Povestea unei ferme zootehnice din Ardeal - Revista Ferma
10 minute de citit

Povestea unei ferme zootehnice din Ardeal

Echipa de comunicare a Titan Machinery a ajuns în ferma tânărului agricultor din localitatea Fodora, județul Cluj. Leo Labancz ne-a împărtășit, pe larg, așa cum numai un ardelean știe să o facă, povestea lui de fermier.

in ferma lui Leo Labancz_b

Reporter: Când și cum ați început să faceți agricultură?

Leo Labancz: De când eram mic mi-am dorit să am fermă de animale. Iar acum am două exploatații și mult teren agricol. Am început singur cu o fermă situată la 50 km distanță de Fodora. Dar am un frate mai mare, arhitect, pe care l-am implicat în afacere și căruia îi datorez dezvoltarea fermei actuale, pe care am cumpărat-o în 2018 și am construit-o de la zero. Grajdul pe care îl vedeți aici a fost proiectat de fratele meu și construit de noi, prin firma de construcții pe care o avem.

LECȚIA FALIMENTULUI

Am început la vârsta de 20 de ani, prin anul 2001. După 3 ani am dat faliment deoarece nu am știut cum funcționează sistemul. Am avut 20.000 euro și am cumpărat oi de toți banii. Le-am dus acasă și am zis: ”Acum ce fac cu ele. Îmi trebuie o colibă, îmi trebuie câini, îmi trebuie un cojoc, îmi trebuie fân”. Și n-am mai avut alți bani. Am împrumutat ca să pot merge mai departe. La un an, am vândut oile și am achitat datoriile. Dar am realizat că nu pot trăi fără acest business, iar peste 7 ani m-am reapucat de zootehnie și de atunci nu m-am mai lăsat.

in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz1_b

Reporter: În primii trei ani v-ați făcut, practic, rodajul în această afacere…

Leo Labancz: Da. Ulterior am gândit altfel tot business-ul. Din suma totală, am investit doar jumătate și restul l-am păstrat pentru a supraviețui un an. Într-un an, doi, trei, trebuie să te auto-susții. Pentru că altfel te blochezi financiar. Am ținut ferma tot timpul pe producție.

Am găsit într-o comună o pășune foarte mare. Am început direct cu 350 ha de teren. A fost un start bun care m-a făcut să prind curaj. Am avut posibilitatea să iau subvențiile pe teren ca să pot să dezvolt mai departe afacerea și am crescut foarte repede. În 2-3 ani am ajuns la 1600 de oi.

În primii doi ani am cumpărat tot fânul. După aceea mi-am dat seama că nu este bine și că îmi trebuie un tractoraș. În 2016 am mers la târgul Agraria, la Cluj, m-am urcat în toate tractoarele și m-am hotărât la un tractor Case IH Farmall 115 A. Acum am numai tractoare Case IH. 

Reporter: Care este suprafața agricolă pe care o exploatați în prezent?

Leo Labancz: Avem patru firme și în total exploatăm aproape 1700 ha, din care 400 ha cu plante de nutreț și restul pajiști permanente și pășuni. În mare parte suprafața este în arendă, avem doar 200 ha în proprietate. Dar dorim să mai cumpărăm. 1200 ha sunt în comuna Fodora. Terenurile sunt compacte, adunate pe o rază de 6-7 km. Iar în ferma cealaltă, la 50 km distanță, am 400 ha. in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz2_b

„Vaca de carne este un business pe circa 5 ani: îl cumperi acum, dar ai nevoie de 3-4 ani ca să intri pe producție și abia apoi vinzi. În această perioadă trebuie să te poți auto-susține.” –  LEO LABANCZ, Crescător de animale în jud. Cluj

UNA DINTRE CELE MAI BUNE RASE DE CARNE

Reporter: Cum ați început să creșteți bovine?

