Lui Simion Sfrîncean, Moş Crăciun i-a adus cadoul perfect pentru ferma sa: tractorul Massey Ferguson 7S, ideal pentru toate lucrările grele din fermă, pe care Sigma România i l-a livrat în mai puţin de o lună.
Simion Sfrîncean din Band, judeţul Mureş, creşte 50 de capete de vaci din rasa Bălţată Românească, din care 25 de vaci cu lapte la muls, şi lucrează 80 hectare de teren, pe care cultivă lucernă, sfeclă furajeră, floarea-soarelui, porumb siloz, porumb boabe şi grâu.
În 2010, când a început să facă agricultură, avea un tractor U650 moştenit de la părinţii săi. Apoi, în 2015, şi-a cumpărat un tractor nou, de 107 CP.
UN TRACTOR PENTRU TOATE LUCRĂRILE GRELE DIN FERMĂ
”Ne trebuia un tractor mai mare, ca să putem face lucrările mai repede, să putem face arături mai adânci, la 30-40 cm”, spune Simion Sfrîncean.
În toamna anului trecut, când a început să caute un tractor de 150 CP pe care să-l poată utiliza la arat, la scarificat şi la toate lucrările grele ale solului, fiica lui cea mare l-a îndrumat spre cei de la Sigma România: ”Am văzut că tatăl meu lucrează tot mai mult teren şi, ca să petreacă mai mult timp cu familia şi să gestioneze timpul şi toate lucrările mai rapid, avea nevoie de un tractor cu putere mai mare şi cu mai multe dotări”, spune Simina Sfrîncean.
CEL MAI BUN PREŢ PENTRU DOTĂRILE UNUI TRACTOR DE 165 CP
”Dintre toate ofertele pe care le-am primit, de la Sigma România am primit cel mai bun preţ pentru dotările tractorului, pentru un tractor de 165 de cai putere, deşi căutam un tractor de 150 CP. Tractorul Massey Ferguson 7S e mai greu şi are ecartamentul mai lung, deci are aderenţă mai bună la sol. Are şi greutăţi cilindrice pe faţă, de 850 kg. Mi-a plăcut şi aspectul tractorului şi culoarea e frumoasă”, explică Simion Sfrîncean.

A AVUT TRACTORUL ÎN FERMĂ ÎN MAI PUŢIN DE O LUNĂ
La prima întâlnire a lui Simion Sfrîncean cu Ovidiu Ilea, reprezentantul Sigma România, cei doi au bătut palma pentru achiziţia tractorului Massey Ferguson 7S.165 Dyna-6 Efficient, iar în mai puţin de o lună, exact cu două zile înainte de Crăciun, Sigma România i-a livrat noul tractor în fermă.
Tot cei de la Sigma România s-au ocupat şi de depunerea dosarului de leasing la partenerul de finanţare. Tractorul Massey Ferguson 7S a fost cumpărat printr-un leasing pe şase ani, cu avans 10% din preţul tractorului, restul urmând să fie achitat prin câte două rate pe an.
CONFORTABIL ȘI UȘOR DE CONDUS
Noul tractor Massey Ferguson 7S a fost pus deja la lucru în această primăvară, cu o grapă rotativă, la pregătirea terenului pentru semănat sfeclă furajeră şi floarea soarelui.
”Parcă am trecut de la Dacia la Mercedes cu tractorul nou Massey Ferguson. E totul electronic, este foarte uşor de condus, iar motorul este o bijuterie”, adaugă fermierul.
În cabina tractorului Massey Ferguson 7S, pe scaunul pentru pasager, Simion Sfrîncean o ia uneori şi pe fiica sa cea mică, Sofia, care este încântată de cât de confortabil şi de uşor de condus este noul tractor din ferma familiei.
Simion Sfrîncean spune că fiicei sale i se pare că tractorul Massey Ferguson este chiar mai uşor de condus decât un autoturism, pentru că, datorită transmisiei automate, şoferul nu trebuie să schimbe viteza în timpul mersului.
DOTĂRI MASSEY FERGUSON 7S.165 DYNA-6 EFFICIENT
Tractorul Massey Ferguson 7S.165 Dyna-6 Efficient achiziţionat de Simion Sfrîncean de la Sigma CVM România are motor AGCO Power în 6 cilindri, cu putere nominală maximă de 165 CP, transmisie Dyna-6 cu 24 de viteze şi schimbare automată a vitezei în funcţie de turaţia şi sarcina motorului (40 km/h la 1.500 rpm pentru economie de combustibil), manetă inversare sens (Power Control Lever) şi cotieră multifuncţională cu manetă MultiPad, sistem hidraulic în 3 puncte, cu capacitate de ridicare până la 7,1 tone, punte faţă 4WD cu suspensie, scaun operator pivotant, cu suspensie pneumatică şi cotiere.
OFERTE SIGMA ROMÂNIA
În luna aprilie 2024, îţi poţi lua tractorul Massey Ferguson 7S sau 8S + cultivator CULTIFLEX MA/AG cu 134.900 euro, iar tractorul MF 5S.135 Dyna-4 Esential costă doar 84.000 euro, respectiv 87.000 euro cu echipare Autoguide Ready.
Fermierii care cumpără un tractor MF 5710 M, MF 5711 Dyna 4 sau MF 5711 Dyna 4 Premium primesc GRATUIT sistemul de ghidare manuală Topcon.
De asemenea, în luna aprilie îşi pot lua la preţ promoţional combina Massey Ferguson 7347 cu 176.774 euro + header păioase cu 26.850 euro.
MASSEY FERGUSON 9S, LA AGRARIA 2024!
De la începutul anului 2024, Sigma CVM România este unic importator Amazone în vestul ţării, atât pentru produse, cât şi pentru partea de service.
Vino în standul Sigma CVM România de la Agraria 2024, lângă standul Amazone, pentru a descoperi toate ofertele şi a vedea în premieră în România noul tractor Massey Ferguson 9S, lansat anul trecut la Agritechnica şi candidat la titlul de Tractorul anului 2024!
DATE DE CONTACT
Strada Biharia, Nr. 26, Etaj 4,
013981, Bucureşti, Romania
T: + 40 21 233 10 64;
office@saracakis.ro;
www.saracakis.ro