
O nouă definiție fermier activ, prin care vor fi incluși la plata subvențiilor mai mulți fermieri din România!
- Ce se modifică la definiția fermierului activ pentru fermierii care lucrează peste 50 ha
- Câți fermieri primesc subvenții peste 5.000 euro
Ministerul Agriculturii anunță că modificările Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC) al României pentru perioada 2023-2027 au fost aprobate de către Comisia Europeană.
Potrivit modificărilor Planului Strategic 2027 aprobate, sunt fermieri activi:
I. fermierii persoane fizice sau juridice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul să primească plăţi directe în cuantum mai mic sau egal cu 5.000 euro;
II. fermierii, persoane fizice sau persoane juridice, care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul să primească plăţi directe în cuantum mai mare de 5.000 euro și sunt implicați în cel puțin un nivel minim de activitate agricolă, după cum urmează:
a) În cazul în care exploatează o suprafață de teren de cel puțin 50 de ha, trebuie să demonstreze că au dreptul să desfășoare activitate agricolă conform legii, demonstrat după caz, prin:
• adeverința eliberată de primărie, sau extras din BND al ANSVSA pentru deținătorii de animale, în cazul persoanelor fizice;
sau
• certificat constatator, eliberat de ONRC, în cazul persoanelor juridice/PFA/II/IF;
sau
• actul de înființare/actul constitutiv/statutul/actul normativ de înființare/regulamentul de organizare și funcționare, în cazul altor forme de organizare.
sau
b) În cazul în care exploatează o suprafață de teren de maximum 50 ha, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. au dreptul să desfășoare activitate agricolă conform legii, demonstrat, după caz, prin:
• adeverința eliberată de primărie, sau extras din BND al ANSVSA pentru deținătorii de animale, în cazul persoanelor fizice;
sau
• certificat constatator, eliberat de ONRC, în cazul persoanelor juridice/PFA/II/IF;
sau
• actul de înființare/actul constitutiv/statutul/actul normativ de înființare/regulamentul de organizare și funcționare, în cazul altor forme de organizare.
și
2. îndeplinesc cel puțin una din următoarele cerințe:
• cuantumul anual total al plăților directe reprezintă cel puțin 5% din veniturile sale totale obținute din activități neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile;
sau
• au venituri din activități agricole reprezentând cel puțin o treime din veniturile total obținute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile.
III. fermierii, persoane fizice sau juridice care depun pentru prima dată cerere de plată, dacă sunt înregistrați cu activitate agricolă, după caz, la ONRC sau Registrul societăților agricole de la nivelul Judecătoriei, în cazul persoanelor juridice, respectiv în Registrul Agricol sau BND al ANSVSA pentru deținătorii de animale, în cazul persoanelor fizice.
Listă activități non-agricole
Activitățile non-agricole sunt cele care se referă la activitățile desfășurate în cadrul aeroporturilor, serviciilor de transport, sistemelor de alimentare cu apă, serviciilor imobiliare, activităților desfășurate pe terenurile permanente de sport și terenurile destinate activităților de recreere, firmelor/companiilor de construcții, sau de către administratori de păduri de stat sau private, penitenciare, unități administrativ – teritoriale (comune, orașe, municipii, județe).
Persoanele juridice ori formele asociative de persoane fizice sau juridice care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul să primească plăți directe în cuantum mai mare de 5.000 euro, precum și cei care depun pentru prima dată cererea de plată și au activități desfășurate în cadrul aeroporturilor, serviciilor de transport, sistemelor de alimentare cu apă, serviciilor imobiliare, activităților desfășurate pe terenurile permanente de sport și terenurile destinate activităților de recreere, firmelor/companiilor de construcții, sau de către administratori de păduri de stat sau private, penitenciare, unități administrativ – teritoriale (comune, orașe, municipii, județe), pot fi considerate fermier activ dacă din documentele furnizate dovedesc îndeplinirea uneia din următoarele condiții:
– cuantumul anual total al plăților directe reprezintă cel puțin 5% din veniturile sale totale obținute din activități neagricole în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile astfel de dovezi verificabile;
– veniturile totale obținute în cadrul exploatației din activități agricole reprezintă cel puțin o treime din veniturile totale obținute în ultimul an fiscal pentru care sunt disponibile dovezi verificabile.
Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăţi directe care nu ar fi depăşit cuantumul de 5.000 euro precum și cei care nu au depus cereri unice de plată în anul anterior, dar calculul estimat al plăților directe nu depășește cuantumul de 5.000 euro este fermier activ şi poate beneficia de plăţi directe.
Mai mulți fermieri vor primi subvenții
Pragul de 5.000 de euro este stabilit având în vedere preponderența fermelor mici și mijlocii din România, dar cu o importanță crescută pentru vitalitatea rurală. În acest context, cât și în vederea reducerii poverii administrative, cca. 90% dintre fermieri mici și mijlocii se vor încadra ca fermieri activi.
Prin vechea definiție a fermierului activ s-a urmărit ca demonstrarea calității de fermier activ să se realizeze prin realizarea de către fermieri a unui prag minim al veniturilor în domeniul agricol, condiție care este anulată de condiția alternativă referitoare la demonstrarea includerii în venituri a subvenției directe.
Mai mult, vechea definiție putea fi restrictivă în cazul unei categorii de solicitanți care activează și în domeniul agricol, respectiv cel al fermierilor care sunt şi procesatori (de exemplu cei din domeniul panificației), care pot ajunge să aibă venituri din procesare (non Anexa I la TFUE) mai mari decât cele din domeniul agricol și astfel să fie excluși de la plată, în ciuda faptului că dețin și lucrează terenuri agricole.
Prin noua definiție, se consideră că activitatea agricolă minimă în cazul fermelor medii și mari este o activitate desfășurată în mod constant. Un argument suplimentar este și faptul că un fermier care exploatează o suprafață de peste 50 ha dispune în mod cert de o bază tehnologică adecvată pentru astfel de activitate.
Câți fermieri primesc subvenții peste 5.000 euro în 2023
În urma interogării bazei de date și în conformitate cu noua definiție propusă, la nivelul campaniei 2023, din cele aproximativ 60.601 cereri de plată depuse care ar avea dreptul la o plată de peste 5.000 euro, aproximativ 32.802 cereri au suprafețe de maximum 50 de ha.
La acestea se adaugă 1.724 de dosare fără suprafață, dar cu solicitări de plăți directe în sectorul zootehnic de peste 5.000 de euro.
Astfel, conform noii definiții, peste 56% din cererile care ar avea dreptul la plăți directe de peste 5.000 euro vor fi verificate pentru îndeplinirea condițiilor de venit minim din domeniul agricol.







