
Primele semănători Pöttinger au fost produse în 2001, iar de atunci compania austriacă şi-a extins continuu seriile de semănători mecanice Vitasem, semănătorile pneumatice Aerosem și semănătorile universale Terrasem, care asigură semănatul de precizie combinat cu pregătirea optimă a patului germinativ.
150 de ani de istorie Pöttinger
Recunoscută pentru tradiţia de peste 150 de ani în producţia de echipamente pentru păşuni, compania austriacă Pöttinger a marcat în istoria sa recentă două pietre de hotar: intrarea pe piaţa tehnologiei de semănat în 2001, odată cu achiziţia fabricii Rabe din Bernburg (Germania), şi preluarea în 1975 a companiei bavareze de pluguri „Bayerische Pflugfabrik Landsberg” din Landsberg am Lech (Germania).

Borne de referinţă, caracteristici noi și premii importante
- 2003 – Pöttinger prezintă seria Terrasem la Agritechnica (Hanovra) și stabilește noi standarde odată cu lansarea mașinii de semănat direct în mulci.
- 2009 – semănătoarea mecanică Vitasem a fost modernizată pentru o dozare și mai precisă a seminţelor.
- 2012 – Pöttinger lansează un sistem de fertilizare directă pe semănătoarea Terrasem: noua caracteristică plasează îngrăşămintele exact acolo unde este nevoie, chiar lângă sămânță.
- 2013 – noua generație de semănători Aerosem câștigă premiul „Mașina anului”. Sistemul inteligent de distribuție (Intelligent Distribution System – IDS) patentat asigură o distribuție extrem de precisă a semințelor, în timp ce Precision Combi Seeding (PCS) integrează tehnologia de semănat de precizie în semănătorile pneumatice.
- Tot în 2013 – Pöttinger lansează combinația compactă FOX pentru o flexibilitate extinsă a tehnicii de semănat.
- În perioada 2019 – 2021 au fost adăugate mai multe caracteristici noi la seria de semănători Aerosem, inclusiv buncărul frontal presurizat. Aerosem VT se adaugă la combinația de semănători tractate compacte şi uşor de manevrat.
- 2022 – buncărul frontal Amico este acum compatibil cu o gamă diversă de sisteme de distribuție pentru utilajele de pregătirea solului, oferind combinația optimă de prelucrare, fertilizare și semănat.
În România, maşinile şi echipamentele Pöttinger sunt distribuite de către NHR AgroPartners.

Preluarea MaterMacc şi pasul spre semănatul de precizie
În 2022, Pöttinger preia producătorul italian MaterMacc şi integrează semănătorile de precizie în gama de produse Pöttinger. Apoi dezvoltă şi transformă unitatea din San Vito (Italia) într-un centru de excelență pentru semănători de precizie, fiind lansată semănătoarea de precizie Puro, tehnologie ce reunește bogata experiență a MaterMacc cu expertiza în inginerie agricolă și standardele înalte de calitate ale Pöttinger.
Citeşte şi: Fendt şi John Deere domină topul DLG PowerMix
Noul terminal Expert 750
Pöttinger a prezentat noul său terminal de control Expert 750 la Agritechnica 2025. Compania austriacă a proiectat noul ecran tactil de șapte inci, în format 16:9, cu un aspect modern şi generos proporționat, astfel încât acesta este clar lizibil pe timp de zi şi de noapte. Senzorul de lumină ambientală și butoanele iluminate fac terminalul pregătit pentru acțiune în orice condiții de lumină.
Datorită mânerului ergonomic şi a rândurilor duble de butoane de operare de-a lungul marginii din dreapta, unitatea este ușor de utilizat chiar şi cu o singură mână. Tastele sunt în relief și există marcaje de orientare pentru o adaptare ușoară.

ISOBUS de mare viteză
Noul terminal de control Pöttinger funcționează cu toate echipamentele compatibile cu ISOBUS şi poate fi utilizat pentru a opera simultan mai multe mașini.
Modelul Expert 750 Pro are o interfață Ethernet şi permite utilizarea sistemelor de camere video digitale ce pot spori siguranța pe șosea, în special prin detectarea integrată a persoanelor. Datorită interfeței Ethernet, terminalul Pöttinger Expert 750 Pro este pregătit pentru ISOBUS de mare viteză.






