Mulsul caprelor e o corvoadă! Ce facem? - Revista Ferma
2 minute de citit

Mulsul caprelor e o corvoadă! Ce facem?

Mulsul caprelor se poate face mecanic sau manual. Ce alegem? Aplicăm metoda pe care o considerăm mai eficientă după ce trecem pe listă avantajele şi dezavantajele.

• În fermele specializate, de la câteva zeci de capre în sus, mulsul manual este o corvoadă, motiv pentru care se aplică mulsul mecanic. Laptele prelucrat în produse lactate trebuie să îndeplinească o serie de condiţii sanitare pentru a fi păstrat o perioadă mai lungă de timp. La mulsul mecanic, laptele nu vine în contact cu mediul exterior, se asigură igiena ugerului, se răceste la 4oC rapid şi se prelucrează în scurt timp.

• În gospodăriile populaţiei sau în fermele mici, achiziţia aparatelor sau a instalaţiilor de muls este prea costisitoare şi ineficientă, practicându-se mulsul manual. Sunt foarte mulţi crescători începători care au achiziţionat 1-3 capre pe care le cresc în gospodăria proprie pentru a asigura lapte familiei, iar surplusul îl vând pentru un ban în plus. Aceştia mulg manual.

 

Cheia producţiei de lapte de calitate

mulsul caprelor CANVA_b

Pentru calitate, avem nevoie de un mediu sanitar adecvat folosind materiale şi echipamente de muls curate şi dezinfectate, urmând procedura de muls corectă doar la caprele sănătoase. Caprele bolnave vor fi tratate şi mulse separat, iar laptele se aruncă.

Mediul din adăpost trebuie să fie adecvat iar aşternutul curat. Când caprele se odihnesc, mamela vine în contact direct cu podeaua, care trebuie sa fie curată, uscată şi confortabilă, în caz contrar creşte riscul de mastită.

 

De ce nu vine laptele?

 

Frica şi stresul induse la capre chiar înainte de muls pot bloca eliberarea de oxitocină şi, în consecinţă, reducerea sau blocarea eliberării laptelui. Din acest motiv, caprele nu trebuie stresate în zona de muls, care ar trebui să fie un loc liniştit. Mulgătorii buni au răbdare cu animalele şi acordă atenţie detaliilor. Manevrarea agresivă, perioadele lungi de aşteptare sau orice schimbare în rutina de muls pot interfera cu scăderea sau pierderea laptelui.

Zona în care mulgem caprele trebuie să fie bine aerisită pentru a nu împrumuta miros laptelui.

tach-care_bVEZI şi  Mulsul caprelor manual în 7 paşi. Ce trebuie să ştii?

un articol de

SORIN-OCTAVIAN VOIA

LUDOVIC CZISZTER

USAMVB Timişoara

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →