MUNAX a reluat KRAMER Demo Tour - Revista Ferma
2 minute de citit

MUNAX a reluat KRAMER Demo Tour

Acţiunea de prezentare în parametrii de lucru identici cu realitatea s-a produs în ferma Ceres administrată de inginerul agronom Petruţ Păunescu care, din păcate, a fost nevoit să plece în Austria pentru a rezolva câteva probleme urgente privind achiziţia de piese de schimb pentru utilaje.

demo-kramer-1_b

Managerul de produs, Cosmin Matei, împreună cu reprezentantul de vânzări din zonă, Marius Lazăr au ţinut loc şi de gazdă. Cele două încărcătoare telescopice produse de firma germană Kramer, Kramer KT 357 (motor Deutz de 136 cp) şi Kramer KL 10.5 (motor de 30 cp) au putut fi manevrate în condiţii de lucru.

demo-kramer-2_b

Demonstraţiile au vizat scoaterea în evidenţă a atuurilor celor 2 utilaje produse de Kramer şi distribuite de Munax. Kramer Demo Tour va continua în judeţele Călăraşi (Ceres Mel din Ciocăneşti), Brăila (Mihazam SRL din Jirlău) , Neamţ (Euro Biolat din Vulpăşeşti) apoi şi în Botoşani, Mureş, Satu Mare şi Bihor.

demo-kramer-3_b

Atât despre Kramer Demo Tour, cât şi despre ferma în care a avut loc demonstraţia o să scriem pe larg, cu detalii tehnice amănunţite, în revista Ferma.

demo-kramer-4_b

Ceres Peretu este un client fidel al celor de la Munax, dovadă că au multe utilaje achiziţionate prin ei. Semănători de păioase şi prăşitoare de la Maschio, un scarificator, trei remorci şi un sprayer autopropulsat sunt câteva dintre aceste achiziţii care mi-au sărit în obiectivul aparatului foto.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×