Leo Labancz: Am început cu 25 de văcuțe Aubrac și când am văzut diferența de exploatare între vaca de carne și oaie, am decis să mă dezvolt mai tare pe creșterea vacilor de carne. E grea creșterea oilor din cauza lipsei personalului și a prețurilor foarte scăzute din ultimii ani la produși. În acest moment avem puțin peste 1000 de capete de oi, iar vaci, cu tot cu tineret, avem 500 de capete.

Reporter: Ce rase exploatați și ce v-a plăcut cel mai mult la acestea?

Leo Labancz: La vaci creștem doar Aubrac, o rasă de carne din Franța, rustică, rezistentă, nepretențioasă; e una dintre cele mai bune rase de carne și pentru că se întreține foarte ușor. N-am avut niciodată vaci bolnave, șchioape sau probleme la fătări. Le merge bine orice le dai să mănânce.

La ovine creștem Țurcană, rasă ce se pretează cel mai bine în România și în zona de deal și de munte de la noi.

in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz3_b

Reporter: Cât de mult doriți să vă mai dezvoltați?

Leo Labancz: În acest moment avem în jur de 100 de vaci mame, 60-70 de viței și juninci de până în 2 ani. Vreau să ajung la 600-700 de capete, deși este foarte greu pentru că sunt exemplare foarte scumpe și durează câțiva ani ca să le înmulțești. Există cerere pentru ele, numai să ai ce vinde. Momentan nu prea am vândut, doar foarte puține, pentru reproducție. Am avut puține mame, mai mult tineret. Am în continuare mult tineret, care acum trebuie să fete prima oară, să intre pe producție.

Numărul de oi nu mai vreau să-l măresc. Am avut 1500-1600, până la 2000. Dar nu mai vreau, pentru că nu am cu cine lucra și nu mai am timp fizic să mă ocup de toate.

„AM ALES CASE IH PENTRU RAPORTUL CALITATE-PREȚ”

Reporter: Din 2016, de la primul tractor, și până astăzi cum ați dezvoltat parcul de mecanizare?

Leo Labancz: Începând din 2016 și până astăzi am achiziționat 7 tractoare noi, toate de la Titan Machinery România. Am început cu tractoare Case IH Farmall, apoi am trecut la Case IH Maxxum, urmat de Case IH Puma 165. Am un Case IH Farmall 115 A, un Case IH Farmall 75 A, un Case IH Farmall 95 A, Case IH Maxxum 115, Case IH Maxxum 150, încă un Case IH Maxxum 150. Urmează să achiziționez un Case IH Puma 150.

Am început cu gama de tractoare mici, mai simple, am prins încredere în ele și am început să urc tot mai mult, pe măsură ce se dezvolta și ferma. Am vrut să-mi cumpăr un tractor mecanic, simplu, să nu aibă probleme, pentru că toată lumea se sperie de problemele tractoarelor. Dar nu este așa. Am început de la tractoarele simple și am mers până la cele mai complexe. Acum îmi doresc să achiziționez tractoare și mai performante, cu cât mai multe dotări.

in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz4_b

Reporter: De ce ați ales Case IH și nu alte mărci de tractoare?

Leo Labancz: Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preț este cel mai bun. Și eu am încredere în lucrurile făcute în Austria, mai multă decât în cele produse în alte țări. M-am urcat în 20 de tractoare, dar acestea mi-au plăcut cel mai mult: configurarea, confortul, calitatea, culoarea, etc. M-am gândit și la service, care e aproape, la aproximativ 20 km de noi.

Reporter: Cum descrieți colaborarea cu Titan Machinery la achiziția utilajelor și pe partea de service și de piese de schimb?

Leo Labancz: De când colaborăm nu au fost probleme. Eu am studiat bine tractoarele Case IH și am solicitat utilaje cu configurații personalizate, care să mă ajute. Am comunicat cu Rareș (n.r. Rareș Vădan, Manager de Zonă Titan Machinery) și am găsit tot timpul cele mai bune soluții. Comunicarea cu Rareș este foarte bună. Știu că nu depinde totul numai de el, mai e și logistica, transportul, facturarea, etc. Dacă au mai fost câteva mici întârzieri, s-au rezolvat în timp util și nu ne-au afectat.

