Cele mai multe sondaje de opinie adresate crescătorilor de porci au relevat prolificitatea scroafelor ca fiind cea mai valoroasă caracteristică a speciei, cu influenţă maximă asupra profitabilităţii fermei.

Calculele economice detaliate au demonstrat că, de fapt, acest tip de abordare este unul preponderent „emoţional” şi nu „raţional”, profitul maxim obţinându-se în fermele în care există un echilibru dinamic între prolificitate şi celelalte caractere productive.

Raţionamentul de tip emoţional este simplu: cu cât prolificitatea este mai ridicată, cu atât volumul de porci destinaţi abatorizării creşte, concomitent cu veniturile.

Dacă privim lucrurile raţional, vom vedea că această regulă nu este în mod necesar nici cea mai corectă şi, cu atât mai puţin, ce mai profitabilă.

În continuare vom încerca să aducem câteva argumente solide necesităţii menţinerii echilibrului între doi dintre principalii factori de care depinde viabilitatea economică a unei ferme.

Eficienţa productivă

Numărul total de purcei obţinuţi de la fiecare dintre femelele întreţinute în fermă este, fără îndoială, un element determinant în eficienţa afacerii. Genotipurile moderne actuale au fost selecţionate în această direcţie, astfel încât se poate spune că pragul superior biologic al speciei a fost atins. Ceea ce au observat atât cercetătorii, cât şi fermierii, este că, pe măsură ce numărul de purcei la o fătare creşte, greutatea individuală a fiecărui purcel din cuibul respectiv scade. Evident că un factor care poate influenţa şi mai mult acest tipar este vârsta femelei, respectiv paritatea.

Relaţia dintre numărul de purcei fătaţi şi diferite elemente de greutate individuală, sau a cuibului, rezultă extrem de clar din tabelul 1, care reprezintă o adaptare după mai multe studii derulate pe o perioadă îndelungată.

Tabel 1

La o primă vedere, s-ar putea să avem impresia că diferenţele sunt mici, însă calculul statistic spune cu totul altceva: diferenţele dintre valorile tabelare sunt extrem de semnificative şi, implicit, cu conotaţii productive foarte importante.

Este interesant de menţionat faptul că ritmul dezvoltării individuale a purcelului pe durata vieţii intrauterine nu are o legătură directă cu genotipul părinţilor ci, mai degrabă, cu mediul biologic în care acesta se dezvoltă (spaţiul uterin disponibil) şi modul de întreţinere a femelei gestante. Mai mult, efectul patern (al vierului) asupra greutăţii individuale a purcelului la naştere, nu a putut fi în nici un fel demonstrat până în prezent.

Ceea ce e important de reţinut este faptul că, la o creştere a numărului de purcei/fătare de la 9 la 17, numărul purceilor mici (sub un kg) creşte de peste trei ori, iar orice fermier ştie cât de dificilă este menţinerea pe fluxul productiv a purceilor numiţi generic: „subponderali”.
La fel de importantă este şi variaţia greutăţii individuale a purceilor în cadrul aceluiaşi cuib, diferenţele dintre cel mai mic şi cel mai mare dintre purcei putând depăşi 600 grame.

Prolificitatea şi sporul mediu zilnic

Sporul mediu zilnic pe perioada alăptării este, la rândul lui, influenţat masiv de greutatea la naştere şi astfel, în mod indirect, de prolificitate.
S-a constatat că purceii care la fătare au avut o greutate de peste 1,5 kg au avut un spor de creştere în primele 24 de ore cu peste 100 grame mai mare decât purceii fătaţi la o greutate de sub 1,3 kg. Motivul este unul simplu, cunoscut de fermieri: ocuparea sfârcurilor productive preponderent de către purceii mai mari, mai puternici.

De asemenea, cu cât variaţia masei corporale individuale a purceilor în cadrul aceluiaşi cuib este mai mare, cu atât şi mortalitatea perinatală a purceilor mai mici creşte. De aceea, se impune ca, în această etapă incipientă, să se transfere purceii mai puţin dezvoltaţi la scroafe doici.

Relaţia dintre mărimea cuibului, greutatea individuală la fătare şi sporul mediu zilnic de la fătare la 25 kg este reprezentată sugestiv în tabelul 2 (adaptare după Rydhmer şi col., 2006).

Tabel 2

Chiar dacă diferenţele de spor mediu zilnic par mici la prima vedere, din nou calculul statistic contrazice această impresie.
Este cert însă că sporul mediu zilnic se diminuează şi el cu 10-15 g/zi, cu cât dimensiunea cuibului creşte, valori care, pentru acest stadiu al creşterii purceilor, pot deveni extrem de importante.

Performanţa înseamnă echilibru

Corelaţia care se stabileşte între prolificitate şi ritmul acumulării masei corporale continuă să fie evidentă şi în stadiile ulterioare ale dezvoltării, pentru că totul depinde şi în continuare de masa corporală individuală la fătare. Este demonstrat faptul că creşterea cu o sută grame a greutăţii corporale la momentul fătării purcelului, conduce la obţinerea unei greutăţi suplimentare la înţărcare ce poate depăşi un kilogram. Mai mult, problemele de sănătate şi dezvoltare sunt mult mai rare la această categorie de purcei.

De reţinut, de asemenea, că marea majoritate a studiilor au demonstrat în mod clar că purceii cu cea mai mare greutate corporală la înţărcare au un spor mediu zilnic superior, mai ales în perioada de vârstă cuprinsă între 42 şi 140 zile.

Unele diferenţe inerente care există între purcei, pe toată perioada de început a creşterii, pot fi recuperate pe baza aşa-numitei „creşteri compensatorii”, fenomen care permite anumitor categorii de purcei să recupereze parţial ritmul dezvoltării.

Este evident că variaţia performanţelor productive dintr-o fermă este determinată, într-o anumită măsură, de reguli biologice nescrise, care nu trebuie ignorate. De aceea, credem că rostul principal al fermierului performant este acela de a asigura un echilibru constant între limitele biologice ale speciei şi cerinţele acesteia în privinţa condiţiilor de mediu, nutriţie, bunăstare, etc.

Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008