În acest an, în judeţul Iaşi, s-a înmulţit numărul fermierilor care, din dorinţa de a creşte performanţa şi eficienţa activităţilor lor, au reuşit fie să adere la o anumită formă asociativă de profil, fie chiar să iniţieze astfel de sisteme organizatorice.
Cooperativa ”Legume de Probota” Iaşi
Un exemplu concret este cel al tânărului legumicultor Robert Zamisnicu, care, după mai multe tentative neîmplinite, în toamna 2021, a reuşit să prezinte public cooperativa pe care a format-o în localitate, respectiv Cooperativa ”Legume de Probota” judeţul Iaşi.
În spirit de solidaritate, dar şi pentru a acumula noi informaţii de specialitate, la lansare au fost prezenţi şi alţi fermieri ieşeni, unii dintre aceştia aflaţi la început de drum în ceea ce priveşte asocierea.
Pregătiţi să cucerească şi alte pieţe
”Noi, micii producători, adeseori vindem la preţuri foarte mici, incorecte în raport cu ceea ce investim pe lanţul de obţinere a legumelor şi chiar în raport cu sumele pe care consumatorii sunt nevoiţi să le plătească pentru a achiziţiona produsele noastre de la terţi. Practic, ideea înfiinţării cooperativei noastre s-a născut din simplul motiv că este singura variantă de a fi prezenţi noi, producătorii, în faţa consumatorilor şi din dorinţa noastră de a ajunge şi pe alte pieţe decât cele din comună sau din proximitate. În zona supermarketurilor, fiecare beneficiar îşi doreşte să existe continuitate a livrărilor şi calitate a producţiei. De unul singur este destul de dificil să răspunzi acestor cerinţe. De aceea ne-am asociat şi, cu destule dificultăţi, am reuşit să ducem proiectul la capăt”, spunea Robert Zamisnicu.
Lanţul scurt alimentar, produse sănătoase pe mesele consumatorilor, formule de asociere prin care să avem un acces mai facil la piaţă şi la investiţii sunt câteva dintre ideile care ne-au animat atunci când am pornit la drum pentru a organiza cooperativa
ROBERT ZAMISNICU (stg. foto)
Tânărul legumicultor din comuna ieşeană Probota
Doar 5 membri fondatori
Cooperativa ”Legume de Probota” Iaşi a obţinut documentul de înfiinţare în luna decembrie 2020, prin asocierea a 5 membri, producători de legume din satele Bălteni şi Perieni, comuna Probota. Suprafaţa totală cu legume este de 45 hectare, preponderent legumicultură în câmp deschis, cea mai mare parte a supafeţei cu legume fiind amplasată în apropierea unei importante surse de apă, respectiv pe malul drept al Prutului (aproximativ 32 ha). Aici se obţine o gamă variată de produse legumicole (tomate, ardei, gogoşari, vinete, morcov, ceapă, usturoi, pepeni, ţelină, cartof, varză, etc.). În arealul ceva mai îndepărtat de râul Prut, cultivă preponderent pepeni şi dovlecei.
Un tânăr mânat de nevoia de bunătate şi sănătate
Coordonatorul cooperativei, Robert Zamisnicu, este practic continuatorul activităţii legumicole începute de către părinţii săi, în urmă cu peste 20 de ani. Cunoscând bine domeniul şi având, inclusiv, experienţa condiţiilor potrivnice, a reuşit să treacă şi peste dificultăţile întâmpinate pe drumul creării Cooperativei ”Legume de Probota” Iaşi. ”Cu pasiune faţă de munca pământului, continuăm tradiţia unui sat de 150 ani, de a aduce pe masă celor dragi produse pline de bunătate şi sănătate. Acesta este şi sloganul nostru, respectiv Cooperativa ”Legume de Probota” Iaşi – bunătate şi sănătate. L-am ales, după ce am înţeles că trebuie să fim buni, în sensul de a produce bine şi, de asemenea, în sensul de a înţelege oamenii care îţi pun diverse piedici şi de a continua calea luminii”, explica Robert Zamisnicu.
Citeşte articolul integral în Revista FERMA, ediţia 15-30 noiembrie 2021!
Găseşte AICI revista în FORMAT ELECTRONIC!
un articol de
PETRONELA COTEA MIHAI
Redactor Radio România Iaşi