Management inteligent - Revista Ferma
4 minute de citit

Management inteligent

În perioada 26-27 mai a.c., în cadrul Pavilionului de Mecanizare „George Bungescu” al Facultăţii de Agricultură – USAMVB din Timişoara, s-au desfăşurat cinci workshop-uri, patru dintre acestea în domeniul tehnicii agricole şi unul în domeniul producerii biohumusului.

JD Link: control inteligent de la distanţă

În a doua zi de lucru, Radu Tarcaet, şeful Atelierului de Service al IPSO Agricultură, filiala Timişoara, a anunţat noutăţile în materie de tractoare inteligente John Deere din seriile 5000, 6000, 7000, 8000 şi 9000. Specialistul a pus un accent mărit pe motoarele inteligente John Deere, realizate sută la sută de către John Deere la cele patru fabrici de producţie din lume.
Însă un aspect important punctat de Radu Tarcaet a fost varietatea de transmisii inteligente pe care o pune la dispoziţie John Deere fermierilor din România, şi anume variantele: Synchro Plus, Power Reverser, PowrQuad, PowerReverser, PowrQuad+ şi AutoQuad+.

JD Link: control inteligent de la distanţă
Pachetele de ultimă generaţie FarmSight – Uptime au captat atenţia celor prezenţi la workshop. Studenţii participanţi au luat act de cele mai noi tehnologii în domeniul tractoarelor inteligente John Deere: gestionarea flotei prin JD Link, actualizarea softului AMS, AMS „Operator Pro” Training şi JD Link&AMS „Owner Pro” Training. Monitorizarea utilajelor din fermă se poate face cu sistemul inteligent JD Link. Transferul de date de la utilaj către site-ul MyJohnDeere.com se face cu „Wireless Data Transfer-WDT”. Astfel fermierul va accesa uşor datele şi documentaţia pentru ferma sa, va avea o imagine perfectă asupra istoricului producţiei, adică poate să vizualizeze şi să compare în acelaşi timp producţiile pentru a îmbunătăţi capacitatea de planificare şi profitul. Se obţin hărţi ale aplicaţiilor cu care fermierul poate să vizualizeze şi să compare ansamblul aplicaţiilor, pentru a creşte productivitatea. Rapoartele „MyJohnDeere.com” au un format compatibil cu computerul. Datorită centrului de operaţiuni al JD Link, fermierul rămâne conectat în permanenţă la flota de utilaje, o monitorizează de la distanţă, din orice locaţie, prin intermediul internetului, verifică previziunile meteo, vizualizează informaţiile din câmp, este informat imediat asupra oricărei mişcări făcute de maşină în afara parametrilor stabiliţi, beneficiază în permanenţă de cunoştinţe de specialitate şi are posibilitatea să mărească durata de funcţionare a maşinilor cu ajutorul alertelor DTC (Diagnostic Trouble Code), putând acţiona rapid.

CUM SĂ ECONOMISIŢI 5300 DE EURO?
„De exemplu, dacă monitorizăm cu sistemul JD Link tractorul John Deere 8360R, scade timpul la relanti şi se poate utiliza Auto Trac şi transmisia în mod AUTO. Beneficiul fermierului prin achiziţionarea sistemului JD Link este că, la o mie de ore de funcţionare a tractorului, se face o economie de combustibil în valoare de 5300 euro. John Deere a luat în studiu două tractoare John Deere din seria 8360R, unul dotat cu sistemul JD Link şi altul fără acest sistem. Turaţia medie la arborele prizei motorului a fost de 1640 rot./min. în primul caz şi de 1780 rot./min în cazul al doilea, deci cu 140 rot./min. mai puţin în cazul în care s-a utilizat JDLink. Consumul mediu de combustibil a fost în primul caz de 35,8 l/h, iar în al doilea, de 37,8 l/h, adică cu doi litri mai puţin pe oră în cazul JDLink. Deci la 500 ore de funcţionare a tractorului, se face JD Link o economie de 1000 litri. Beneficiul clientului este de 1000 litri. Deci la 1,4 euro/l avem 1400 euro la 500 ore de funcţionare”, a explicat Radu Tarcaet, şeful Atelierului de Service al IPSO Agricultură Timişoara.

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 14 (197) din 15-31 august 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →