„Proiectul de finanțare destinat producătorilor de legume și cartofi, prin intervenția DR-16, va putea fi accesat începând cu semestrul II al anului 2025, odată cu lansarea sesiunii de primire a cererilor de sprijin.

Sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare disponibile prin intervenția DR-16 se va lansa în cursul semestrului II al anului 2025 – estimativ la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Astfel, în vederea deschiderii sesiunii, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi.
VALOAREA SPRIJINULUI: PÂNĂ LA 2 MILIOANE EURO/PROIECT
Valoarea sprijinului acordat în cadrul acestei noi linii de finanțare este de până la 2.000.000 euro/ proiect. Finanțarea se limitează la maximum 300.000 euro/ proiect pentru achiziția de utilaje și echipamente agricole pentru alte culturi decât cea a cartofului. De asemenea, pentru achiziția utilajelor pentru cartofi, fermele individuale pot beneficia de până la 700.000 de euro/ proiect. Formele asociative beneficiază de 700.000 euro/ proiect pentru simpla achiziție a utilajelor agricole, indiferent de tipul de cultură.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil este de maximum 65%, raportat la costurile eligibile ale proiectului.
Beneficiari
- fermieri, cu excepția persoanelor fizice;
- cooperative agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri;
- grupuri și organizații de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor
CONDIȚII OBLIGATORII PENTRU ACORDAREA SPRIJINULUI
Pentru justificarea îndeplinirii condiţiilor obligatorii specifice proiectului este necesar să prezentaţi odată cu Cererea de Finanțare toate informaţiile concludente, iar documentele justificative vor susţine aceste informaţii.
- Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA/ANZ (după caz), anterior depunerii Cererii de Finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție.
- Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei exploatații agricole cu o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO.
- În cazul proiectelor depuse de formele asociative (Grup de producători (GP)/Organizație de producători (OP)/ Cooperativă agricolă înfiinţată conform Legii 566/2004/ Societate Cooperativă înfiinţată conform Legii 1/2005), calculul dimensiunii economice a formei asociative se va realiza prin însumarea dimensiunilor economice ale exploataţiilor tuturor membrilor formei asociative.
- În cazul cooperativelor constituite conform legii 566/2004, se vor însuma doar dimensiunile economice ale exploatațiilor membrilor cooperatori acționari. Dimensiunea economică a formei asociative trebuie să fie de minimum 12.000€ SO la momentul depunerii Cererii de Finanțare.
- În toate cazurile (modernizare sau desfășurare pentru prima dată a activității agricole), înainte de depunerea Cererii de Finanțare, solicitanții trebuie să se înscrie la APIA.
- Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției. Condiția de eligibilitate se verifică la momentul contractării.
- Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnico-economice.
- Investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;
- În cazul proiectelor care propun procesare/depozitare/condiționare minimum 50% din produsele agricole care sunt supuse procesării/depozitării/condiționării trebuie să provină din exploatația proprie și/sau din exploatațiile membrilor (în cazul formelor asociative);
- Într-o proporție de până la 50% pot fi procesate și produse agricole care nu provin din propria exploatație. În mod similar această derogare se aplică și pentru formele asociative. Investițiile în facilități de păstrarea temporară a produselor agricole ce urmează a fi supuse procesării (materia primă provenită de la terți de până la 50%) sau procesate reprezintă parte componentă a investiției în procesarea produselor agricole.
Ghidul solicitantului și anexele aferente intervenției DR-16 sunt disponibile pe site-ul Agenției, la secțiunea Finanțare sau accesând direct linkul Detalii și Anexe DR 16 – Portalul AFIR – informații PS 2027 și depunere proiecte Online.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA: Fermierii din Lungulețu pot iriga în continuare. Promisiunea ministrului Barbu în fața oamenilor revoltați: NU VĂ IA NIMENI APA! Ce soluție au cei de la Apele Române!








