Problemele complicate au soluţii simple - Revista Ferma
7 minute de citit

Problemele complicate au soluţii simple

Lotul demonstrativ s-a aflat cu adevărat în mijlocul câmpului. Chiar înainte de intrarea în municipiul Călăraşi, un steag Adama şi o săgeată ne arătau cărarea spre câmpul pregătit ca de sărbătoare. Praful care se ridica în urma maşinilor era o dovadă că ploaia e cel mai aşteptat musafir. Florin Constantin, cel care încă mai răspunde de strategii şi dezvoltare în cadrul Adama Agricultural Solutions, spunea că echipa Adama a adus ploaia în toate locaţiile unde a avut anul acesta evenimente de prezentare. Să sperăm că aşa o fi fost şi la Călăraşi, pentru că era mare nevoie de apă, mai ales pentru floare şi porumb.
Denisa Carmen Ciulinaru, cadru didactic la filiala Călăraşi a USAMV Bucureşti, a devenit managerul fermei din localitatea Radu Negru – care administrează aproape 3.000 hectare de teren -, în urma unui eveniment nefericit întâmplat acum patru ani cu tatăl ei, fermierul Ion Ciulinaru (iniţiator şi fost preşedinte al Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Călăraşi). Denisa Ciulinaru s-a implicat activ în fermă şi încearcă să menţină şi rolul de liant al fermierilor din zonă prin organizarea de astfel de evenimente, dar şi prin iniţierea şi organizarea Forumului Fermierilor Călărăşeni.

SimpliCultura

Adama şi Denisa Ciulinaru sunt la prima experienţă de acest fel
Denisa Ciulinaru activează de două decenii în învăţământul agricol pe specialitatea Management agricol şi marketing. Iar acum pune în practică ceea ce s-a străduit să-i înveţe pe alţii şi se pare că o face foarte bine! Anul acesta are 1.100 ha cultivate cu grâu, 400 ha cu floarea-soarelui şi tot atâtea cu rapiţă, 300 ha sunt cu soia, 100 ha cu orz şi restul, de aproape 700 ha, cu porumb. Iar Adama i-a oferit cele mai simple şi eficiente soluţii pentru ca aceste culturi să fie cât mai sănătoase şi pregătite să aducă profit! De remarcat că Denisa Ciulinaru îndrăzneşte mai mult, încearcă să irige o parte din suprafaţa cu porumb dintr-un puţ săpat recent, cu un pivot, dar s-a înscris şi într-un OUAI cu speranţa că apa din Dunăre va ajunge şi în ferma ei. De asemenea, încercările de a cultiva cartof şi ceapă în prezenţa irigaţiilor pot aduce rezultate foarte bune! De altfel, şi recoltele obţinute anul trecut – peste 9 t/ha de porumb boabe, dar şi peste 4,2 t/ha la rapiţă – arată o aplecare spre tehnologie şi succes, moştenită de la tatăl său. Iar cele 8 t/ha la orz şi 7 t/ha de grâu, ca medii de producţie, sunt motive de apreciere pentru activitatea sa!

Culturile de toamnă promiteau producţii cel puţin bune
Soluţiile Adama pentru rapiţă au fost prezentate de Răzvan Pâslaru, „tehnicul” din zona Călăraşi, care era un pic nemulţumit că o parte dintre fermierii invitaţi au fost reţinuţi de treburi importante. În toamnă s-a aplicat în preemergenţă erbicidul Sultan Top, un produs foarte flexibil, cu două substanţe active (metazaclor 375 g/l şi quinmerac 125 g/l), putând fi folosit atât în preemergenţă, cât şi în postemergenţă (de la 2 frunze până la maxim 6 frunze). Apoi s-a aplicat graminicidul Agil 100 EC (propaquizafop 100 g/l) în postemergenţă, pentru controlul samulastrei de grâu şi de orz, în doză de 0,5 l/ha. Tot în toamnă s-a aplicat şi fungicidul Mavita 250 EC (difenoconazol 250 g/l) în doză de 0,5 l/ha, pentru controlul Phoma lingam.
În primăvară s-au aplicat produsele: Custodia 250 EC (0,75 l/ha), Mavrik 2 F (0,2 l/ha), Lamdex 5 EC (0,2 l/ha), dar şi varianta granulată Lamdex Extra (0,3 kg/ha).
Orzul (soiul Wendy) din câmpul demonstrativ promitea o producţie de peste 7 t/ha, conform specialistului Adama. A fost semănat pe 3 octombrie cu 200 kg de sămânţă/ha. Erbicidarea s-a efectuat cu Tomigan XL 102,5 SE (fluroxipir 100 g/l + florasulam 2,5 g/l) în postemergenţă, cu o doză de 1,5 l/ha. Primul tratament a fost făcut cu fungicidul Bumper Super 490 EC (propiconazol 90 g/l + procloraz 400 g/l) 0,8 l/ha şi cu insecticidul Lamdex 5 EC (Lambda-cihalotrin 50 g/l) în doză de 0,2 l/ha. Cel de-al doilea tratament s-a efectuat cu 2 l/ha de fungicid Bontima (ciprodinil 187,5 g/l + izopirazam 62,5 g/l), un produs nou în portofoliul Adama, şi cu insecticidul prietenos cu albinele, Mavrik 2 F (tau-fluvalinat 240 g/l), în doză de 0,2 l/ha.
Tehnologia aplicată soiului de grâu Glosa ne-a fost prezentată de reprezentantul tehnic din zona de est a Moldovei, Mihai Mărmureanu. Erbicidarea s-a realizat postemergent timpuriu cu Trinity SC, care este un erbicid selectiv, cu aplicare în postemergenţă timpurie, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate şi a unor monocotiledonate (iarba vântului, hiruşor) din culturile de cereale de toamnă. Primul tratament a fost efectuat cu 2 l/ha din fungicidul Kantik 450 EC (tebuconazol 100 g/l + procloraz 200 g/l + fenpropidin 150 g/l), un fungicid cu acţiune sinergică între trei molecule diferite, pentru combaterea unui spectru larg de agenţi patogeni, alături de insecticidul Lamdex Extra (0,3 kg/ha). Cel de-al doilea tratament s-a făcut cu 1 l/ha de fungicid Seguris Xtra (izopirazam, azoxistrobin şi ciproconazol) şi cu vestitul insecticid protector cu polenizatorii, Mavrik 2F (0,2 l/ha).

