MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții - Revista Ferma
6 minute de citit

MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

tatal si fiul Sebastian si Denis Tegla fermieri MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

Sebastian Tegla lucrează, împreună cu fiul său Denis, aproape 700 de hectare în jurul localităţii Cipău (judeţul Mureş), o mică aşezare care din punct de vedere administrativ aparţine de oraşul Iernut. Suprafeţele nu sunt însă cele mai grozave, pentru că în zonă există foarte multe terenuri cu elevaţie, ceea ce necesită maşini şi echipamente pregătite să facă faţă lucrului în pantă. Dar la început a trebuit să se bazeze exclusiv pe rudimentarul tractor românesc. Era prin 2003 când s-a apucat efectiv de agricultură şi pe parcurs a tot schimbat între ele clasicele U650 – vreo 20 i-au trecut prin mână – până când a reuşit să se capitalizeze şi să facă practic pasul spre marea performanţă.

Raţiunea a învins pasiunea

Deşi între timp s-a ataşat de un anumit brand, aşa cum se întâmplă de obicei în rândul fermierilor, fiecare cu preferinţele sale mai mult sau mai puţin obiective, anul trecut raţiunea a învins pasiunea, iar Sebastian a renunţat la tradiţie în favoarea unei achiziţii neprevăzute, dar responsabile din punct de vedere financiar, care până la urmă s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. Aşa a ajuns să fie proprietarul unui Massey Ferguson 8S, tractorul anului 2021, pe care Denis îl văzuse pentru prima dată expus la Agraria.

Tractor Massey Ferguson 8S2 scaled MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

O alegere inspirată

„Eram rezervat în a face investiţii, însă aveam nevoie de un tractor nou. La vremea respectivă, piaţa nu era foarte ofertantă din cauza problemelor legate de aprovizionare, fiind imediat după pandemie. Dar cei de la Sigma ne-au stârnit imediat interesul. La prima vedere, am fost impresionat de cauciucuri, pentru că nu oricine pune anvelope Michelin pe tractoare. Apoi, urcându-mă în cabină, am realizat că este vorba de un model cu totul special”, şi-a justificat acesta alegerea.

tanar fermier Tegla Sebastian MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

Dotări premium pentru confortul operatorului

Student în anul trei la Agronomia din Cluj, Denis este unul dintre operatorii tractorului MF 8S.265. A petrecut deja aproape o mie de ore în cabina acestuia, iar condiţiile de lucru i se par mult peste ceea ce oferă la ora actuală alţi producători pe acelaşi segment de putere. „Vizibilitatea este excelentă. Scaunul se roteşte la 45 de grade, astfel încât după o zi de muncă nu te va durea gâtul. Confortul operatorului în general este unul deosebit. Zgomotul la interior este extrem de redus, la fel şi vibraţiile. Cabina e dotată cu lumini ambientale, făcând lucrul pe timp de noapte foarte relaxant. Dispune de lunetă şi oglinzi electrice încălzite, opţiuni pe care nu le întâlneşti poate la o maşină de oraş. Scaunul este şi el încălzit, iar ventilaţia porneşte de jos în sus, ca să nu îţi sufle aerul în cap. De asemenea, este echipat cu tehnologii de ultimă oră, precum ghidaj automat prin GPS şi section control, pentru a evita suprapunerile şi a face economii de inputuri”, a remarcat Denis.

Tractor Massey Ferguson 8S3 MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

Un tractor agil şi puternic

Folosit în special la lucrări grele, cum ar fi arat, scarificat şi discuit, tractorul Massey Ferguson 8S.265 a devenit între timp mândria familiei. Mărturisesc că rar mi-a fost dat să aud pe cineva lăudând atât de mult un tractor şi la modul cel mai sincer. Până la urmă este dovada faptului că banii au fost cheltuiţi cu folos şi rezultatele obţinute au răsplătit aşteptările. „În primăvară l-am folosit chiar şi la semănat. I-am pus roţi duble pentru a nu călca cultura. Fiind o zonă pe curbă de nivel, plantele de pe rândul care atingea roata răsăreau mai târziu şi nu se mai dezvoltau cum trebuie. Şi atunci soluţia a fost să cumpărăm roţi duble. Deşi nu a fost deloc ieftin, în timp ne vom amortiza aceste costuri”, ne-a mărturisit Sebi, aşa cum îi spun apropiaţii.

Cu 20% mai puţină motorină

Un alt capitol la care excelează acest tractor este consumul de carburant, aspect extrem de important pentru orice manager de fermă. „Acest tractor consumă cam cu 15-20% mai puţin decât consumă tractoarele pe care le aveam deja în fermă. (…) La semănat porumb anul acesta, a trecut puţin peste 4 litri la hectar, în timp ce de obicei consumam în jur de 6 litri”, a subliniat proprietarul şi administratorul societăţii Agro Teg SRL. Dar adevărata diferenţă se simte la lucrările mai grele, m-a asigurat Denis. „Ultima dată când am scarificat cu el am obţinut un consum mediu de 22 de litri pe hectar, ceea ce în mod normal am fi trecut de 30 de litri”, susţine viitorul inginer agronom.

Datorită experienţei pozitive cu acest model, familia Tegla ia acum în calcul achiziţionarea unui alt tractor Massey Ferguson, de 400 CP.

Tegla Sebastian5 MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

„Acest tractor folosește cu 15-20% mai puţin carburant decât consumă tractoarele pe care le aveam deja în fermă. Iar la cât costă acum motorina, se simte imediat” – DENIS TEGLA, Tânăr fermier și viitor inginer agronom

Intervenţii prompte ale echipei de service

Pe de altă parte, relaţia cu Sigma România, reprezentant exclusiv al companiei Massey Ferguson pe piaţa noastră, este una excelentă, bazată pe seriozitate, a ţinut să precizeze Sebi. „S-au întâmplat două evenimente neplăcute până acum şi de fiecare dată vina a fost a noastră. Mai întâi, din neglijenţă, am rupt un fir la cutia de viteze şi am chemat echipa de service după orele de program. A venit Petrică Iuga (manager regional de vânzări, alături de care am vizitat ferma familiei Tegla – n.r.) cu încă un coleg de la Cluj, şi nu s-au lăsat până nu au rezolvat problema, deşi se făcuse deja seară. Apoi, ne-am trezit la un moment dat că s-a rupt axul de la priza de putere, tot în urma unei manevre defectuoase a noastră, şi pentru că nu exista piesa pe stoc, cei de la service au demontat una de la un tractor pe care îl aveau în curte şi ne-au montat-o nouă, chiar dacă asta se întâmpla într-o zi de sâmbătă. Vreau să menţionez că aceste două situaţii în care ne-am aflat ne-au convins că avem de-a face cu nişte oameni profesionişti, dispuşi oricând să ne ajute. Iar asta este extrem de important, mai ales în campanii, când ai nevoie ca utilajele să lucreze”, a concluzionat Sebastian Tegla.

Petrica Iuga si Sebi Tecla dr MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții
Petrică Iuga (stg.) și Sebastian Tegla 

logo SIGMA MF 8S i-a stârnit lui Sebi Tegla apetitul pentru investiții

Date de contact SIGMA Romania

Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4,
013981, București, Romania P
T: + 40 21 233 10 64;
office@saracakis.ro;
www.saracakis.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →