
Marius Caravețeanu a luat ”microbul”de fermier din mers, de la tatăl său. Acesta răspundea de baza furajeră a complexului de berbecuți din zonă. Așa că fiul lui a copilărit pe câmpiile dâmbovițene. Când i-a mărturisit tatălui că s-a hotărât să dea la Agronomie, tatăl „cu un ochi a plâns iar cu altul a râs”.
Povestea „Noului CAP”
Marius Caravețeanu, inginer agronom de meserie, actualmente primar al Răcariului, și-a pus semnătura în ziua de 20 iulie 2000 pe certificatul de înființare al Agromarului sau „Noul CAP”, cum îi mai spune fostul președinte de CAP Sandu Zmeu, cel care l-a ajutat atunci când s-a hotărât să preia spre arendare terenurile agricole, în mare parte nelucrate, ale foștilor membri în asociație. De altfel, Sandu Zmeu a fost primul care i-a încredințat trei hectare, „icră de pământ”, spre arendă prin 1997, îndemnându-l să treacă spre agricultura privată, pentru că „IAS-ul nu mai are trai mult”, îi spunea șeful CAP.
Acum, soția sa, Amelia Caravețeanu – inginer zootehnist, este cea care strunește caii putere adunați în Agromar (prin proiecte europene și credite) pentru a lucra cele aproape o mie de hectare de teren agricol arendat. Desigur, ajutată de o echipă de care se declară mândră. Deși pare o prezență suavă pe lângă mastodonții de fier, Amelia Caravețeanu a învățat „să țină hățurile” afacerii cu profesionalism. „Trebuie să recunosc că de când ocup funcția de primar sunt mai mult musafir prin fermă și de aceea îi mulțumesc soției pentru tot ceea ce face aici”, a ținut să sublinieze Marius Caravețeanu înainte de a-i da cuvântul administratorului Agromar. Cu emoție vădită, Amelia Caravețeanu a mulțumit celor peste o sută de invitați. Printre aceștia s-a numărat, însă doar printr-o legătură telefonică, secretarul de stat din MADR Daniel Botănoiu, cel care a fost coleg de bancă, la Facultatea de Agronomie a USAMV București, cu Marius Caravețeanu.
„Cei patru mușchetari” de la examenul de tractoare
Cam așa s-ar rezuma, în câteva cuvinte, amintirile din studenție ale lui Marius Caravețeanu despre foștii săi colegi, depănate în fața auditoriului. Au fost singurii care au luat examenul de tractoare cu note peste 9, examen considerat „cuiul facultății”. Ceilalți trei, „care sunt acum nume grele în agricultură”, erau Daniel Botănoiu – „un om foarte perspicace și foarte calculat, ceea ce se vede în activitatea sa de acum”, Ion Viorel „prodecan al Facultății de Agronomie, cel mai conștiincios student și omul care avea și are răspuns pentru orice întrebare”, și Stelian Fuia – „șeful de an, fost ministru și poate viitor, de ce nu?!”, i-a descris în câteva cuvinte Marius Caravețeanu. La aniversarea a 15 ani de Agromar a participat, în mod direct, doar Ion Viorel.
Tot prin telefon a intervenit și fiica soților Caravețeanu, care a absolvit anul acesta Relații publice și media la o facultate din Londra, „cu premiul întâi”. Deși Marius Caravețeanu a pregătit acest moment „pentru a-i face o surpriză soției”, lacrimile de dor, dar și de fericire l-au învins și pe el.
Printre cei care au vorbit la eveniment s-a numărat și prefectul județului, Ioan Marinescu, care și-a făcut timp ca să fie alături de soții Caravețeanu chiar de ziua lui de naștere.
In curtea fermei, printre utilajele aliniate festiv și cele două celule ale noului siloz (cu o capacitate de 1.000 tone) se putea vedea mâna de manager femeie, o mână fermă, dar acoperită cu mănușă de mătase. Gazonul dintre clădirea boierească (care a aparținut familie Protopopescu) de la intrare și cele două clădiri de birouri, una încă în construcție, dar și florile, pomii ornamentali și, undeva în spate, o frumoasă grădină cu legume, toate acestea depun mărturie întru această afirmație.
Am discutat multe cu gazdele, mai ales în fața panoului cu fotografii din cei 15 ani de activitate. Dar despre ce și cum fac ca ferma să meargă bine vom vorbi într-un alt număr. Acum nu ne rămâne decât să le urăm la cât mai multe aniversări frumoase!







