Cerasela lucrează, împreună cu familia ei, o suprafață de 5000 mp în solarii și 4000 mp, în câmp.
”Anul 2023 a fost pentru noi, așa, în general, un an mediu. Am reușit să obținem recolte bune, chiar dacă la tomatele de primăvară am avut și pierderi, din cauza frigului, dar am încasat prețuri mai mici decât anul trecut. Am scos roșii pe piață în data de 10 mai, la piața de gros Pucheni din București, unde am obținut 12 lei pe kilogram, mai puțin decât în 2022, când am primit 15 lei pe kilogram”.
Familia Delcea produce răsadurile în regie proprie. Pun semințele în alveole, pe la jumătatea lunii decembrie, apoi efectuează o repicare, prin mutarea răsadurilor în alveole mai mari, și plantează pe la jumătatea lunii februarie. Încălzirea în solare este obținută în perioada rece cu ajutorul unor tunuri de aer cald, produs prin arderea motorinei.
“A fost destul de frig, mai ales când roșiile erau aproape de coacere și am avut pierderi. Din cauza temperaturilor scăzute, chiar dacă am produs mai multă căldură, a apărut un mucegai la codița fructelor și unele au căzut. Am ars mai multă motorină și asta a ridicat costurile!” – CERASELA DELCEA, Legumicultor din Cilieni, jud. Olt
AU PARIAT PE CASTRAVEȚI
După recoltarea tomatelor, familia Delcea a înființat, în același spațiu, o cultură de castraveți de vară. La recoltat, legumicultorii nu s-au mai dus cu marfa la București, la piața de gros, ci au vândut producția la piața de gros locală.
Trebuie să precizez că la Cilieni, în județul Olt, primăria a amenajat o piață de gros, un lucru bun pentru cultivatorii de legume din localitate. Aici vin camioane din județele Moldovei și ale Ardealului. Ajung chiar și camioane din Ucraina!
”Prețurile la castraveți au oscilat, de la 1,50 lei pentru un kilogram la 3 lei pentru un kilogram. Oferta de castraveți nu este așa mare, fiindcă această cultură este greu de întreținut și recoltarea se face din două în două zile”, precizează Cerasela.
Cultura a doua de castraveți a fost înscrisă în Programul guvernamental Legume în spații protejate, 1000 euro/1000 mp. În același spațiu protejat, de 5000 mp, legumicultorii noștri au înființat și a doua cultură de castraveți, vânduți în această toamnă cu 3,50-4 lei/kg. ”Prețurile depind de cerere, de câte mașini vin la încărcat. Prețurile oscilează”.
O altă cultură pe care pariază legumicultorii din Cilieni este cea de ardei gogoșar, al cărui preț a crescut în octombrie la 8-9 lei/kg. În câmp, familia Delcea cultivă varză, al cărei preț a ajuns anul acesta la 0,80-1 leu/kg.