Peste 1 miliard de lei intră la plata ANT! - Revista Ferma
3 minute de citit

Peste 1 miliard de lei intră la plata ANT!

APIA poate începe plata ANT către fermieri, după ce Guvernul a aprobat sumele alocate pentru plata ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2024.

plata ant GAEC 8 ajutoare pentru fermieri subventii APIA pe hectar cereri avans APIA credite fermieri bani
Credit foto: istockphoto.com/BitsAndSplits

În ședința de Guvern din 6 martie 2025 a fost adoptată Hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2024, informează Ministerul Agriculturii.

Potrivit MADR, impactul bugetar este de circa 405.251.618 lei, respectiv 81.452.700 euro pentru sectorul vegetal și de aproximativ 606.449.020 lei, respectiv 121.891.950 euro pentru sectorul zootehnic, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2025, reprezentând plăți naționale tranzitorii pentru anul de cerere 2024.

”Prin adoptarea acestei hotărâri confirmăm angajamentul nostru de a sprijini fermierii români și de a asigura continuitatea activităților din sectorul agricol. Ajutoarele naționale tranzitorii reprezintă un sprijin esențial pentru producătorii din sectoarele vegetal și zootehnic, contribuind la stabilitatea și dezvoltarea acestora. Prin alocarea acestor fonduri, ne asigurăm că fermierii beneficiază de resursele necesare pentru a-și menține competitivitatea și pentru a continua să furnizeze produse de calitate pe piață”, a declarat ministrul Florin Barbu.

Actul normativ aprobat  de Guvern pe 6 martie 2025 vizează:

plata ant vegetal
credit foto @istock simazoran
  • aprobarea plafoanelor alocate pentru plata ANT în sectorul vegetal și zootehnic pentru anul de cerere 2024;
  • stabilirea modalității de calcul al cuantumului per unitatea de măsură al ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil – ANT 1, precum şi pentru culturile de: in pentru fibră – ANT 2, cânepă pentru fibră – ANT 3, tutun – ANT 4, hamei – ANT 5 şi sfeclă de zahăr – ANT 6;

DETALII AICI: Sume ANT vegetal la plata APIA pe hectar!

  • stabilirea modalității de calcul al cuantumului per unitatea de măsură pentru plata ANT în sectorul zootehnic, pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte- ANT 7, pentru schema decuplată de producție, specia bovine- ANT-8, în sectorul carne și pentru schema cuplată de producție, speciile ovine/caprine- ANT 9. 

CITEȘTE ȘI: Plată ANT vaci lapte: Cine ia subvenții APIA doar 0,2 euro/tona de lapte!

ANT bovine carne la plata APIA în 2025!

ANT se achită de către APIA din bugetul național al anului următor anului în care fermierii au depuse cerere APIA. Aceste ajutoare includ atât plăți pentru sectorul vegetal, cât și pentru sectorul zootehnic, iar pentru anul de cerere 2024, bugetele alocate au fost reduse comparativ cu anul de cerere 2023.

Plata ANT pentru anul de cerere 2024 se va face în lei, la cursul de schimb de 4,9753 lei pentru un euro.

plata ant plata apia ant vegetal cereri apia 2025 subventia la ovine

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →