Chiar dacă tehnologia de cultură nu diferă foarte mult de cea a grâului, orzoaica, de fapt o varietate de orz, trebuie să întrunească anumite condiţii pentru a fi agreată de traderi la recoltare, dar şi beneficiile pot fi mai mari.
Lui Nicolae Doru Moţ, fermier cu experienţă din judeţul Timiş, această cultură i-a adus mai mereu satisfacţii. „Orzoaica e un produs cu destinaţie specială şi nu are banalitatea unei culturi care poate trece în alimentaţia animalelor. La grâu, dacă nu e bun de pâine, trece la furaj. Desigur, dacă e declasată din anumite motive, poate ajunge şi ea în vălăul porcilor, cum se spune. Dar în general ea este destinată producerii de malţ, o componentă importantă în realizarea berii”, susţine administratorul societăţii Agro-Mot din Sânnicolau Mare.
Mai scumpă decât grâul
În toamnă, acesta a însămânţat o suprafaţă de 150 de hectare cu orzoaică, aproape la fel de mult cât a alocat culturii grâului, iar asta spune practic totul. Spre deosebire de sudul ţării, unde seceta s-a instalat de ceva timp, în Câmpia de Vest culturile arătau încă în parametrii optimi la sfârşitul lunii aprilie.
De aceea, aşteptările sunt destul de ridicate, mai ales în ceea ce priveşte preţul de valorificare. „Orzoaica are exigenţe pe care eu le-am întrunit, am luat bani pe ea întotdeauna. Anul trecut, preţul a oscilat puţin, dar în general a fost cam cu 20% mai scumpă decât orzul. Eu am vândut orzoaică chiar şi cu 70 şi ceva de bani kilogramul, în condiţiile în care pe grâu se plătea undeva între 60 şi 65 de bani”, ne-a mărturisit fermierul bănăţean.
Soiuri agreate de berari
Orzoaica este mai pretenţioasă decât grâul, în sensul că trebuie să întrunească nişte parametri de uniformitate a bobului, de conţinut proteic. Important este să ai proteină numai între anumite limite, pentru că atunci ea poate să aibă caracteristicile necesare de limpiditate şi de claritate.
„Proteina mare face berea tulbure. În schimb, soiurile sunt cele agreate de berari. Pentru că ei urmăresc anumite caracteristici, care dau gustul, care dau limpiditatea, care dau calitatea spumei şi volumul ei. E multă tehnologie şi precizie aici”, este de părere Nicolae Moţ, care lucrează în prezent o suprafaţă de 750 de hectare.
Nicolae Doru Moţ, fermier din judeţul Timiş: „Eu am o tradiţie în a cultiva orzoaică de bere. E o cultură de care am oricum nevoie în rotaţie şi care îmi aduce primii bani. Orzoaica se vinde chiar mai bine decât grâul”
un articol de
LIVIU GORDEA
mai multe pe această temă
www.revista-ferma.ro