Producții dezastru de porumb și floarea soarelui pentru fermierii din România în 2024: au recoltat cele mai mici cantități din ultimii zece ani!

Fermierii din România au recoltat, în 2024, doar 5,6 milioane de tone de porumb și sorg și 1,3 milioane de tone de floarea-soarelui, adică cele mai mici producții din 2015 încoace, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), citate de Economica.net.
Potrivit datelor citate, producția de porumb, sorg și floarea-soarelui a României a scăzut, în 2024, la un nivel istoric, din cauza secetei.
În august 2024, în plină secetă și arșiță, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, declara că o să fie producții bune și la porumb, deși MADR avea deja date despre 2 milioane de hectare cu culturi agricole calamitate de secetă:
Ce calcule a făcut ministrul Agriculturii: Vom avea o producție de 14 milioane de tone de porumb!
În realitate, potrivit datelor oficiale, în 2024, fermierii din România au recoltat doar 5,6 milioane de tone de porumb și sorg, de 1,8 ori mai puțin decât în 2023, cu o producție medie de numai 2.504 kg/hectar.
Citește și:
Emilian Negrilă, SCDA Drăgănești-Vlașca: Producția medie de porumb a României este ca în 1990!
Din datele Ministerului Agriculturii, suprafața cultivată cu porumb boabe în anul agricol 2023-2024 a fost de 2,259 milioane de hectare, din totalul de 5,217 milioane de hectare cultivate cu cereale pentru boabe. În anul precedent, suprafața însămânțată cu porumb boabe a fost de 2,373 milioane de hectare, reprezentând 45,3% din suprafața cultivată cu cereale pentru boabe în anul agricol 2022-2023.
Practic, producția de porumb din 2024 a fost atât de mică încât a ajuns aproape la nivelul exporturilor din anii anteriori.
Potrivit datelor INS, în 2023, România a exportat în total 5,3 milioane de tone de porumb boabe, în valoare de 1,5 miliarde de euro, adică aproximativ cât producția obținută de fermierii români în anul 2024.
Din datele Comisiei Europene, în primele 24 de săptămâni ale anului comercial 2024/2025 (până la 15 decembrie 2024), România a exportat către piețele terțe 325.387 de tone de porumb boabe, dintr-un total de 888.072 de tone exportate de UE.
Producția de floarea soarelui din 2024, cu 43% mai mică decât în 2023
La floarea-soarelui, producția consemnată de INS pentru anul 2024 este de numai 1,3 milioane de tone, fiind cu 42,9% mai mică decât cea din 2023.

La fel ca în cazul porumbului, producția de floarea soarelui recoltată de fermierii români în 2024 reprezintă un minimum al ultimilor 10 ani, în contextul în care, din 2015 încoace, cea mai mare producție de floarea soarelui a fost înregistrată în 2019, când au fost recoltate 3,5 milioane de tone, iar cea mai mică producție, în 2015, de numai 1,7 milioane de tone de floarea soarelui.
Potrivit datelor MADR, fermierii din România au însămânțat, în primăvara anului 2024, în jur de 1,332 milioane de hectare cu floarea soarelui, iar producția medie la hectar a fost, potrivit INS, de 993 kg/ha.
2024 a fost primul an din istoria recentă când fermierii din România nu au reușit să atingă pragul de 1.000 de kilograme la hectar la producția de floarea soarelui.
Tot din datele INS reiese că fermierii din România au mai recoltat, în 2024, 233.700 tone de soia și 723.500 de tone de sfeclă de zahăr.
Citește și:
Ce producții de cereale au obținut fermierii români în 2023!
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, pentru culturile înființate în primăvara anului 2024, s-au înregistrat peste 220.000 de procese-verbale de calamitate, pentru o suprafață de peste 1,7 milioane ha calamitată de seceta pedologică, din care peste 1,3 milioane ha cu grade de calamitare cuprinse între 70% și 100%.