
După ce a sărbătorit recent 60 de ani de activitate neîntreruptă la fabrica din Basildon (Marea Britanie), New Holland a mai adăugat o bornă la impresionantul palmares – tractorul cu numărul 2 milioane tocmai a iesit de pe linia de producţie a uzinei din comitatul Essex, unde sunt asamblate modelele seriilor T6 şi T7.
Evenimentul cu totul special s-a petrecut joi, 18 iulie, la ora locală 11, şi întâmplarea a făcut să asist chiar de la faţa locului la acest moment istoric, alături de câţiva colegi de breaslă aflaţi într-o vizită de documentare.
Tractorul cu numărul 2.000.000 este un T7.225 AutoCommand de 225 CP, unul dintre cele mai populare modele produse la uzina din Basildon. Cum era de aşteptat, a primit o culoare specială „candy blue” metalizat şi poartă inscripţia ‘2,000,000 Basildon Tractors’. De asemenea, este echipat cu roţi având jante negre cu margini albastre, pentru un plus de originalitate.
„Aceasta este o piatră de hotar majoră în viaţa fabricii noastre din Basildon şi denotă pe de o parte dăruirea angajaților de aici, cât și loialitatea clienților noștri din întreaga lume, cărora le suntem extrem de recunoscători”, a declarat Carlo Lambro, președintele New Holland, care a fost şi el prezent la acest eveniment important.
Repere istorice
Inaugurarea fabricii din Basildon, în 1964, a coincis cu introducerea noii serii de tractoare Ford 6X de 37-65 CP, ceea ce înseamnă că primele unităţi produse aici au fost modelele 2000 Dexta, 3000 Super Dexta, 4000 Major and 5000 Super Major. În primii doi ani de activitate, s-au produs 100.000 de tractoare.
În 1984, a ieşit de pe poarta fabricii tractorul cu numărul 500.000, un model din gama Q-cabbed Seria 10, iar cinci ani mai târziu în Basildon se producea tractorul cu numărul un milion, tot un model din Seria 10 aflat însă la a treia generație.
În 1995, la patru ani după ce FIAT a achiziţionat Ford New Holland, creând marca New Holland de astăzi, la Basildon ieşea de pe linia de producţie tractorul cu numărul 1.500.000, un model Seria 40. Astăzi, în uzina din Basildon sunt produse 72 de tractoare pe zi!