O nouă generaţie de roboţi pentru furajare - Revista Ferma
6 minute de citit

O nouă generaţie de roboţi pentru furajare

un interviu de
LIVIU GORDEA

Lansată oficial la mijlocul lunii septembrie, în cadrul expoziţiei internaţionale SPACE – ediţie la care publicul larg a avut acces doar prin intermediul platformelor digitale (citeşte pe larg în pag. 112-113) – unde a şi obţinut o stea pentru inovaţie, cea mai înaltă distincţie oferită de către organizatori, maşinăria combină toate funcţiile unei remorci tehnologice autopropulsate pentru producerea şi distribuirea furajelor, având însă în plus calitatea de a funcţiona complet autonom. Cu o capacitate de încărcare de 3 metri cubi, dispozitivul creat de compania franceză Kuhn se anunţă a fi un competitor foarte serios pentru puţinele echipamente de acest fel pe care le putem vedea astăzi în grajdurile de animale cu pretenţii.

 

Soluţie 100% autonomă de la siloz la jgheab!

 

Aura se mişcă, încarcă şi descarcă independent. Robotul de alimentare are o instalaţie de cântărire şi un program de raţie care este controlat prin portalul MyKuhn. Viteza maximă de deplasare este de 7 km/h iar dozarea se face la o viteză de 2 km/h. Acesta navighează cu ajutorul odometriei şi a tehnologiei cu laser, fiind dotat cu un scaner Lidar, cu receptor GPS în timp real (RTK). Acest distribuitor de furaje ultra performant permite fermierului să aibă la dispoziţie o soluţie complet autonomă, de la siloz la jgheab. De asemenea, împinge raţia înapoi la jgheab cu ajutorul unor perii rotative montate frontal.

Aura vizează fermele de lapte şi îngrăşătoriile, fiind capabilă să hrănească un efectiv de până la 280 de animale. Echipat cu patru roţi motrice viratoare, necesită foarte puţine ajustări înainte de a fi pus în funcţiune în fermă. Este echipat cu un motor diesel care respectă standardele de emisii Etapa V şi care dezvoltă 57 cai putere (42 kW). Producătorul anunţă o autonomie de o săptămână în cazul operaţiunilor zilnice care nu depăşesc şase ore!

Aura-1_b 

 

Noi perspective pentru crescători

 

Aura nu este un simplu robot de furajare a cirezilor de vaci, el se poziţionează într-o categorie superioară. Cel puţin asta susţin reprezentanţii Kuhn. „Cu funcţia de încărcare autonomă, Aura nu se află în acelaşi segment de performanţă cu principalii săi concurenţi, care oferă soluţii acolo unde autonomia nu este completă. Pentru că, într-adevăr, sistemele actuale robotizate pentru hrănirea vacilor de lapte şi de carne necesită o anumită rigoare în pregătirea bucătăriei, ca să nu mai vorbim de construcţia unei clădiri dedicate”, consideră specialiştii francezi, care au lucrat cinci ani la dezvoltarea acestui produs. „Circa 6% din fermele europene sunt deja echipate cu un robot de muls. În următorii zece ani este de aşteptat ca procentul să crească la 40%. Dispozitivele automate de hrănire vor urma această tendinţă, luând în calcul o creştere a dimensiunii exploataţiilor zootehnice în următorii ani”, argumentează reprezentanţii Kuhn.

 Aura-2_b

Motorizare hibridă

 

Având 6,90 metri lungime, 1,90 metri lăţime şi 2,50 metri înălţime, la o greutate fără încărcătură de 6,2 tone, Aura se poate strecura cu uşurinţă pe aleile din interiorul şi exteriorul adăpostului de animale. Unul dintre marile sale avantaje este capacitatea de a urca, datorită tracţiunii sale integrale, pe pante de până la 20%. În plus, pentru a preveni emisiile în hambar, Aura poate fi livrată şi într-o versiune hibridă. În acest caz, echipamentul devine complet electric în faza de distribuţie şi este mai silenţios.

Fermierul transmite iniţial informaţiile cu privire la raţia furajeră iar apoi programează intervalele de timp şi frecvenţa de distribuţie pentru fiecare dintre loturile de furajare. Aura încarcă componentele raţiei folosind un tăietor de însilozat cu lăţimea de 60 cm, compatibil cu toate tipurile de siloz sau fibre uscate. „Crescătorul va fi complet eliberat de presiunea economică pentru că soluţia AURA necesită modificări minime ale infrastructurii. Prin urmare, nu există constrângeri în ceea ce priveşte numărul de clădiri sau dimensiunea efectivului. AURA este o soluţie modulară şi complet scalabilă”, a dat asigurări Kuhn.

 

Furaj de calitate

 

Rezervorul de amestecare este prevăzut cu două şnecuri verticale. Alegerea este una firească, ţinând cont de faptul că necesarul de putere este mai mic decât în cazul remorcilor tehnologice clasice iar precizia distribuţiei mult superioară acestora. Pentru o mai bună rezistenţă la uzură a ansamblului, partea inferioară a rezervorului şi cei doi melci încorporează tehnologia K-NOX, care garantează o durată de viaţă de şase ori mai lungă decât în cazul materialelor realizate din oţel şi utilizate în mod tradiţional la astfel de mixere. Prin urmare, abraziunea şi aciditatea materiilor prime încorporate sunt mult mai uşor de gestionat. Furnizarea unei raţii mixte proaspătă şi de calitate stimulează apetitul animalelor şi asigură bunăstarea cirezii în interiorul adăpostului.

Aura-4_b 

 

ACCENT PE AUTOMATIZARE

 

Când vine vorba de hrănirea efectivelor, crescătorii francezi au multe soluţii adaptate infrastructurii lor, obiectivelor lor tehnice şi economice. Printre aceste soluţii, în ultimii ani s-a evidenţiat o preocupare tot mai mare legată de automatizare, pentru a economisi timp, fără a uita însă de avantajele unei distribuţii zilnice şi precise a raţiei furajere care oferă beneficii atât din punct de vedere al sănătăţii animalelor, cât şi asupra calităţii producţiei.

 

COST DE EXPLOATARE FOARTE SCĂZUT

 

Potrivit producătorului, acest robot autonom a fost conceput pentru a genera un cost de utilizare foarte scăzut. Investiţia iniţială este echivalentă cu preţul de achiziţie a unui mixer autopropulsat convenţional, adică între 200.000 şi 230.000 de euro. În acelaşi timp, Kuhn îşi menţine oferta de roboţi de alimentare cu şină System TKS lansaţi în 2016. Aura va fi disponibil pentru pre-comandă spre sfârşitul anului 2020 iar primele unităţi vor putea fi livrate în primăvara anului viitor.
Click AICI şi urmăreşte materialul video de prezentare a robotului Kuhn Aura!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×