Ministerul Agriculturii anunță că termenul pentru depunere cereri subvenții 2024 a fost prelungit cu o lună.
Potrivit MADR, în ședința de Guvern din 30 mai 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 315/2024 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024.
Prin actul normativ aprobat la finalul lunii mai
se prelungește termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024,
având în vedere obiectivul privind creșterea efectivelor de porci din aceste rase, precum și facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbției fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat.
De asemenea, se introduce definiția pentru scrofiță, respectiv „scrofiţă din rasele Bazna sau Mangaliţa – o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, care are înregistrată cel puţin o montă sau o însămânţare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.
Actul normativ vizează susţinerea crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024, în vederea creșterii numărului de animale de reproducție deținute și a produșilor valorificați de la acestea, și, implicit, a creșterii efectivelor de porci din rasele Bazna și Mangalița la nivel național.
Beneficiarii schemei de ajutor de minimis pot fi crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, respectiv:
a) producătorii agricoli PFA, II și IF,
b) producătorii agricoli societăţi agricole,
c) producătorii agricoli persoane juridice.
MADR precizează că prin HG privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangalița pentru anul 2024, ce a fost adoptată de Guvernul României în data de 4 aprilie 2024,
valoarea sprijinului a crescut față de anul 2023, de la 1.200 lei/ scroafă/ an, la 2.000 lei/scroafă/an.
Cuantumul total al schemelor de ajutor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși 20.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii și în cele două exerciții financiare precedente.
UN MILION de lei pentru crescătorii de porci Bazna și Mangalița. Termene și condiții!