Preţul grâului - după o scădere record, o revenire "palidă" - Revista Ferma
4 minute de citit

Preţul grâului – după o scădere record, o revenire „palidă”

Prețul grâului a atins un nou minim pe Euronext

Euronext - grau si rapita

După ce preţurile la grâul din Europa au scăzut săptămâna trecută până la noi minime, a urmat o „revenire” surprinzătoare. Vinerea trecută (1 martie) preţul grâului a „căzut” cu 8,00 euro, până la 182,75 €/t pentru livrările din martie, iar luni (4 martie 2024) a avut o „revenire” de 1 euro, până la 183,75 €/t, care a surprins oarecum jucătorii de pe piață. Se pare că principala cauză a acestei ” reveniri relative” sunt prognozele privind viitoarea recoltă care nu mai par atât de „roz” în acest moment datorită umidităţii excesive din multe regiuni ale Europei (în special în Franţa şi Germania) şi care împiedică pregătirea terenului pentru campanie de primăvară.

Contractele cu livrare în luna mai se tranzacționează la 193,25 euro/tonă, iar viitoarea recoltă de grâu este cotată la doar 202,25 euro/tonă, la Euronext. Acestea sunt cele mai mici prețuri la grâu de aproape 3 ani (iulie 2021). De asemenea, există și o presiune asupra prețurilor grâului în SUA. Contractele pentru grâul cu livrare în martie pe bursa CBOT din Chicago au scăzut la 557,75 cenți USD/bushel (echivalentul a 189 euro/t).

Scade şi porumbul

Prețurile europene la porumb au fost „trase” în jos de scăderea prețurilor în zona Mării Negre, iar declinul observat determină şi anumite țări importatoare/exportatoare să se repoziționeze. Cotaţia pentru porumb s-a încheiat la 174,00 euro (-4,00 euro) pentru termenul limită din martie și la 171,25 euro (-3,50 euro) pentru iunie. Luni (4 martie 2024), scăderea a continuat până la 172,00 euro la termenul din iunie și la 176,50 euro la termenul din august.

Rusia domină piețele internaţionale

Pe fondul condițiilor meteorologice favorabile pentru dezvoltarea grâului de iarnă, analiştii locali continuă să crească prognoza pentru recolta de grâu din Rusia pentru 2024/2025. Estimările privind recolta de grâu arată că în anul curent s-ar putea ajunge la o producţie de 93,6 milioane de tone, a doua cea mai mare recoltă din istorie după 2022, când au fost recoltate 105 milioane de tone (92,8 milioane de tone în 2023). Numai producţia de grâu de iarnă în 2024 este estimată la 67,7 milioane de tone față de 63,8 milioane de tone în 2023, în timp ce recolta de grâu de primăvară este de așteptat să fie de 25,9 milioane de tone față de 28,9 milioane de tone anul trecut.

În continuare, absența creșterilor bruște de temperatură și a unor înghețurilor serioase, perspectivele pentru o nouă recoltă de cereale în Rusia rămân bune.

Rusia și Ucraina continuă să fie principalii jucătorii care aprovizionează cu grâu piața mondială. Grâul din Ucraina pune o presiune uriaşă pe piața europeană, iar în weekend a avut loc o întâlnire între cei doi miniștri ai agriculturii din Germania și Polonia, după ce fermierii polonezi au demonstrat săptămâni întregi împotriva importurilor de grâu din Ucraina, care pune sub presiune prețurile interne.

Mai puţină rapiţă în Australia şi UE

De la începutul sezonului 2023/2024, fermierii australieni au recoltat aproximativ 5,7 milioane de tone de rapiță, a treia cea mai mare recoltă din istoria ţării, se arată în raportul Departamentului Australian pentru Agricultură și Resurse Naturale (Abares). Dar, în comparație cu producția record din sezonul precedent 2022/2023, potrivit Abares, actuala recoltă este cu aproximativ 31% mai mică.

Recolta de rapiță va fi, de asemenea, mai mică şi în UE. Strategie Grains și-a redus estimarea pentru producția de rapiță în UE în 2024/2025 la 18,3 milioane de tone, ceea ce reprezintă o scădere ușoară de 100.000 de tone față de prognoza anterioară. Recolta de rapiță din UE în 2023 a fost de aproape 20 de milioane de tone. Reducerea producţiei UE de rapiţă se datorează, în principal, scăderii suprafeței cultivate.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →