Expoziţia Agritehnica 2011, desfăşurată la Hanovra, reprezintă un punct de referinţă pe harta fermierilor din întreaga lume, aceştia putând consulta şi studia oferta ultimelor noutăţi în domeniul tehnicii agricole mondiale. “Expoziţia de la Hanovra reprezintă, pentru Maschio Gaspardo, o posibilitate de a le prezenta fermierilor din întreaga lume noile modele de maşini agricole ale firmei şi noile inovaţii.
Dorinţele şi exigenţele fermierilor sunt foarte importante pentru noi, pentru a realiza maşinile de care au nevoie şi care să poată lucra în cele mai grele condiţii de lucru. Cred că viitorul în agricultură va fi al fermelor mici, pentru care noi trebuie să realizăm utilaje agricole care să corespundă nevoilor acestora”, a declarat Mirco Maschio, administratorul grupului Maschio Gaspardo.
Grupul italian a confirmat în timp prin calitate şi preţ, prin inovare şi investiţii în permanenţă acolo unde era nevoie. “Am investit în tehnologii performante, care au dus la o precizie de prelucrare ridicată. Maşinile unelte automate şi roboţii fac ca Maschio Gaspardo să rămână în topul firmelor de renume din domeniul tehnicii agricole din lume.
Investiţiile făcute în ultimul timp în fabricile de producţie din Italia, România, India şi China au adus pentru Maschio Gaspardo un plus de valoare şi de recunoaştere pe plan mondial. Semănătorile Gaspardo şi maşinile de lucrat solul pentru pregătirea patului germinativ în vederea semănatului, marca Maschio, sunt considerate de top de către cei mai exigenţi fermieri din lume”, a spus Egidio Maschio, preşedintele grupului Maschio Gaspardo.
Câteva dintre inovaţiile prezentate la Agritehnica 2011 ar fi grapa rotativă Toro, grapa Orso pentru soluri grele, grapa rotativă Orso – Jumbo, grapa cu discuri Presto, freza de lucrat solul pliabilă, semănătoarea de plante prăşitoare Maximetro, semănătoarea Nina Complett Line, semănătoarea de precizie pneumatică Renata, maşina pneumatică de semănat Scatenata Manta, tocătoarea Gemella, precum şi noile modele ale semănătorilor pneumatice de precizie.
Grapa rotativă Toro
Utilajul, o noutate în gama utilajelor Maschio, este disponibil în două variante: cu lăţime de lucru de 4,7 m şi 7 m, fiind concepută special pentru tractoarele de până la 380 CP. Se foloseşte în mod curent pe terenurile dificile (soluri grele), cu pietre şi roci. Transmisia cardanică montată lateral poate funcţiona în condiţii de siguranţă pe orice tip de teren, iar transmisia de tip cu rulmenţi cu role sferice (soluţie inovatoare pentru o grapă) oferă robusteţe şi durabilitate.
La această serie, dotată cu sistemul Quick – Fit, e posibilă o eliberare mai rapidă a cuţitelor. Un sistem integrat de răcire, montat în partea laterală, menţine temperatura constantă a uleiului sintetic special, asigurând lubrifierea optimă 24 din 24 de ore.
Grapa e produsă în patru variante: 4600 (lăţime de lucru 4,6 m, putere tractor 150 – 380 CP, 36 organe active); 5000 (lăţime de lucru 5 m, putere tractor 160 – 380 CP, 40 organe active); 6000 (lăţime de lucru 6 m, putere tractor 180 – 380 CP, 48 organe active) şi 7000 (lăţime de lucru 7 m, putere tractor 250 – 380 CP, 56 organe active). “Am ales Toro de 7 m pentru că am încercat o grapă robustă, adaptată pentru terenul dificil din zona mea.
Datorită sistemului de schimbare rapidă, specific acestei grape rotative, se pot înlocui într-un timp rapid diferitele modele de cuţite, disponibile prin adaptarea maşinii la nevoile de utilizare. În campania de însămânţare maşinile lucrează 24 de ore din 24 şi am constatat că sistemul de răcire pentru ulei, montat lateral, este soluţia optimă pentru condiţiile grele de lucru”, spune, mulţumit, fermierul italian Ferlito Costa.
Grapa Orso pentru soluri grele
O altă noutate Maschio Gaspardo este grapa rotativă Orso – Jumbo, folosită pe solurile grele, ce necesită o putere mare ca bază energetică. Este dotată cu lame de 4 tipuri, cu 8 tăvălugi diferiţi, precum şi un tăvălug sferic cu bare pentru fiecare ax şi tăvălug cu pinteni.
Utilajul lucrează în agregat cu o semănătoare pneumatică, turaţia la priza de putere a cutiei de viteze este de 1000 rotaţii/minut iar turaţia rotorului este de 350 rotaţii/minut. Grapa este dotată cu priză de putere în spate, are 2 lame la cuţit pe rotor, iar adâncimea de lucru maximă este de 28 cm.
Modele disponibile: Orso Rapido Plus (Combi) 3000: 120-250 CP, 300 cm lăţime de lucru, 305 lăţime totală, 24 lamele; 3500: 130-250 CP, 350 cm lăţime de lucru, 355 lăţime totală, 28 lamele); 4000: 140-250 CP, 400 cm lăţime de lucru, 405 cm lăţime totală, 32 lamele.