MADR a autorizat tratamentul seminţelor de cereale păioase cu neonicotinoide! - Revista Ferma
2 minute de citit

MADR a autorizat tratamentul seminţelor de cereale păioase cu neonicotinoide!

Produsul de protecţie a plantelor PICUS 600 FS (600 g/l imidacloprid) este autorizat să fie utilizat pe perioada campaniei agricole de toamnă între 01 august 2022 – 28 noiembrie 2022.  

În motivarea aprobării actului administrativ-normativ se specifică faptul că însămânţarea se va face numai în zonele şi pe suprafeţele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol Zabrus tenebrioides şi Agriotes spp

Astfel, în anul agricol 2021-2022 au fost înregistrate atacuri masive de Zabrus tenebrioides (grad de atac 25-40%) în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în alte regiuni cum ar fi nordul Moldovei, valea Târnavelor sau a Mureşului, unde intensitatea mare a atacului adus la reînfiinţarea culturilor de cereale păioase de toamnă.

În ultimul timp, Ministerul Agriculturii a primit mai multe solicitări din partea organizaţiilor fermierilor – cum ar fi APPRP şi Asociaţia pentru Cultura Florii Soarelui -, dar şi de la producătorii agricoli privind tratarea seminţelor de cereale păioase cu produse neonicotinoide, deoarece dăunătorii Zabrus tenebrioides (gândacul ghebos) și Agriotes spp. (viermii sârmă) produc pagube serioase culturilor de cereale păioase.

 Neonicotinoidele: întrebări ÅŸi posibile clarificări_b

 

Atacurile dăunătorilor de sol produc pagube însemnate culturilor de grâu

 

„În Dobrogea, anul acesta avem suprafaţa însemnate afectate de gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), parcele întregi au fost întoarse şi reînsămânţate în primăvară cu alte culturi. De asemenea, în multe câmpuri cultivate cu grâu au rămas ochiuri fără vegetaţie în urma atacurilor… Trebuie spus că nu s-a făcut o suficientă monitorizare de către direcţiile agricole a acestor suprafeţe”, susţine dr.ing. Dumitru Manole, fermier din Amzacea, preşedintele Asociaţiei pentru Cultura Florii Soarelui (ACFS) din România.

Acesta subliniază că în campania de însămânţări din această toamnă sămânţa de grâu trebuie neaparat tratată cu unele substanţe active (neonicotinoide) cum ar fi diametoxan sau imidacoprid. Însă aceste insecticide sunt interzise în UE.

România a obţinut derogare doar pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui.

Dumitru Manole, liderul ACFS precizează că luna trecută a depus un memoriu la Ministerul Agriculturii pentru autorizarea tratamentului seminţelor de cereale păioase cu neonicotinoide!

 

Marian MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×