Plante pentru viitor - Revista Ferma
8 minute de citit

Plante pentru viitor

plantele viitorului m Plante pentru viitor

Sectorul european de cercetare și ameliorare a plantelor va juca un rol central și esențial în înfruntarea acestei provocări, iar succesul va depinde puternic de generarea și de transferul de cunoștințe noi și de inovații în sectoarele de genetică a plantelor și de multiplicare a semințelor.

Platforma Tehnologică Europeană (Plant ETP)
Platforma  Plant ETP – „Plante pentru Viitor” – grupează cercetători din zona publică și privată, industria semințelor și fermierii, cu scopul de a alinia prioritățile cercetării și de a stabili planuri strategice de acțiune pentru promovarea cercetării, inovării și pentru educarea populației cu privire la sectorul plantelor.
ESA (European Seed Association) este unul din membrii fondatori ai acestei platforme, cu scopul de a contribui la dezvoltarea tehnologiei și a proceselor inovatoare care vor răspunde necesităților fermierilor. Industria europeană a ameliorării plantelor și cercetarea științifică din acest domeniu sunt liderii globali în dezvoltarea avansată a tehnicilor de ameliorare a plantelor și în furnizarea de semințe sigure, de calitate, cu performanțe ridicate și competitive pentru agricultură și alimentație, dar și pentru producția nealimentară.
Provocările majore pe termen scurt și mediu includ cerințe pentru mai multă hrană, producții ridicate, folosirea redusă a resurselor naturale și adaptabilitatea la schimbările climatice. Există cerințe impuse de competiția economică globală intensificată, precum și de nevoia unei producții echilibrate care să servească atât piețele existente, cât și pe cele noi, de exemplu, cea a energiei. Sectorul agricol are deja o contribuție vitală în cadrul societății, care se referă la provocări și tendințe majore cu relevanță globală, care sunt de asemenea incluse în strategiile europene și în programe precum Strategia Bioeconomică, Orizont 2020, Planul de Investiții Juncker, rapoartele globale de la IPCC, FAO, EASAC etc.

Sunt suficiente aceste planuri și strategii?
Sectorul ameliorării plantelor trebuie să-și aducă în viitor o contribuție și mai mare în a răspunde cererii crescute de hrană sigură și suficientă. Dezvoltarea și implementarea în timp util a soluțiilor inovative în sector vor depinde puternic de noile rezultate ale cercetării, de transferul rapid de tehnologie și cunoștințe, de investițiile mai mari în inovație, dar și de reglementari adecvate.
Fermierii europeni și industria agricolă sunt poziționați bine pentru a rezolva aceste provocări. Cea mai bună soluție este să dezvolte „plante pentru viitor”, ceea ce presupune o acțiune integrată ce urmărește să susțină potențialul cercetării și inovării și existența unor mecanisme care să implementeze îmbunătățirile și să dezvolte noile cunoștințe.
În studiile sale inițiale, Plant ETP s-a axat pe formularea unei strategii europene de cercetare și a reușit să stabilească un fond european permanent pentru cercetarea plantelor. Provocarea a fost aceea de a transfera această agendă de cercetare strategică (SRA), lansată în iunie 2007, în planul de acțiuni ale cercetării (RAP) și să definească prioritățile și instrumentele pentru implementarea ei. În paralel, Plant ETP a dezvoltat un plan de acțiune în domeniul inovației (IAP) pentru a promova un traseu mai eficient de la conceptul inovației, la produsul vandabil, precum și un plan de acțiuni educative (EAP) care să asigure dezvoltarea resurselor umane. În martie 2015, oficialii de la Plant ETP au făcut publice planurile lor referitoare la inovație, cercetare și la educația în domeniu. „Avem aceste planuri, acum avem nevoie de acțiune. Provocările noastre sunt globale, să lucrăm deci împreună”, a spus Uli Schurr, președintele Plant ETP. Este important că, în eforturile europene de cercetare și inovare sunt stabilite coordonatele pentru obținerea de rezultate pe termen scurt, mediu și lung: o gamă largă de termene ale cercetării/dezvoltării (1-20 ani) în diferitele sectoare ale agriculturii, întârzieri variabile în livrarea produselor după adoptarea unei reglementari europene noi și faptul că o plantă bazată pe inovare are nevoie de o investiție pe termen lung chiar și pentru fermieri.

Parteneriat public-privat pentru inovarea liberă în sectorul ameliorării plantelor
Europa posedă o diversitate geografică și climatică unică, o bogăție extraordinară de specii de cultură, cultivate și sălbatice, o experiență practică în ameliorarea plantelor și o experiență de management al fermelor de lungă durată. Europa trebuie să continue să construiască, prin promovarea unor inițiative noi, pentru a obține cât se poate de mult din aceste resurse naturale vitale. Coordonarea pe termen lung a eforturilor publice și private în domeniul ameliorării plantelor este necesară pentru a alinia în mod stabil necesitățile industriei și ale fermierilor cu sectorul de cercetare/dezvoltare și pentru a construi o bază de inovare în acest domeniu.
Parteneriatul public-privat pentru inovarea liberă în sectorul ameliorării plantelor poate susține diseminarea cercetării și să asigure transferul efectiv al cunoștințelor în producție și preluarea noilor rezultate ale cercetării-inovării de către utilizatorii finali. Abordarea Plant ETP susține alocarea unui buget european pentru inovarea plantelor printr-o colaborare de tip public-privat care poate atrage fondurile private suplimentare necesare.
Cererea crescută de hrană, de fibre, produse industriale și de energie solicită o abordare multidisciplinară condusă de știință, tehnologie și inovație.
Condițiile primare pentru succes sunt cercetarea și inovarea în domeniul ameliorării. Până în prezent nu a fost realizată o clasificare și cuantificare adecvată a beneficiilor ameliorării plantelor. Acesta este motivul pentru care ETP – „Plante pentru Viitor” a decis să comande un studiu referitor la beneficiile economice, sociale și ale mediului înconjurător datorate ameliorării plantelor în Uniunea Europeană. Studiul este în derulare și va fi finalizat în curând. Ameliorarea plantei este primul element fundamental în valoarea lanțului bioeconomic. Industria europeană a ameliorării plantelor se adaptează constant la noile cerințe și provocări ale producției agricole. Cercetarea/dezvoltarea furnizează varietăți de plante destinate utilizatorilor finali specifici, ca să adauge valoare tuturor produselor bio pe care se bazează producția și procesele care urmează. Este deci crucial să existe o strategie cadru care să susțină inovația în agricultură și care să încurajeze preluarea tehnologiilor agricole în ferme.
În următorii 50 de ani, omenirea trebuie să producă o hrană mult mai abundentă decât până acum, pe mai puțin teren pe cap de locuitor, cu mai puțină apă, energie și chimicale. Va trebui să producă în mod susținut, fără a afecta generațiile viitoare. Suplimentar, plantele devin o resursă cheie pentru producția de biomasă și de produse cu valoare ridicată, ajutând la trecerea de la o economie bazată pe produse fosile la una bazată pe produse „bio”. În timp ce abordările socio-economice pot avea un potențial ridicat în reducerea pierderilor de hrană, tehnologiile inovative vor fi esențiale pentru a produce mai mult și mai bine, din mai puțin.
Adaptare după materiale ESA


O PROBLEMĂ DE CONȘTIENTIZARE PUBLICĂ
Publicul, în general, nu este important numai ca un consumator de produse bazate pe biomasă, ci reprezintă și o forță a societății care susține sau împiedică inovația. El trebuie să știe că producerea de hrană suficientă și sigură în mod sustenabil cere o cercetare de excepție și o industrie agricolă puternică. Platforma „Plante pentru viitor” ETP tinde spre creșterea dialogului între public și sectorul de ameliorare a plantelor cu scopul de a depăși scepticismul multor entități ale societății europene referitoare la generarea și utilizarea cunoștințelor despre sistemele biologice.
Un efort mai mare este necesar pentru a transmite către tinerii noștri capacitatea inovativă, high-tech, a sectorului plantelor și a oportunităților pe care o carieră în domeniu le poate oferi. Este necesar ca sectorul ameliorării plantelor și agricultura în general să fie puse într-un context mai larg, astfel încât studenții, formatorii de opinie, precum și factorii decidenți ai politicilor din sector să fie capabili să vadă mai bine relevanța lor.
În 2012, organizația europeană a științei plantelor (EPSO) a lansat Inițiativa „Ziua Fascinației Plantelor” (FoPD), iar Plant ETP a transmis-o Parlamentului European, devenind astfel un eveniment global ce promovează „științele plantei”. Este un mare succes cu nu număr mare de evenimente organizate în universități, instituții de cercetare, grădini botanice, companii private, instituții publice, interacționând cu publicul și cu școlile printr-o gamă largă de activități.
Alte inițiative au fost introduse în practică special pentru a îmbunătăți cunoașterea publicului legată de „știința plantei, biotehnologia plantei și agricultura”.

Articol publicat in revista Ferma nr.3(164) 15-29 februarie 2016

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →