Opt ani porumb în monocultură! - Revista Ferma
2 minute de citit

Opt ani porumb în monocultură!

Gheorghe_Tutuianu_bGheorghe Ţuţuianu, de pildă, are anumite suprafeţe pe care ani de zile însămânţează doar porumb. „Deşi sunt adeptul tehnologiei minimum tillage, nu o aplicăm în fiecare an. Am parcele în care merg şapte-opt ani cu porumbul în monocultură. Nu am schimbat hibridul, nici schema de tratamente, iar producţiile nu par să aibe de suferit”, ne-a mărturisit fermierul care lucrează 4.500 de hectare în Câmpia Bărăganului.

Dacă la porumb preferă în special pe hibrizii consacraţi de la companii străine, în cazul grâului acesta cultivă în proporţie de 90 la sută soiuri româneşti. „Când îmi spunea un coleg de la Călăraşi că a făcut 8 tone cu Dropia nu mi-a venit să cred şi am ajuns să recoltez şi eu la fel”, susţine administratorul societăţii Lux Com SRL.

Pe lângă răţişoara porumbului, dăunător care provoacă mari pagube în zona de sud a ţării, Gheorghe Ţuţuianu s-a confruntat în primăvară şi cu o invazie puternică de Ceutorhynchus, în cultura de rapiţă. Şi chiar dacă a reuşit să intervină la timp pentru a nu compromite în mod semnificativ recolta, producţia de rapiţă a fost diminuată anul acesta cu cel puţin o tonă din cauza sclerotiniei, o boală comună la floarea-soarelui, rapiţă şi soia.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×