Agronomii doresc să practice o agricultură performantă care să le asigure producţii mari, de calitate, pe care să le valorifice la preţuri bune şi care să le maximizeze profitul. De asemenea, doresc ca preţurile inputurilor să fie cât mai mici, iar suprafeţele cultivate să fie cât mai mari, tot pentru maximizarea aceluiaşi profit.

Obţinerea acestor deziderate se poate realiza printr-un cumul de elemente dintre care amintim: practicarea unei agriculturi responsabile care să permită existenţa pământului sănătos şi hrănitor; mecanizarea asigurată cu o gamă de maşini şi utilaje moderne; existenţa unui bagaj genetic bogat al soiurilor şi hibrizilor; fertilizarea în funcţie de condiţiile şi cerinţele solului din fiecare solă; produse fitosanitare de calitate şi „prietenoase” cu mediul înconjurător; la care se adaugă investiţii permanente, multă muncă şi perseverenţă. Aş mai adăuga la cele enumerate mai sus un aspect care, de cele mai multe ori, rămâne în umbră din varii motive mai mult sau mai puţin de înţeles şi anume pregătirea profesională.

Pot afirma cu tărie că da, avem nevoie în România de reprofesionalizarea domeniului agricol, similar cu alte ramuri ale economiei naţionale, conştient fiind de faptul că nu se poate realiza peste noapte şi că acest obiectiv se obţine în timp, prin formarea unor noi generaţii de învăţători şi învăţaţi, corelată cu o legislaţie simplificată, armonizată şi modernizată, atât în educaţie cât şi în agricultură, cu o investiţie sănătoasă şi pe termen lung, precum şi cu formarea unui nivel cultural acceptabil care să pornească din familie şi să continue cu şcoala.

În prezent sistemul de educaţie românesc în domeniul agricol pune accentul pe învăţământul universitar. Astfel, avem universităţi de profil în toate regiunile istorice ale ţării şi pentru că sunt bănăţean încep enumerarea cu universitatea din Timişoara, continui în sensul acelor de ceasornic şi ajung la Cluj-Napoca, apoi la Iaşi, Bucureşti şi nu în ultimul rând la Craiova. În producţie însă, inginerul agronom în loc să îşi pună pregătirea în folosul optimizării şi dezvoltării fermei, este nevoit de mult prea multe ori fie să preia din activităţile mecanizatorilor, fie să lucreze cu personal slab calificat sau chiar necalificat. Tot de prea multe ori, cu efect negativ asupra calităţii muncii şi funcţionării optime a maşinilor şi utilajelor agricole, mecanizatorii sunt ”pregătiţi” la locul de muncă, aş spune ”peste noapte”. De ce negativ? Pentru că de cele mai multe ori lipseşte acea verigă foarte importantă în pregătire şi anume a maiştrilor agricoli care sunt consideraţi poate demodaţi însă cu un rol foarte important pentru reuşita activităţii inginerului agronom. Aşadar în completarea inginerului agronom lipsesc două verigi, maiştrii agricoli şi mecanizatorii calificaţi. Pentru pregătirea profesională a celor din urmă, învăţământul preuniversitar are o mare responsabilitate.

În ţara noastră învăţământul preuniversitar încă îşi mai caută drumul după mai bine de trei decenii de ”tranziţii” şi ”reforme” care au drept rezultat existenţa unui număr de licee agricole care le numeri pe degete, iar puţinele clase rămase nu mai sunt atractive pentru copiii din zilele noastre. ”Fuga” de agricultură din nefericire este întâlnită la nivel global şi nu doar în ţara noastră, fapt care nu trebuie să ne liniştească, ci să ne stimuleze spre a face domeniul deschis pentru noua generaţie.

Universitatea de Ştiinţele Vieţii ”Regele Mihai I” din Timişoara, a început un proiect internaţional încă din anul 2007, împreună cu Ministerul Agriculturii din Baden-Württemberg prin şcoala Deula din Kirchheim u. Teck, în comuna Voiteg din judeţul Timiş. Astfel, universitatea noastră prin Centrul Româno-German de Pregătire şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Agriculturii vine în întâmpinarea nevoilor învăţământului agricol preuniversitar din regiune şi oferă posibilitatea elevilor de a se pregăti practic în laboratoarele sale şi în câmp, la cele mai ridicate standarde. În acelaşi timp aici se oferă posibilitatea mecanizatorilor să se pregătească intensiv pentru a-şi actualiza şi îmbunătăţi bagajul de cunoştinţe teoretice şi a-şi forma deprinderile necesare astăzi în fermă. Temele mari de pregătire sunt cuprinse în cursurile de mecanici de exploatare în cultura mare, cursurile practice de tractoare şi sisteme GPS pentru tractoare, cursurile practice pentru maşini şi echipamente de recoltat cereale; cursurile practice pentru maşini de aplicat produse fitosanitare. Toate cele din urmă fac parte din pachetul de cursuri de iarnă oferite din anul 2008 şi până în prezent în fiecare an. Mai multe detalii referitoare la cursuri se pot găsi pe www.scoalaagricola.eu, sau la telefon 0740031040. În încheiere, afirm că schimbarea mentalităţii se poate face doar prin educaţie, inclusiv educaţie agricolă şi vă îndemn la o reflecţie pe acest subiect.

Dr. Ciprian G. Fora