Ministrul Florin Barbu vrea să transforme România în cel mai mare procesator din Sud-Estul Europei - Revista Ferma
3 minute de citit

Ministrul Florin Barbu vrea să transforme România în cel mai mare procesator din Sud-Estul Europei

 

 

Procesare MADR Ministrul Florin Barbu vrea să transforme România în cel mai mare procesator din Sud-Estul Europei
Sursa foto: facebook Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Conform Ministrului Agriculturii, România ar putea deveni în următorii 3 ani cel mai mare procesator alimentar din Sud-Estul Europei.

„Sunt în discuții cu o companie foarte mare din Germania care vrea să-și mute toată procesare în România. Cu investițiile prin programul INVESTALIM care sunt de un miliard de euro și  cu acea companie care vrea să vină în România, cu tehnologii și know-how în domeniul procesării, țara noastră devine cel mai mare procesator alimentar din sud-estul Europei. Cred că voi convinge această companie și nu vă mai ascund faptul că există și o companie din domeniul zootehniei care vrea să investească în România, în 10 ferme de câte 100.000 de porci anual, adică un total de 1 milion de porci. Suntem încă în discuții, sunt companii din Germania, însă nu vă pot da încă numele acestor companii. În proporție de 80% aceste proiecte sunt realizabile, ceea ce înseamnă că în următorii 3 ani România poate deveni cel mai mare procesator din această regiune a Europei” a declarat Florin Barbu în conferința de presă de la finalul întâlnirii avute cu George Bădescu, directorul executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România.

Plafonarea produselor de bază încă se negociază

În ce privește prelungirea ordonanței de urgență prin care este plafonat adaosul comercial la produsele alimentare de bază, principalul subiect de pe ordinea de zi a negocierilor purtate azi (miercuri 17.01.2024) la sediul MADR, atât reprezentatul retailerilor cât și ministrul susțin că au fost stabilite o serie de principii, însă nu au ajuns la un consens privind mecanismul de implementare.

„Avem o anumită stabilitate în acest moment și trebuie să vedem cum vom aborda situația în viitor. Din punctul nostru de vedere este important să avem continuitate și stabilitate, astfel încât să nu existe schimbări majore în piață, însă lucrurile nu depind doar de companiile care activează în retail. Noi suntem convinși că la final vom găsi o variantă pentru a avea un mecanism fezabil care să respecte atât cerințele privind concurența cât și nevoile consumatorilor”, a susținut George Bădescu, director executiv AMRCR.

Am avut o discuție privind plafonarea adaosului comercial dincolo de perioada de 31 ianuarie 2024. Eu îmi doresc continuarea plafonării la aceste alimente pentru că ele sunt necesare tuturor familiilor cu venituri mici şi medii, însă trebuie să avem o discuție și cu procesatorii, iar ulterior urmează să stabilim la guvern o decizie finală, fie că vorbim de prelungirea ordonanței de urgență sau de implementarea unui alt mecanism. Alimentele de bază care fac obiectul acestei ordonanțe sunt în proporție de aproape 90% produse de către producători români”, a încheiat ministrul Florin Barbu.

 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →