Nanoparticule pentru absorbţia totală a nutrienţilor - Revista Ferma
2 minute de citit

Nanoparticule pentru absorbţia totală a nutrienţilor

Când vine vorba de îngrăşăminte şi pesticide, care ar trebui să asigure o creştere viguroasă a plantelor, eficienţa scade şi mai mult. Dar situaţia este pe cale să se schimbe. Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh (SUA) au creat o tehnologie care sporeşte considerabil eficienţa de absorbţie a plantelor, putând ajunge până la 99%!

frunza-absorbtie-nutrienti_bFără aportul substanţelor chimice, culturile agricole nu ar putea susţine nevoile de hrană a unei populaţii în continuă creştere. Cu toate acestea, aplicarea îngrăşămintelor şi a pesticidelor este o practică extrem de ineficientă. Potrivit unora, doar un mic procent ajunge de fapt să fie absorbit de plante, restul fiind irosit sau pur şi simplu dizolvat în sol. Evident, aceasta este o sursă uriaşă de deşeuri şi cheltuieli inutile.

Tehnica dezvoltată de cercetătorii americani inversează însă această statistică. Prin metoda lor, plantele absorb 99 la sută din molecule şi risipesc doar un procent. Pentru a atinge această performanţă, sunt folosite nanoparticule care acoperă substanţele moleculare ce aderă în final pe plante. Prin proiectarea personalizată a acestor nanoparticule, receptorii de pe suprafaţa frunzelor sunt pregătiţi să absoarbă aproape întreaga cantitate de substanţe chimice.

Cum ar putea arăta agricultura de mâine?

Potenţialul acestei tehnologii este unul imens. În condiţiile în care estimările spun că circa 40% din potenţialul genetic al culturilor agricole se pierde, parţial din cauza bolilor, dacă fermierii ar fi capabili să se asigure că plantele absorb efectiv substanţele aplicate, acestea ar fi mult mai puţin sensibile la boli. Prin urmare, ar rezulta o creştere semnificativă a randamentelor.

În plus de asta, cercetătorii consideră că îngrăşămintele şi pesticidele ar putea fi combinate într-o singură „doză” de nanoparticule, pentru a oferi protecţia totală. Desigur, rămâne întrebarea dacă nu cumva sporirea cantităţii de pesticide absorbite în alimentele pe care le consumăm poate avea efecte negative asupra sănătăţii.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →