OptiTech - inovaţie în tehnologia pomicolă - Revista Ferma
5 minute de citit

OptiTech – inovaţie în tehnologia pomicolă

syngenta m OptiTech - inovaţie în tehnologia pomicolă

Am cunoscut, la această a doua ediţie a evenimentului, fermieri extrem de pasionaţi de pomicultură, dar şi un număr remarcabil de tineri dornici să preia afacerile din domeniu ale părinţilor lor sau înceapă una pe cont propriu.

„În 2010, compania noastră a decis că ar trebui să avem o întâlnire specială dedicată pomicultorilor şi împreună cu aceştia să găsim soluţii la problemele mai puţin cunoscute sau să aducem noutăţi pe care fermierii nu le găsesc peste tot.

Am adus specialişti ai companiei din ţări precum Italia şi Olanda, lideri europeni pe domeniul fructelor, pentru a ne împărtăşi bunele lor practici în domeniu”, a declarat Florin Niţu, specialistul Syngenta pe probleme de pomicultură.

 

Momentul optim combaterii insectelor

Ediţia de anul trecut a avut ca temă combaterea insectelor, precum viermele merelor sau molia cojii fructelor. Evenimentul a vizat, mai exact, eliminarea unor practici frecvente în livezile noastre, dar fără efect, precum folosirea insecticidelor larvicide în momentul în care în câmp sunt ouă sau aplicarea lor în momente nepotrivite.

Propunerea specialiştilor a fost folosirea insecticidului adecvat fazei de dezvoltare a insectei aflate în cultură.

„Am constatat că se efectuează tratamente fără efect, pentru că momentul nu este ales potrivit, întrucât nu toate produsele omoară ouale, iar în faza în care eclozează, atacul devine mult prea puternic. Dacă avem ouă, folosim un ovucid, dar dacă dăunătorul se află deja în faza de larvă, se foloseşte un larvicid”, a explicat Florin Niţu.


Bolile de depozit – subiect la cerere

Anul acesta, organizatorii şi-au propus să răspundă rugăminţilor fermierilor prezenţi la evenimentul de anul trecut, şi anume să abordeze subiectul bolilor de depozit. „La noi în ţară, subiectul este extrem de puţin cunoscut, fermierii nu ştiu la ce să se aştepte şi, de aceea, pierderile sunt extrem de mari.

Valoarea investiţiei pentru a obţine mere sănătoase este la fel de mare ca şi cea a pierderilor la depozitare. Dacă nu se ţine cont de acest aspect, se poate ajunge la pierderi de 20 la sută din producţie, iar merele pătate nu se bucură de vânzare, deoarece consumatorii le consideră nesănătoase”, a explicat Florin Niţu necesitatea abordării acestui subiect.

Principalele boli întâlnite în depozit sunt cele din grupul spolium, în această categorie intrând 3-4 specii, spune reprezentantul Syngenta, potrivit căruia cele mai mari probleme în ferme sunt cauzate de penicillium, monilioză, putregaiul cenuşiu, alternaria şi alte boli cu pondere mai mică.

„Tratamentul pe care l-am prezentat astăzi, numit Switch, se aplică cu şapte zile înainte de recoltare, după care fructele se introduc în depozit. Acest produs oferă o protecţie sporită la aceste boli şi, în plus, păstrează umiditatea în fruct pe o perioadă mai lungă, crescând astfel perioada de valorificare”, a adăugat Florin Niţu.

 

STRATEGII DE COMBATERE A DĂUNĂTORILOR

Pentru combaterea dăunătorilor din livadă, Syngenta a prezentat, anul trecut, două soluţii de bază, Match şi Insegar, care sunt foarte selective cu entomofauna utilă, pentru a avea un echilibru între insectele folositoare şi cele dăunătoare.

La fel de important este identificarea corectă a dăunătorului şi a momentului apariţiei acestuia, printr-un procedeu extrem de simplu şi deloc costisitor, folosind capcane feromonale. Transmiţând feromoni, acestea atrag masculii care rămân lipiţi de suprafaţa lipicioasă.

Costul unui set de trei capcane, suficiente pentru un an, este de aproximativ 60 de lei. Capcanele se instalează în livadă, la diverse înălţimi, iar fermierii citesc rezultatele o dată la trei zile şi notează într-un grafic numărul masculilor capturaţi.

Acest lucru ajută foarte mult la depistarea momentului de depunere a ouălor, moment în care trebuie intervenit cu insecticidul ovucid.

„Recomandarea noastră este ca, pe baza istoricului de lepidoptere din livadă, dacă pragul economic este în mod normal de patru adulţi capturaţi pe săptămână, să reduceţi pragul la jumătate, la doi adulţi, şi să începeţi tratamentul, pentru că, în realitate, dăunătorii pot fi mai mulţi decât se observă în capcane şi, odată pornit, atacul este extrem de dificil de oprit.

În general, stadiul de ou poate varia între 10 şi 20 de zile, în funcţie de temperatură. În acest interval, putem folosi şi un insecticid ovularvicid, care, aplicat chiar şi după momentul depunerii ouălor, pătrunde în coaja oului, din care larva va muşca la eclozare, urmând să moară în scurt timp”, a explicat Florin Niţu (foto).

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×