Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an! - Revista Ferma
3 minute de citit

Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!

foto1 m Păstrăvul se poate reproduce şi de două ori pe an!

Rolul luminii este, se pare, de a regla un ritm endogen de reproducere al animalului. Ciclul sexual la salmonide este în general anual şi are loc în perioada de descreştere a zilei lumină.

Prin reducerea duratei de lumină la păstrăv s-a putut induce reproducerea în extrasezon la 6 luni de la reproducerea naturală. Un asemenea experiment am efectuat în perioada toamnă 2001 – primăvară 2002, la păstrăvul fântânel.

 

Premieră pentru România

Pornind de la faptul că ciclul sexual la salmonide este în general anual, şi are loc când lumina scade, am încercat realizarea artificială a acestui regim de lumină. O schemă simplă a fost pusă la punct de Buomage şi colab. (1984) şi de Takashima şi Yamoda în acelaşi an. Metoda propusă de aceştia constă în supunerea genitorilor la un regim de lumină zilnică de 16 ore timp de două luni, apoi la un regim de lumină de opt ore pe zi, până la depunerea pontei.

Metoda precizată anterior a fost folosită şi în experimentul nostru. Pentru a putea realiza regimul de lumină dorit, bazinul a fost acoperit (foto 1). Pentru a vedea ce influenţă a avut programul de iluminare utilizat de noi, asupra gonadelor, în data de 30 aprilie 2002, după 172 de zile de la începerea experimentului, s-au sacrificat, din lotul martor şi experimental, câte trei femele şi trei masculi.

Ovarele celor trei femele din lotul experimental au prezentat grade diferite de dezvoltare (foto 2 şi 3), cu ovocite ce au avut diametru de 2,8-3 mm. Toate trei ovarele au fost însă mai dezvoltate decât ovarele exemplarului din lotul martor care a avut ovocite de mărimi cuprinse între 1 şi 1,2 mm. Iată că, la lotul experimental, ovocitele au fost şi de 2,5 ori mai mari decât la lotul martor.

La examenul macroscopic, s-au observat diferenţe semnificative şi între testiculele păstrăvilor, testiculele provenite de la lotul experimental fiind mult mai dezvoltate decât testiculele provenite de la lotul martor (foto 4 şi 5).

În data de 19 iunie 2002, la încercarea de mulgere, femelele au eliberat icre, iar masculii lapţi.
Icrele au fost puse la incubat, temperatura apei fiind de 11oC. După 14 zile de la muls, când s-au acumulat 154 grade zile s-a făcut testul cu soluţie de acid acetic (oţet alimentar) pentru a vedea procentul de fecunditate obţinut (foto 6). La icrele care sunt fecundate, în urma introducerii în oţet, se evidenţiază embrionul, care apare sub forma unui segment alb.

Prin acest experiment s-a reuşit, pentru prima dată în România, reproducerea în extrasezon a păstrăvului fântânel.

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
AGRARIA 2025 30 de ani de AGRARIA

30 de ani de AGRARIA

Mai mult decât un târg, o celebrare a agriculturii transilvănene în toate formele ei, evenimentul de la Jucu a reunit […]

Citește mai multe știri →