Probleme importante nu am avut cu tractoarele. Doar probleme minime, cum ar fi un senzor pentru un tractor, dar s-a rezolvat și am fost mulțumit. Am mai avut o problemă cu un Case IH Farmall, pentru că șoarecii mi-au ros câteva fire. Reacția service-ului a fost promptă și în acest caz. in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz5_b

PRIMA COASĂ E ESENȚIALĂ

Reporter: Ce fel de lucrări agricole efectuați?

Leo Labancz: Noi folosim cel mai mult tractoarele pentru a face lucrări la suprafața solului, într-o proporție de 80%, de exemplu, plante de nutreț (lucernă și mixturi de iarbă). Cultivăm în jur de 350 ha de plante furajere.

Cu tractoarele facem arătura, pe maxim 30 ha pe an. Avem un plug cu 4 brazde. Apoi avem semănătoare, freză după tractor, grapă cu discuri, freze de curățat pășunile, greble, cositori, balotieră, înfoliator baloți și transport baloți.

in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz7_b

Reporter: Cum vă organizați activitatea de câmp în condițiile meteo de aici?

Leo Labancz: În ultimii ani a fost problemă cu cositul. A plouat până în 18 iunie și trebuia să ne apucăm de coasă în 15 mai. Și am întârziat o lună cu lucrările și totul s-a decalat până în toamnă. Dacă nu începi cositul până pe 15 mai, ci cu o lună mai târziu, ți-a dat peste cap tot ciclul și pierzi o coasă, care este foarte importantă. Când plouă, plouă o lună încontinuu, iar când nu plouă, nu plouă…

Reporter: Ce producții anuale realizați?

În medie, pe an facem în jur de 5000-6000 de baloți. Teoretic pot și mai mulți, dacă mă lasă vremea, timpul și personalul. E bine să ai întotdeauna utilaje de rezervă, să nu stai pe loc. Fie că ești în campanie și s-ar strica, de exemplu, un rulment sau o curea, sau ai nevoie de o piesă micuță și se întâmplă să nu fie pe stoc și să dureze 3-4 zile până o primești, pui celălalt utilaj în locul lui.in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz8_b

TEHNICĂ NOUĂ LA 4-5 ANI

Reporter: Cum veți dezvolta parcul tehnic pe viitor?

Leo Labancz: M-am gândit să cumpăr doar tractoare noi, să schimb utilajele la fiecare 4-5 ani, ca în Germania. Acum se pierde puțin dacă le cumperi noi și le vinzi. Sunt sisteme de finanțare foarte bune, cu dobânzi foarte mici. Titan oferă mulți ani de garanție, iar atunci eu zic că este bine să le cumperi noi, le plătești în 4-5 ani, le vinzi, îți cumperi altele, așa cum se face de fapt în străinătate. Străinii le țin 4-5 ani și își cumpără altele noi. Noi le cumpărăm de la ei la mâna a doua și ni se strică nouă.

Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să se apuce de agricultură?

Leo Labancz:. Primul lucru, trebuie să-ți placă, al doilea e să ai terenul unde să faci și ceva bani de investiții. Secretul este să nu renunți niciodată și să nu te sperii că este nevoie sa lucrezi weekend-urile, sărbătorile sau că plouă sau că ninge.

Dacă dai înapoi la prima greutate, nu prea poți să faci prea multe în viață.

in ferma de vaci aubrac a lui Leo Labancz10_b

 SUBVENȚII + PRODUCȚIE

”Când tragem linie, din subvenții nu acoperim cheltuielile fermei. La 6 angajați plătiți cu carte de muncă, ai cheltuială de 30.000 lei pe lună și 180.000 lei pe an doar cu oamenii. Dacă mai pui și arenda, și motorina, ai ajuns la 200.000 euro pe an. Plus altele. Doar din subvenție nu poți să supraviețuiești. Trebuie să produci. Noi tot ce am încasat din subvenții, am reinvestit”, afirmă Leo Labancz.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →