate vor fi în general excedentare la nivelul întregii ţări.
Precizăm că aceste informaţii nu exclud posibilitatea apariţiei unor situaţii cu valori extreme de temperatură sau cantităţi mai mari de precipitaţii pe intervale scurte de timp, ce pot conferi un caracter sever intervalului respectiv.
Starea solului
Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de grâu de toamnă, pe adâncimea de sol 0-100 cm, la sfârşitul lunii februarie 2019, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, pe aproape întreg teritoriul agricol. Local, în sud-estul, estul şi sudul ţării se vor menţine deficite de apă în sol (secetă pedologică moderată şi puternică).
Caracteristici fenologice
În aceste condiţii, culturile de câmp vor parcurge în continuare starea de repaus biologic, în aproape toată ţara. De asemenea, în zilele cele mai calde, pe fondul regimului termic din aer mai ridicat decât în mod normal, local vor fi posibile reluări lente şi temporare ale proceselor de creştere şi dezvoltare la culturile de toamnă, îndeosebi în zonele de câmpie.
Sub aspect fenologic, orzul şi grâul de toamnă semănate în epoca optimă se vor afla în fazele de înfrunzire şi înfrăţire, iar cele tardive vor parcurge răsărirea şi formarea frunzei a treia.
Rapiţa îşi va continua dezvoltarea aparatului foliar, starea de vegetaţie a plantelor prezentându-se în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în culturile tardive.
La nivelul întregii ţări, pomii fructiferi şi viţa-de-vie vor parcurge starea de repaus vegetativ. Local, pe terenurile cu expoziţie sudică va fi posibilă semnalarea fazei de umflare a mugurilor de rod, îndeosebi la speciile timpurii de sâmburoase.
Per ansamblu, condiţiile agrometeorologice vor fi favorabile desfăşurării lucrărilor agricole în câmp, exceptând zilele cu precipitaţii.
Recomandări de specialitate:
• Efectuarea controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă);
• Controlul viabilităţii mugurilor de rod şi a coardelor la viţa-de-vie;
• Aplicarea îngrăşămintelor organice în plantaţiile pomi-viticole.
ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Director general:
Dr. Elena MATEESCU
Şef Laborator Agrometeorologie:
Daniel ALEXANDRU
Colectiv de elaborare: Dumitru ANGHEL, Rodica TUDOR, Oana-Alexandra OPREA, Anda BARBU
Tel.: 021 3163116
E-mail: relatii@meteoromania.ro
Web: www.meteoromania.ro
Un articol publicat în revista Ferma nr. 1/228 (ediţia 1-31 ianuarie 2019)