Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, cere ANSVSA să verifice toate loturile de carne de porc importate din Uniunea Europeană pentru a depista pesta porcină africană (PPA), avertizând că există riscul să ”aducem boala în România” din afara țării.

”Am solicitat ANSVSA ca pentru fiecare lot de carne adus din import să se facă verificări privind pesta porcină. Există riscul ca din afara țării să aducem boala în România.
(…) Am făcut numeroase analize la Ministerul Agriculturii, dar și în teritoriu. Gândiți-vă, de ce apare pesta porcină în gospodăria țărănească? Poate exista un risc foarte mare de a importa carne de porc infestată”, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
România verifică doar 2-3% din carnea importată

”Avem un eșantion, de 2-3%, o marjă de a verifica și de a lua analize.
Din analizele făcute și din ce am văzut în teritoriu, foarte multe focare în ultima perioadă au apărut în gospodăria țărănească, ceea ce mă face să cred că foarte mulți români, consumatori, cumpără această carne din magazinul de retail, o pregătesc acasă și așa cum se întâmplă – așa se întâmpla și la mine la țară și se întâmplă în continuare în mediul rural – majoritatea mâncărurilor preparate cu carne de porc, care nu este consumată în totalitate se dă la animale, la porc, se amestecă cu furaje, cu uruiala din porumb, grâu și floarea-soarelui.
Eu cred că aceasta este o posibilitate de a răspândi boala, care trebuie atent verificată. Mai ales în această perioadă, trebuie să eliminăm riscul de a aduce boli în fermele românești.
De aceea, am solicitat ANSVSA să facă o verificare clară și în perioada următoare, în perioada sărbătorilor, să facă analize pe toate loturile de carne care intră din Uniunea Europeană pentru a nu aduce această boală în România”, a explicat Florin Barbu.
Săptămâna trecută, după ședința de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la care au participat reprezentanții marilor rețele comerciale, ai Consiliului Concurenței și ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), ministrul Florin Barbu a declarat că producția internă de carne de porc poate satisface consumul de sărbătorile de iarnă:
DETALII AICI: 70-75% carne de porc românească în supermarketuri de Crăciun! Ministrul ”Avem-de-toate” Barbu: Producția internă poate satisface consumul de sărbătorile de iarnă! – Revista Ferma
Acceasta, în condițiile în care datele statistice arată că, în 2024, România a importat carne de porc (proaspătă, refrigerată sau congelată) în valoare de peste 1 miliard de euro, cea mai mare cantitate provenind din spațiul comunitar, din țări precum Spania, Germania, Ungaria și Polonia.
FOCARE DE PESTĂ PORCINĂ AFRICANĂ ACTIVE ÎN ROMÂNIA
În ceea ce privește modul în care a fost gestionată pesta porcină africană pe teritoriul României, ministrul Agriculturii a afirmat că ANSVSA ”și-a făcut foarte bine treaba”, iar România urmează să treacă în ”zona roz”, ceea ce îi va permite să exporte produse procesate din carne de porc.
Potrivit datelor ANSVSA, citate de Agerpres, în perioada 1 ianuarie – 27 noiembrie 2025, în România au fost confirmate 453 de focare de pestă porcină africană, din care 431 în gospodăriile populației și 22 în exploatații comerciale.
În prezent, în România mai sunt active 47 de focare de pestă porcină africană: 44 în gospodăriile populației și 3 în exploatații comerciale.
Potrivit datelor ANSVSA, în 2024, în România au fost confirmate, în total, peste 470 de focare de pestă porcină africană, atât la porci domestici, cât și la porci mistreți. Pe lângă sumele uriașe plătite pe importurile de carne de porc în România în ultimii ani, doar anul trecut ANSVSA a plătit 94,723 milioane de lei pentru plata despăgubirilor pentru animalele ucise în focarele de pestă porcină.
Potrivit datelor INS, la 1 mai 2025, România avea un efectiv total de 2,922 milioane de porci, cu 97.471 mai puține decât la 1 mai 2024.
DETALII AICI: România a pierdut peste 97.000 de porci în ultimul an! – Revista Ferma
CITEȘTE ȘI: Dimitrie Muscă: Trebuie să facem loc pentru carnea de porc din import! Ce se întâmplă acum la ferma sa, unde a fost confirmată pesta porcină africană! – Revista Ferma








