PRODUCEREA de RĂSADURI în spaţiile protejate. RECOMANDĂRI de specialitate! - Revista Ferma
3 minute de citit

PRODUCEREA de RĂSADURI în spaţiile protejate. RECOMANDĂRI de specialitate!

Pentru a afla mai multe amănunte ne-am adresat şefului Laboratorului genetică şi ameliorare al SCDL Buzău, acad. dr. ing Costel Vînătoru.
Trebuie asiguraţi factorii de vegetaţie, respectiv, temperatura, necesarul de apă – (udatul să fie la temperatura spaţiului respectiv pentru a evita şocurile termice), aerisitul zilnic, mai ales când temperatura de afară este crescută pentru a elimina gazele acumulate în solar. De asemenea, trebuie asigurată o lumină corespunzătoare pentru a se evita procesul de etiolare a plantelor.
Aşadar, este necesară menţinerea prin controlul factorilor de vegetaţie: temperatură, lumină, apă şi hrană a unui echilibru pentru dezvoltarea armonioasă a plantelor”, ne-a precizat omul de ştiinţă buzoian.

Rasaduri_b

Costel Vînătoru a atras atenţia şi asupra menţinerii stării de sănătate a plantelor, mai ales că fiind vorba de spaţii închise cu umiditate atmosferică crescută pot apărea o serie de boli şi dăunători (coropişniţa, paiajeni, tripşi, tuta absoluta…). La răsaduri una dintre cele mai periculoase boli este căderea plăntuţelor care poate compromite toată producţia de răsad. Atenţie deosebită la sămânţă (să fie liberă de boli şi dăunători) sau la răsad pentru că putem duce în gospodăria noastră sau în fermă nu bucurie, ci necazuri: boli şi dăunători, cum ar fi nematozii. 

Semănatul pentru producţia răsadului de câmp, se face în prima parte a lunii martie pentru majoritatea speciilor legumicole de primă apariţie: salată, ridichi, spanac, pătrunjel, leuştean, ceapa de stufat, mărarul care este mai sensibil la temperaturi scăzute, loboda, a precizat cercetătorul.

Reabilitarea soiurilor valoroase
La SCDL Buzău, este mult de lucru în aceste zile fierbinţi. „Ne pregătim pentru a semăna pentru producerea răsadurilor pentru afară. Având foarte multe linii genetice, nu dispunem de suprafeţele necesare pentru a putea pune soiurile pe care le avem să le păstrăm. De asemenea, împrospătăm sămânţa să nu pierdem soiurile vechi şi valoroase, cum ar fi: vinetele Danubiana, Bucureştene, la care lucrăm la reabilitarea lor, tomatele de Tigăneşti, Bizon, Inimă de bou, sper să le aducem la forma lor iniţială”, a susţinut Costel Vînătoru, unul dintre amelioratorii de marcă din legumicultura românească.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×