
Zeci de porci au fost ucişi în trei comune din judeţul Buzău, după ce inspectorii sanitar veterinari au identificat 11 focare de pestă porcină africană, datele anchetei evidenţiind ca principal vector de îmbolnăvire prezenţa porcilor mistreţi.
Potrivit Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor – DSVSA Buzău, focarele au fost identificate în mai multe gospodării din comunele Cernăteşti, Zărneşti şi Puieşti.
„La această dată sunt identificate 11 focare de pestă porcină pe raza judeţului Buzău, fiind cantonate în trei comune, Cernăteşti, Zărneşti şi Puieşti, fiind afectate 52 de capete suine, din care trei au fost identificate moarte până la sosirea echipajelor din cadrul DSVSA, iar pentru 49 a fost dispusă uciderea acestora şi ecarisarea cadavrelor prin grija unităţilor administrativ-teritoriale.
Toate focarele sunt în exploataţii nonprofesionale”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca.
Pesta Porcină Africană: Comisia Europeană NU A AUTORIZAT vaccinul fabricat și testat în Vietnam! VA PUTEA ROMÂNIA SĂ ÎL PRODUCĂ?
PESTA PORCINĂ FACE RAVAGII ȘI ÎN ITALIA!
În ultimele două luni, pesta porcină a afectat peste 25 de ferme din regiunile italiene Lombardia și Emilia-Romagna, ducând la uciderea a peste 50 de mii de porci!
Crescătorii de animale avertizează că pesta porcină amenință producția de prosciutto, cârnați și de delicatese din carne de porc.
În 2023, produsele din carne de porc au generat venituri de 8,2 miliarde de euro în fermele de porcine din Italia, sector în care lucrează circa 50 de mii de persoane.
În 2024, fermele și autoritățile sanitare din peninsulă se confruntă cu cea mai amplă epidemie din anii ‘60 până în prezent.
MĂSURI FĂRĂ PRECEDENT!
Luna trecută a fost interzis transportul animalelor vii pe o zonă de izolare de 21 de mii de kilometri pătrați din nordul țării, unde se află marile ferme. De asemenea, circa 180 de mii de soldați, cu drone cu camere de termoviziune, au urmărit deplasarea mistreților purtători ai virusului în zona-tampon dintre perimetrul afectat de pestă și cel care deocamdată este sigur, scrie biziday.ro
Giovanni Filippini, numit în fruntea nou-creatului comisariat pentru pesta porcină, a declarat că marea problemă este populația mare de mistreți.
Financial Times arată că mistreții erau pe cale de dispariție în Italia, dar au fost reintroduși în anii ‘50. În prezent, numărul lor este estimat la 1-1,5 milioane. În următorii cinci ani, guvernul vrea să scadă populația de mistreți cu 80%.
Autoritățile europene au avertizat că măsura vânătorii ar putea avea efectul contrar celui așteptat și să conducă la migrarea animalelor sălbatice în alte părți.
EUROPA NU SCAPĂ DE PESTĂ!
În 2023 s-a înregistrat o creștere de cinci ori a numărului de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici din UE, comparativ cu 2022, potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA).
14 state membre ale UE au fost afectate de PPA în 2023, inclusiv Suedia și Croația (care nu au mai avut focare anterior, iar cazurile lor au apărut doar la mistreți), precum și Grecia, care nu a înregistrat cazuri de PPA în 2022.
96% dintre toate focarele din UE au apărut în unități cu mai puțin de 100 de porci iar 6 focare au fost în ferme cu peste 10.000 de porci, toate din România!
CITEȘTE MAI MULTE AICI: Focarele de PESTĂ PORCINĂ au crescut de 5 ori în UE, în 2023! Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în România și Croația







