Fermierul Petrică Vidan a pierdut 300 hectare de rapiță. Ce a scăpat de seceta din toamnă, a înghețat acum în primăvară.
După patru ani păcătoși, iată că nici în acest sezon lucrurile nu s-au îmbunătățit pentru Petrică Vidan, fermierul din Mehedinți pierzând o mare parte din cultura de rapiță. Au fost trei zile de frig, între 10 și 12 aprilie a.c., cu vârf de minus 7,5 grade C, și o medie de minus 4 grade C.
PETRICĂ VIDAN A PIERDUT 300 HECTARE DE RAPIȚĂ
Astă-toamnă fermierul a semănat 350 hectare de rapiță, însă din cauza secetei a întors aproape jumătate din cultură. „Acum, 140 de hectare mi-au înghețat efectiv; mi-au mai rămas 40 ha care au fost undeva pe deal. Am să le dau o șansă să supraviețuiască, cu riscul obținerii unor producții foarte mici! Urmează să facem tratamentele (cu fertilizanți organici care să ajute plantele să se mai regenereze) și vom aplica insecticidele contra dăunătorilor, adică investim cam pentru o cultură bună, deși știm că este compromisă!” , susține Petrică Vidan.
Petrică Vidan: „Anul ăsta rapița a avut un blestem, adică în toamnă ne luptam cu seceta, iar ce s-a salvat a înghețat acum în primăvară!” , își varsă năduful.
PAGUBĂ DE 1.000 DE EURO PE HECTAR
Acesta spune că a investit circa 1.000 de euro pe hectar (trei erbicidări, una de toamnă, două de primăvară, tratamente, fertilizare cu complexe).
Petrică Vidan: „Pentru rapița înghețată și compromisă total, altă cheltuială, altă distracție: discuit, pregătit solul pentru semănat culturi de primăvară: floare sau porumb, încă nu suntem deciși cât punem pentru că nu găsim sămânță!”
30% DIN CULTURA DE GRÂU BATE ÎN GALBEN
Petrică Vidan cultivă 1.800 de hectare pe Cooperativa Agricolă Trei Spice din Manu, comuna Tâmna. (De fapt este cooperativa sa, deoarece a fost constituită din firmele sale).
„Nici celelalte culturi de toamnă nu au scăpat de îngheț. Am semănat 1.000 de hectare de păioase (grâu și orz). Vreo 30% din cultura de grâu a fost afectată, e galbenă, dar avem speranțe să-și mai revină”, susține fermierul mehedințean.
CULTURA DE RAPIȚĂ ASIGURATĂ DOAR LA SILICVE!
Necazul mare al lui Petrică Vidan este că nu va putea primi despăgubiri. Fermierul se afla în negocieri cu un operator din piață cu care nu se înțelegea asupra perioadei de îngheț! Și atunci a venit gerul!
„Societățile asigură cultura de rapiță la înghețul târziu de primăvară doar la silicve, după data de 20 aprilie, e clar că rapița era în faza de inflorescență când a înghețat! Silicvele nu erau formate, ele veneau la sfârșit de aprilie și început de mai. Or, fenomenul ăsta s-a întâmplat în 10 – 12 aprilie. Chiar dacă aș fi avut asigurarea semnată, tot nu aș fi putut beneficia de despăgubire. Nici legislația și nici asiguratorii nu ne pot ajuta!”, explică fermierul.
Sursa foto 2: iStock.com/Christoph Jadanowski
DUPĂ 4 ANI PĂCĂTOȘI, AL CINCILEA PĂGUBOS!
Petrică Vidan: „Din 2021 am avut parte numai de ani păcătoși: cu instabilitatea economică (în 2021), cu secetă și fenomene extreme: rafale de vânt, averse de ploaie, căderi de grindină. Anul trecut, în 13 iunie, grindina mi-a ras 1.000 de hectare de grâu, mazăre și rapiță!”
DIN DRAGOSTE PENTRU AGRICULTURĂ, A RENUNŢAT LA “HAINA STATULUI”
A avut curaj, ar spune unii. Da, dar cine nu riscă, nu câştigă! Petrică Vidan: “Am plecat din sistemul bugetar, am renunţat la haina statului ca să mă apuc serios de agricultură”, ne declara în 2017 fericitul câștigător al Concursului Abonatului Revistei Ferma. Află-i povestea!
Sistemul de lucrări no-till, parte esenţială a agriculturii conservative, este considerat o soluţie cheie pentru asigurarea sustenabilităţii agricole, răspunzând provocărilor […]
Adeverințe APIA pentru beneficiarii măsurilor și intervențiilor gestionate în cadrul Campaniei 2025, începând de joi, 17 aprilie! Condiții pentru accesarea […]
Testarea independentă realizată de Institutul Arvalis arată rezultate superioare ale Solatenol – substanța activă principală din Elatus™ Era – față de […]
Maria Cîrjă, Marketing Manager România și Republica Moldova la Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, a fost […]
Creşte incertitudinea pe piaţa laptelui în actualele condiţii internaţionale. Evaluarea situației actuale pe piața europeană şi internaţională este dificilă datorită […]