Luna trecută, soții Michael și Cornelia Horsch s-au aflat în vizită în România, ocazie cu care au participat la o serie de întâlniri cu fermierii din țara noastră, organizate la sediul MEWI din localitatea constănțeană Kogălniceanu. Aceste întruniri au avut ca teme de discuție provocările și oportunitățile pe care agricultura și fermierii le au la nivel mondial.
Horsch este una dintre cele mai dinamice companii din domeniul industriei constructoare de mașini agricole din lume cu o creștere a cifrei de afaceri de 300% în perioada 2015 – prezent. Succesul lor are la bază o viziune și o cultură organizațională centrată pe inovație, cercetare și pe realitatea practică din ferme.
Soții Horsch (mijloc) alături de reprezentanții Mewi
Primul client: propria familie
De altfel, familia lui Michael Horsch, cel care a fondat compania în anul 1981, este parte din „fenomen”: „Michael a fondat compania la doar 28 de ani, când s-a întors din SUA în Germania, la ferma familiei. Era cel mai mare dintre frați și dorea să aibă propria lui fermă. Odată întors din America, a decis să își folosească experiența și cunoștințele pentru a proiecta un utilaj cu care să se poată semăna direct în câmp. La acel moment, acest utilaj era o revoluție, pentru că toți ceilalți fermieri lucrau cu plugul, iar primii lui clienți au fost chiar membrii familiei”, a explicat Cornelia Horsch.
Centru de testare în ferma personală
Deși între timp familia Horsch a ajuns să reprezinte un nume important în industria utilajelor agricole, cu nu mai puțin de trei fabrici și peste 2500 de angajați numai în Germania, aceștia nu au renunțat niciodată la activitatea agricolă, având în continuare mai multe ferme atât în Germania, cât și în Cehia. Totodată, acestea reprezintă și cel mai bun centru de testare, AgroVation fiind locul în care Michael Horsch lucrează la viitoarele proiecte dedicate tehnologiei agricole.
MICHAEL HORSCH, Fondatorul și proprietarul companiei Horsch
Adevărata provocare e clima, nu recesiunea
„Mulți sunt îngrijorați de creșterea prețurilor, de accesul la inputuri și de războiul din Ucraina, însă realitatea este că și fără război situația ar fi fost exact la fel. Ce vedem azi în plan economic este o recesiune globală care are la bază lock-down-ul din 2020 și efectele lui. Războiul nu a făcut decât să accelereze aceste procese. De aceea avem inflație și întârzieri la livrarea materiilor prime și mai departe la echipamente”, a declarat Michael Horsch.
Totuși, în opinia antreprenorului german, inflația și războiul nu sunt decât situații temporare, care pot fi „rezolvate politic”, într-un timp relativ scurt, iar adevăratele provocări ale fermierilor de azi sunt, de fapt, schimbările climatice.
Energia vitală a umanității
„Trebuie să fim conștienți că avem la dispoziție doar un miliard de hectare de teren arabil, nu mai mult, pe care producem peste 70% din necesarul de «energie» zilnică: grâu, orz, orez, porumb și așa mai departe. Aceasta este energia vitală a umanității, nu gazul, nu petrolul. Ne-am obișnuit din ultima jumătate de secol să avem producții din ce în ce mai mari pe acest un miliard de hectare și multe state au ajuns să spună: «Avem mâncare, avem destulă!» Acum însă, schimbările climatice încep să ne arate că nu vom avea întotdeauna suficientă mâncare dacă nu vom depune un real efort pentru asta”, a continuat Michael Horsch.
„Sunt foarte implicat în dezvoltarea noilor produse, asta fac de 40 de ani, iar cele mai multe idei vin chiar de la fermieri și din ferme. De aceea și călătoresc atât de mult și caut să discut cu un număr cât mai mare de fermieri. La rândul meu sunt fermier și asta am învățat să fac.” – MICHAEL HORSCH, Fondatorul și proprietarul companiei Horsch
Testul stabilității fermei
Din perspectiva fondatorului Horsch, următorii ani sunt pentru fermieri un adevărat test al rezilienței: ”Este din ce în ce mai greu să avem o predictibilitate agricolă, pentru că toate fenomenele climatice sunt duse la extrem: prea cald, prea uscat, prea umed și prea rece, toate într-un interval de timp scurt și în aceleași regiuni. De aceea viitorul este al acelor agricultori care vor face ca tehnologia să funcționeze în favoarea lor, care și în condiții de încălzire globală vor face tot ce le stă în putință să producă mâncare pentru lume”, a afirmat Michael.
Partea plină a paharului
În ciuda provocărilor cu care fermierii se confruntă, antreprenorul german consideră că există și o perspectivă pozitivă a situației: „O recesiune nu este neapărat un lucru rău. După o cădere economică, urmează o creștere la fel de mare. Valoarea produselor agricole crește, valoarea arendei și a terenurilor crește, iar acest lucru arată deja cât de important este și va fi rolul fermierilor în viitor. Ceea ce contează este ca ei să producă, iar la final vor avea numai de câștigat”.
TEHNOLOGIILE VIITORULUI
Creșterea calității lucrărilor, protejarea fertilității și consolidarea solului, dar și eficientizarea proceselor agricole sunt criteriile care vor face diferența în viitor, indiferent de modelul agricol adoptat. Din acest motiv, pentru cei de la Horsch digitalizarea, automatizarea și adaptarea tehnologiilor de precizie la o gamă cât mai variată de situații concrete a devenit o prioritate.
De altfel, în cadrul întâlnirii, Michael Horsch a decis să prezinte și să discute cu fermierii români despre funcționalitatea și adaptarea practică a acestor soluții agricole. Vorbim de dotări, elemente de lucru, tehnici și utilaje agricole aflate deja pe piață sau care sunt testate în prezent de companie, precum: sistemul E-Manager, tehnologia Piezo cu senzorul de presiune AutoForce dedicat semănătorilor, compactarea diferențiată în lucru, închiderea rând cu rând, semănătoarea universală Split-Row aflată deja în uz în SUA, dar și prototipul Robo de semănătoare autonomă, pe care compania l-a testat anul trecut.
un articol de
DANIEL PLĂIAȘU