Culturile prăşitoare erau în aşteptarea unei ploi binefăcătoare
Deşi specialiştii Adama le-au pregătit pentru o întâlnire cu ploia, din nefericire în zonă nu plouase de două luni de zile.
Floarea-soarelui, un hibrid cu rezistenţă la imazamox, s-a erbicidat preemergent cu 1,25 l/ha de Vitoriomox 4 SL (imazamox 40 g/l), dar şi postemergent cu cel mai rapid graminicid de pe piaţă, conform specialiştilor Adama, Agil 100 EC (1,2 l/ha). Combaterea bolilor şi a dăunătorilor s-a realizat cu fungicidul Zakeo Xtra 280 SC (azoxistrobin şi ciproconazol) în doză de 0,75 l/ha şi cu insecticidele Mavrik 2 F (0,2 l/ha) şi Lamdex Extra (0,3 kg/ha). Cel de-al doilea insecticid aplicat ca tratament de corecţie împotriva atacului de Tanymecus. Un atac puternic care nu a putut fi controlat doar prin tratamentul seminţei. Aici s-a specificat că fermierii români nu prea aplică fungicide la floarea-soarelui, ceea ce va duce la extinderea problemelor cu sclerotinia, spre exemplu.
La porumb, directorul tehnic Adama, Dan Maftei a prezentat două variante de tratament. În prima variantă, s-au folosit erbicidele Nicogan 40 SC (nicosulfuron 40 g/l) – în doză de 1,5 l/ha – şi Sulcotrek 500 SC (sulcotrione 173 g/l şi terbutilazin 327 g/l) în doză de 2 l/ha. Varianta a doua a presupus folosirea a 0,6 kg/ha de Pyxides (dicamba 312,5 g/kg, mesotrione 150 g/kg şi nicosulfuron 100g/kg) împreună cu 1 l/ha din adjuvantul Adigor. Si în lotul de porumb a trebuit să se intervină cu Lamdex Xtra contra atacului de răţişoară.
Deşi norii care promiteau o furtună s-au spart la finalul evenimentului, Denisa Ciulinaru spera că, aşa cum a observat Florin Constantin în cele două evenimente care l-au precedat pe cel din ferma de la Radu Negru, ploaia se va milosti şi cu fermierii din zona Călăraşi!

AGRICALL ADAMA – LINIA VERDE PENTRU FERMIERI
Adama are un portofoliu mult îmbunătăţit, lucru subliniat atât de directorul tehnic, Dan Maftei, cât şi de Constantin Soare – Key Account Managerul Adama pentru România şi Republica Moldova. Acesta din urmă explică iubirea pe care fermierii o au pentru produsele Adama, produse care oferă soluţiile cele mai bune la un preţ corect, dar şi prin faptul că lucrează cu cei mai buni distribuitori din ţară. Adama vine şi mai mult în sprijinul fermierilor deschizând un call center gratuit, denumit AgriCall, unde apelând numărul 0800 020 020, fiecare fermier poate intra în legătură directă cu un reprezentant din zona sa.

 

Un articol publicat în revista Ferma nr. 13/218 (ediţia 1-14 august 2018)

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →