Nu oricine se poate lăuda cu semnătura Cathrinei Claas-Mühlhäuser pe combină. Costea Bela a avut acest privilegiu, datorită achiziţiei primului exemplar de EVION vândut în ţara noastră. Ce spune constănţeanul despre noua sa investiţie!
Machidon sadea, moştenire pe care o poartă cu mândrie, Costea Bela este proprietarul şi administratorul unei ferme de familie în Topraisar, judeţul Constanţa, unde lucrează 160 de hectare în sistem ecologic. A preluat afacerea de la tatăl şi bunicul său, care au pus bazele acestui business în urmă cu 30 de ani. Absolvent al Academiei Navale şi cadru activ în marina militară, Costea Bela şi-a găsit refugiul în agricultură, de care se ocupă în timpul liber, dându-i o mână de ajutor tatălui său, care este inginer agronom de profesie.
Seceta, un factor limitativ pentru producţie
Cultivă în special grâu, rapiţă şi floarea-soarelui, iar 2023 nu a fost un an de referinţă pentru el. Culturile au suferit mult de secetă. A obţinut doar 4 tone în medie la grâu şi 1,7 tone la floare, mult sub ceea ce obişnuia să recolteze. Dar nu atât producţiile, cât mai ales preţurile de valorificare i-au diminuat profitul. „Dacă acum doi ani kilogramul de floarea-soarelui bio era cotat la 4,4 lei, iar cel convenţional la 2,7 lei, vara trecută am vândut floarea ecologică cu 2,7 lei/kg, în condiţiile în care la convenţional preţul era de 2,4 lei/kg. Diferenţa de preţ este acum foarte mică între producţia eco şi cea convenţională, deşi costurile pe hectar sunt mult mai mari în cazul nostru”, a constatat fermierul constănţean.
Sunt foarte încântat de modul cum funcţionează Claas Evion, de confortul din cabină şi de performanţele sale în general. Faţă de vechea combină, cu care am lucrat 18 ani, este un salt uriaş, atât din punct de vedere tehnologic, cât şi al productivităţii. – COSTEA BELA, fermierul care a cumpărat primul CLAAS Evion din România
Evion, un nou membru în familie
Pentru a interveni la timp în câmp şi în ferestrele pe care i le oferă condiţiile climatice, spune că are nevoie de echipamente performante. Aşa se justifică pe undeva şi recenta sa investiţie, o combină EVION, prima vândută de producătorul german în România. Ambiţia şi perseverenţa de care a dat dovadă l-au răsplătit la timp, chiar înainte de campania din vară, când Claas nici nu apucase să lanseze oficial acest model. „Combina a ajuns în fermă la început de iunie şi am intrat imediat cu ea la recoltat de grâu. I-am şi zis atunci doamnei Cathrina, care mi-a înmânat personal cheile de la combină, că ne-a ridicat aşteptările la un nivel foarte înalt, iar ea ne-a promis că nu ne va dezamăgi”, ne-a declarat dobrogeanul.
Operare facilă şi mediu de lucru familiar
Pentru el nu a fost tocmai un plonjon în ape tulburi, căci înainte de Evion, campaniile lungi de recoltat le ducea tot cu o combină Claas, model mai vechi, un Dominator, pe care l-a avut în exploatare vreme de 18 ani. „M-a convins fiabilitatea ei şi de aceea am continuat cu Claas. Apariţia Evion a fost o adevărată binecuvântare pentru noi, în condiţiile în care ne doream o combină de dimensiuni mici, dar care să fie mai productivă. Fiind o fermă de familie, ne-am propus să avem utilaje cât mai noi, cât mai performante, care să ne uşureze foarte mult munca şi să putem să le folosim fără multă instruire din partea producătorilor. Iar această combină Claas Evion pot să spun că nu ne-a luat decât câteva ore ca să fim în stare să o folosim în câmp”, a recunoscut Costea Bela.
Şi-a redus costurile pe hectar
„Decizia de a înlocui vechea combină cu un model de generaţie nouă a venit cumva de la sine şi s-a nimerit perfect cu lansarea noului Evion. Mentenanţa la o combină de 18 ani era deja destul de costisitoare. Am preferat să facem această investiţie pentru a ne reduce costurile pe hectar. Şi vorbim aici nu doar de eliminarea unor costuri cu întreţinerea, dar şi de un consum de carburant semnificativ mai redus. Pe lângă o productivitate mult mai bună şi o calitate a materialului recoltat superioară. Despre confort, ce să mai zic? Nu există termen de comparaţie între cele două combine”, ne-a asigurat fermierul.
Evion este o opţiune foarte versatilă pentru fermele din România, întrucât poate fi uşor adaptată la diversitatea culturilor de aici. Avem de asemenea o productivitate bună, cu pierderi reduse şi puţine spărturi. – DIMITAR STOYANOV, manager de produs combine – Claas
Răspunsul Claas la nevoile fermierilor
Combina Evion a fost creată ţinând cont de părerile clienţilor, inclusiv a celor din România. „Au fost peste 200 de întrebări pe care le-am adresat încercând să aflăm cum ar trebui să arate viitorul membru al familiei Claas, începând cu modul de cosire şi până la gestionarea reziduurilor. Şi pentru că, în general, în acest segment de putere, clienţii sunt şi proprietari, şi fermieri, şi operatori, s-a urmărit în primul rând confortul, apoi fiabilitatea şi, nu în ultimul rând, întreţinerea să fie cât mai simplă şi uşoară. Ceea ce a rezultat, este o combină de dimensiuni mici, care însă înglobează tehnologii avansate şi deja validate pe modelele mai mari ale familiei Claas, respectiv Lexion şi Trion”, a ţinut să precizeze Dimitar Stoyanov, manager de produs pe segmentul combine în cadrul companiei Claas, alături de care am efectuat această vizită la Topraisar.
AVANTAJ MAJOR LA RECOLTAT
Evion înlocuieşte modelul Tucano 320 şi se adresează profilului de client care lucrează între 100 şi 500 de hectare. Dispune de o mulţime de dotări standard şi opţionale, inclusiv posibilitatea montării terminalului CEMIS 1200 şi a cotierei multifuncţionale, atât de apreciată pe combinele Lexion şi Trion.
„Un alt punct forte al acestei combine este faptul că oferă posibilitatea de a avea două trepte pe toba de batere. Un avantaj major la recoltat. Pentru că, în funcţie de structura culturilor, toba are nevoie de diferite turaţii. Spre exemplu, la grâu şi orzoaică avem nevoie de turaţii mari pentru o batere mai rapidă, în timp ce la soia sau porumb e nevoie de turaţii mai mici pentru a evita spărturile. O batere prea agresivă dăunează boabelor în acest caz. Astfel, turaţiile la Evion pot scădea până la 200 de rotaţii pe minut. În plus, prezenţa contrabătătorului sub toba de batere ajută la o separare delicată a materialului recoltat, fără spărturi, în special la culturile prăşitoare”, a subliniat Dimitar Stoyanov.