Perspectivele pentru piaţa lactatelor până la sfârşitul anului 2023 - Revista Ferma
5 minute de citit

Perspectivele pentru piaţa lactatelor până la sfârşitul anului 2023

În timp ce producţia de lapte s-a stabilizat în marile bazine exportatoare în 2022, volumele tranzacţionate la nivel internaţional au încetinit vizibil, pe fondul unor fluctuaţii enorme de preţuri, iar perspectivele par incerte pe pieţele produselor lactate.

„Prima jumătate a anului 2023 se încheie cu incertitudini” pe pieţele mondiale de lactate, „atât pe partea producţiei, cât şi a cererii, care îşi rezervă surprize pentru a doua jumătate”, scrie Milk Trends, citat de Terre-net.

Pentru a înţelege mai bine evoluţiile viitoare, să analizăm ce s-a întâmplat în 2022.

Astfel, pe parcursul anului trecut, producţia de lapte a avut o evoluţie „lentă”, crescând cu doar 0,6%, faţă de 2021 – „una dintre cele mai slabe creşteri din ultimii douăzeci de ani” – până la 930 milioane tone, centrată în principal pe zona asiatică (India, Pakistan, China).

Pe de altă parte, s-a stabilizat în cele şase principale bazine excedentare de produse lactate. Un fenomen nemaiîntâlnit din 2016 a fost scăderea colectării anuale cumulate (- 0,4%, din care – 5% numai pentru Oceania şi stagnare pentru UE).

Mai detaliat, producţia a scăzut la începutul anului înainte de a se redresa uşor la începutul primăverii (-1,1%/2021 în prima jumătate a anului şi +0,3% în a doua).

Această inversare de tendinţă la jumătatea anului 2022 în bazinele excedentare se datorează creşterii preţurilor de producător, o evoluţie moderată în Franţa (+21%/2021), spectaculoasă în Statele Unite (+61%), mai redusă în Noua Zeelandă (+17%) după o creştere bruscă în 2021. Apoi preţurile au început să scadă din nou de la sfârşitul anului 2022, în concordanţă cu evoluţia preţurilor la ingredientele lactate.

De altfel, untul şi laptele praf degresat, două produse „foarte expuse la ajustări între cerere şi ofertă” şi care „impulsează pieţele globale de lactate”, au suferit variaţii puternice în 2022: un val exacerbat de războiul din Ucraina, apoi relaxarea preţurilor odată cu reluarea producţiei de lapte în anumite zone exportatoare.

 grafice lactate 01_b

Sursa grafice: Institut de l’Elevage (Idele) Franţa

 

Comerţul global cu produse lactate a stagnat în 2022

În ceea ce priveşte comerţul mondial cu produse lactate, preţurile ridicate ale mărfurilor au determinat o creştere a valorii comerţului, estimată la un record de 77 de miliarde de euro în 2022 (+13%/2021) şi dominat de Uniunea Europeană (29%), urmată de Noua Zeelandă (15%) şi SUA (10%).

În volum, comerţul mondial  s-a cifrat în 2022 la 89 de milioane de tone echivalent lapte (Mtel), adică o scădere de 1,3% faţă de 2021. La fel ca şi producţia, cu o scădere în prima jumătate a anului şi o recuperare până la sfârşitul anului.

Schimburile de produse lactate au reprezentat mai puţin de 10% din producţia mondială, cu o tendinţă descendentă, iar cererea de proteine din lactate a scăzut cu 2 Mtel (la 112 Mtel), în timp ce comerţul cu produse bogate în grăsimi a rămas stabil la 68 Mtel.

Ca şi în anii precedenţi, brânzeturile au fost cele mai comercializate produse din punct de vedere valoric (21% din comerţ, la 15,6 miliarde de euro), care au luat conducerea şi în volum, la 3,3 Mt (+ 2%/2021), urmate îndeaproape de laptele praf îngrăşat cu grăsime vegetală (FFMP), „produs în mare parte în UE, apoi exportat în principal în Africa”.

Volumele de lapte praf comercializate au scăzut, iar cele de unt au revenit cu 10% datorită creşterii cererii, UE furnizând 41% din brânză şi FFMP, 56% din lapte praf pentru sugari şi 37% din zer praf exportat pe piaţa mondială.

grafice lactate 02_b Sursa grafice: Institut de l’Elevage (Idele) Franţa

Un context incert pentru restul anului 2023, mai ales în ceea ce priveşte cererea globală

Care sunt perspectivele pentru lunile următoare? La producţie, „Asia este încă forţa motrice şi aşa va rămâne în 2023”, susţine Gérard You, agroeconomist, supervizor al Institutului l’Elevage – Franţa, fiind de accord cu majoritatea experţilor este probabilă scăderea colectării laptelui până la sfârşitul anului.

Incertitudinea este majoră asupra cererii de produse lactate, unde, unii experţi economici din sectorul lactatelor cred că va fi un impact semnificativ al inflaţiei, iar, alţii, mai optimişti, aşteaptă o revenire a Chinei la achiziţii, urmată şi de alţi importatori.

Cum inflaţia este în scădere în multe ţări, aceasta ar putea încuraja consumul intern, redresarea internaţională va varia în funcţie de disponibilitatea valutelor.

De asemenea, repoziţionarea preţurilor mondiale la produsele lactate în jurul nivelurilor lor de la începutul anului 2021 sugerează „o formă de stabilizare la niveluri moderate”, notează Gérard You, dar „ele s-ar putea încă deprecia în urma preţurilor cerealelor şi energiei, în special dacă consumul de produse lactate rămâne lent”.

Acest lucru poate sugera o scădere a preţului de producător al laptelui, cu o reducere paralelă a preţului inputurilor, în special al energiei, rezultând marje de lactate care promit să fie puţin stimulative în Europa şi SUA, concluzionează, Terre-net.

Sursa grafice: Institut de l’Elevage (Idele) Franţa

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →