Noile măsuri pentru fermierii afectați de război - Revista Ferma
5 minute de citit

Noile măsuri pentru fermierii afectați de război

Una dintre cele mai importante, în ceea ce privește România, se referă la instituirea unui al doilea pachet de măsuri pentru despăgubirea fermierilor afectați de suprasaturarea pieței cu cereale provenite din Ucraina.

 

UN SINGUR PACHET NU A FOST SUFICIENT!

 

După cum declara recent un înalt oficial din cadrul Comisiei Europene, s-a dovedit că doar primul pachet de măsuri pentru compensarea pierderilor provocate fermierilor de afluența de grâne ucrainene s-a dovedit insuficient. Din aceste motive, Comisia a căzut de acord că este necesară o sumă mai mare, care să fie distribuită mai țintit. Astfel, în a doua jumătate a lunii aprilie se va discuta concret în ce vor consta măsurile, care sunt statele ce vor beneficia de ajutor și care sunt sumele. În orice caz, per total, al doilea pachet nu va diferi prea mult ca valoare față de primul.

Criteriile după care banii vor fi distribuiți fermierilor se pare că vor fi doar generale, urmând ca statele membre să le aplice după împrejurări. „Ceea ce urmărim este ca despăgubirile să ajungă doar la fermierii direct afectați”, a subliniat oficialul CE. Mai departe, rămâne de văzut ce vor stabili membrii Comisiei, ce se va adăuga în Parlamentul European și în Consiliu…
Oricum, Comisia speră ca până la sfârșitul lunii mai să devină aplicabile noile măsuri. Speranță optimistă, apreciem noi, judecând după faptul că discuțiile asupra primului pachet au început în toamnă și au intrat în vigoare abia în aprilie!

europa agricola 01_b 

S-A REZOLVAT CRIZA FERTILIZANȚILOR ÎN UE?!

Așa cum s-a subliniat în cadrul seminarului „Fertilizanți, disponibilitatea hranei și măsuri de piață”, organizat de Comisia Europeană prin intermediul AG Press, la sfârșitul lunii martie, în ultimii ani agricultura europeană s-a confruntat cu dificultăți mari. După criza sanitară a urmat criza energetică și războiul din Ucraina. Toate acestea, suprapuse peste schimbările climatice în curs, au ridicat provocări majore în fața fermierilor europeni. Tocmai în aceste condiții, sectorul european de agrifood și-a demonstrat reziliența.
În ceea ce privește problema disponibilității și a prețurilor fertilizanților, cifrele arată că, cel puțin pentru moment, problema a fost depășită.
„La ora actuală, dependența Europei față de fertilizanții din Rusia a fost înlăturată”, consideră oficialii de la Bruxelles. Prețurile fosfaților și potasiului au scăzut semnificativ, odată cu cererea. La fel, prețul azotului, pe fondul ieftinirii gazelor, a ajuns, în februarie 2023, la același nivel ca înainte de declanșarea războiului din Ucraina.

”NU SE VA INTERVENI ÎN PIAȚA EUROPEANĂ A CEREALELOR!”

La ora actuală, cea mai mare problemă cu care se confruntă o parte dintre fermierii europeni este suprasaturarea pieței și a spațiilor de stocare cu cereale provenite din Ucraina. În total, prin culoarele de solidaritate create de-a lungul Europei și prin Marea Neagră, au fost exportate din Ucraina, în perioada 22 mai 2022 – 23 februarie 2023, aproximativ 50,7 milioane tone de cereale. Majoritatea acestora au trecut și, în bună parte, au rămas în România, Bulgaria și Polonia.
Comisia Europeană spune că, atâta timp cât între Uniune și Ucraina a fost încheiat un acord de comerț liber, nu este cazul să se intervină în piață. Că grânele din est sunt mai ieftine, pentru că sunt produse la standarde mai scăzute decât cele ale UE, n-are a face!
„Fermierii sunt și ei antreprenori și trebuie să înțeleagă acest lucru și să acționeze ca atare, asumându-și fluctuații ale piețelor”, consideră oficialii Comisiei Europene.
Așadar, ZERO speranțe ca cineva să intervenă pentru reglarea pieței!

europa agricola 02_b

PREVIZIUNI SUMBRE PENTRU AGRICULTURA UCRAINEI

În ceea ce privește anul agricol care a început este estimată o schimbare majoră a situației.
Conform previziunilor, terenul cultivat cu grâu în Ucraina va scădea anul acesta, de la 6,86 mil. ha, la 4,9 mil. ha, cu peste 25% iar cel destinat porumbului se va reduce și el cu mai mult de 20 de procente.
În aceste condiții, producția de grâu se va reduce cu cca. 39%, cea de porumb cu 50% iar cea de orz cu peste 51 de procente.
Urmează vremuri complicate pentru toată lumea!

 

PLANUL PENTRU FERTILIZANȚI

Pe termen lung și mediu, CE apreciază că este necesară o nouă abordare a fertilizării și a producției de îngrășăminte. În acest context, trebuie acordată o atenție mai mare îngrășămintelor naturale, obținute în urma valorificării gunoiului din ferme. Uzul eficient al fertilizanților naturali poate însemna și o reducere accelerată a costurilor, apreciază experții CE.
La fel de importantă este și dezvoltarea unor soluții de producție a îngrășămintelor chimice independent de Rusia.
În prima jumătate a acestui an va fi adoptat și Planul de acțiune pentru managementul integrat al fertilizanților, aflat într-o fază avansată de întocmire.

LIPSA APEI DEVINE CRITICĂ!
Încă din primele zile ale acestui an, Comisia Europeană (CE) a publicat o analiză realizată de către serviciile sale specializate, cu privire la principalii factori care afectează securitatea alimentară.
Click AICI și află detalii despre amenințările la securitatea agroalimentară a Europei!

un articol de
ALEXANDRU GRIGORIEV

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →